La 7 km nord de Targoviste, pe malul Ialomitei, chiar pe paralela 45 se afla comuna Sotanga. Aici locuiesc putin peste 7000 de oameni in gospodarii relativ mici, in care fiecare familie are exact spatiul de care are nevoie. Fara risipa de teren, fara locuinte extravagante sau curti imense. De Sotanga am aflat abia anul acesta, atunci cand initiativa Plantam fapte bune in Romania ne-a propus sa impadurim un teren foarte degradat din comuna.

Inca de la inceputul istoriei sale de aproape patru secole, localnicii spuneau despre Sotanga ca se afla „dincolo de apa despre Doicesti”, iar ultimii 50 de ani au legat puternic soarta comunei de Doicesti, localitatea invecinata. Daca de Sotanga nu am stiut nimic pana anul acesta, pe langa Doicesti am trecut de cateva ori pe an in ultimii zece ani. Si de fiecare data cand am trecut prin Doicesti m-am uitat lung la termocentrala de acolo, un ansamblu de cladiri mari, din ce in ce mai degradate si mai uitate.

Construita in anii '50, termocentrala de la Doicesti a functionat pe baza lignitului exploatat din Sotanga. Treptat, terenul din zona a fost din ce in ce mai degradat, fiind folosit apoi si ca loc de depozitare pentru materialele care rezultau din arderea carbunelui in termocentrala.

Pe 25 noiembrie, intr-o dimineata de sambata, am mers sa plantam Padurea JYSK alaturi de peste 1000 de voluntari pe terenul degradat de la marginea localitatii Sotanga. Drumul care urca pana la fosta zona de depozitare a lignitului e asfaltat frumos, e marginit de case ingrijite, cu porti mari din spatele carora latra cate un caine. Grupuri numeroase de tineri, adulti si copii urcau alaturi de noi, imbracati bine si cu cizme de cauciuc sau bocanci in picioare. Fusesem avertizati ca terenul pe care vom planta e dificil si plin de noroi, iar voluntarii au respectat cerintele organizatorilor.

Cand am ajuns la terenul de aproximativ 8 hectare, pe care urmau sa fie plantati aproape 20.000 de puieti de plop alb, o multime de voluntari se apucasera deja de treaba. Erau repartizati pe parcele, fiecare parcela avand cate un coordonator, majoritatea dintre acestia fiind studenti sau fosti sudenti silvicultori, oameni cu experienta in plantari. Printre voluntari am vazut numeroase grupuri de elevi – printre care si un grup de elevi de la Scoala Generala din Sotanga, parinti impreuna cu copii mici – cred ca cel mai mic voluntar zarit avea 4 sau 5 ani - si multi, multi tineri. Ba au fost chiar si bunici, o echipa de bunici mi-a spus ca a plantat 130 de puieti pana la final. Recunosc, au depasit cu mult numarul de copaci pe care am reusit sa ii plantez in cele patru ore de plantare.

Mai multe imagini si informatii pe jysk.ro

Citeste si:
Curățenia de Paște în pădurea Lucianca - o inițiativă Sarantis...
Curățenia de Paște în pădurea...

In urmatorii ani voi vizita Sotanga atunci cand trec pe langa Doicesti, sa vad cum creste Padurea JYSK si sa vad rezultatul muncii celor peste 1000 de oameni care au daruit din timpul lor pentru a salva un teren si a da viata unei paduri. Si multumiri lui Alex, un baiat de 8-9 ani care a fost alaturi de noi pe toata perioada pantarii, ne-a ajutat cu toti puietii si a muncit cot la cot cu noi pentru fiecare pomisor. Ni s-a alaturat si in poza de la final, in fata panoului.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.