Business 14:00
Business 13:31
Nu ai cont? Aboneaza-te
Recomandari scris de Alexandra Chivu 20 Jul. 2023
Dezvoltările din domeniul tehnologic și apariția atâtor gadgeturi din ce în mai interesante și atractive pentru copii au transformat inclusiv percepția micilor exploratori asupra lumii în care trăiesc. Într-adevăr, copiii sunt din ce în ce mai atrași de telefoane, laptopuri sau tablete și petrec cât mai puțin timp în natură, ceea ce nu este deloc recomandat, din orice punct de vedere ar intra în discuție. Există totuși câteva modalități sau activități prin care îți poți încuraja copilul să petreacă timp în aer liber, iar despre acestea vei afla mai multe din acest articol.
Showbiz scris de Diana Oprișan 25 Nov. 2022
Culiță Sterp a fost pus sub control judiciar, ceea ce înseamnă că pentru o bună perioadă de timp nu mai are permisiunea de a părăsi țara, iar aceasta este o veste foarte proastă pentru cei care doreau să îl vadă la concertele sale din străinătate.
Showbiz scris de Diana Oprișan 09 Nov. 2022
Oana Roman, ca orice om, trece și prin momente dificile, dar are grijă ca acestea să nu pună stăpânire pe ea și pe buna sa dispoziție, așa că ia măsuri în acest sens. Așa cum face de fiecare dată, fiica lui Petre Roman le-a povestit și fanilor ei despre toate aceste lucruri.
Showbiz scris de Diana Oprișan 24 Oct. 2022
Denisa Filcea a renunțat la mai multe lucruri importante pentru ea în trecut, după ce a devenit mamă de fată. Vedeta nu regretă nimic din toate acestea, deoarece este de părere că este mult mai important pentru ea să petreacă timp de calitate cu micuța ei și a lui Flick.
Showbiz scris de Diana Oprișan 17 Oct. 2022
Anamaria Prodan vrea să intre în politică și a transmis un mesaj legat de acest subiect, pe contul ei oficial de Instagram. Impresara a povestit care este formațiunea pe care a ales-o și, îndeosebi, de ce vrea să facă acest pas extrem de important din viața sa.
Showbiz scris de Diana Oprișan 23 Sep. 2022
Dorian Popa muncește din greu pentru tot ceea ce are în momentul de față, iar unul dintre cele mai mari visuri pe care le are este acela de a-și vedea terminat propriul cartier pe care l-a denumit după cum toată lumea știe ”Hâtz Residence”. Îi crește inima, când vede că tot mai multe persoane sunt interesate de proiectul lui.
Showbiz scris de Diana Oprișan 11 Aug. 2022
George Burcea nu ratează nicio ocazie să lanseze noi atacuri la adresa fostei sale partenere de viață care, de asemenea, este și mama fiicelor sale. Acesta nu s-a temut să îi aducă acuzații dure Andreei Bălan în ceea ce privește felul în care aceasta se comportă cu copilele sale.
Showbiz scris de Diana Oprișan 09 Feb. 2022
Doinița Oancea are, ca orice om, regretele sale, dar vorbește foarte rar despre acestea. Într-un interviu pe care l-a acordat recent, frumoasa actriță a mărturisit ce anume îi pare rău că nu a reușit să facă până la vârsta de 39 de ani.
Showbiz scris de Diana Oprișan 25 Oct. 2021
Ana Porgras nu pare să aibă prea mare noroc în dragoste. Fosta concurentă de la Survivor România a ieșit recent dintr-o relație toxică și este foarte fericită să se îndepărteze de bărbatul care i-a făcut mai mult rău decât bine. Invitată într-un platou de televiziune, bruneta a spus tot ceea ce avea pe suflet în ceea ce privește fosta sa relație.
Showbiz scris de Diana Oprișan 18 Oct. 2021
Iulia Albu a fost căsătorită în urmă cu mai mulți ani de zile cu Mihai Albu, iar din povestea lor de iubire care a durat doar 8 ani a luat naștere Mikaela, fiica lor care a rămas în înjrijirea mamei sale. Cei doi au luat-o pe drumuri diferite în 2013, iar de atunci îndrăgitul critic de modă se ocupă așa cum știe ea mai bine de educarea și creșterea fetei sale în vârstă de doar 12 ani.
Showbiz scris de Diana Oprișan 22 Sep. 2021
Connect-R și Shift au decis să plece în Asia Express, fără să știe exact ce anume presupune participarea la acest show de televiziune. Din fața televizoarelor, totul pare diferit și au avut un șoc, când au văzut că nu se descurcă aproape deloc. Simpaticii concurenți și-au ieșit din zona de confort, au trecut prin situații limită și au bătut un record în cadrul emisiunii, dar nu în sensul bun al cuvântului.
Social 09 Jun. 2021
Este foarte important să petreci timp cu partenerul tău înainte de a te culca.
Beauty 07 May. 2021
Dacă nu dormi cu părul prins, s-ar putea să te trezești dimineața cu un aspect neîngrijit și, mai mult decât atât, ți-ai putea deteriora firul de păr
Timp liber scris de Valentina Podgorneac 08 May. 2021
Fugi într-o vacanță spontană în niște locuri romantice împreună cu jumătatea ta pentru o relaxare pe cinste.
Recomandari 25 Jan. 2021
Timpul, ca mai toate realitățile imaginate, este un construct generat de către mintea umană, dar în jurul căruia se clădesc toate lucrurile, iar lumea se trezește și se odihnește ținând seama de anumite convenții orare care sunt specifice pentru anumite părți ale globului. Poate că este greu să ne imaginăm, dar a existat o vreme, când pentru oameni noțiunea de timp lipsea cu desăvârșire, iar dacă ar fi poposit un om al viitorului să îl prezinte, probabil ar fi râs. Bineînțeles, oamenii se ghidau după Soare/lună și reușeau să se alipească de natură, înțelegând-o și trăind în sânul ei. Această putere a omului de a trăi folosindu-se de natură s-a văzut și mai târziu, de-a lungul veacurilor, prin intermediul țăranilor care puteau ghici după anumite semne (felul norilor, al ploilor, traiul anumitor păsări locale) cum va fi acel an, din punct de vedere al condițiilor meteorologice și, implicit, cum vor fi recoltele. Cu cât societatea s-a stratificat, de la descoperirea agriculturii la nașterea și dezvoltarea industriilor a fost nevoie, din ce în ce mai mult, de ordine și disciplină la scară largă, omul a avut nevoie de timp…
Sanatate 30 Dec. 2020
Orice dispozitiv se poate transforma într-o armă dacă nu este folosit cu înțelepciune.
Beauty scris de Valentina Podgorneac 30 Dec. 2020
Pentru o femeie, niciodată nu e prea multă frumusețe. Pentru a fi cât mai sexy, îți propunem următoarele trucuri de frumusețe care îți vor prinde bine
Social scris de Valentina Podgorneac 28 Nov. 2020
Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii se sărută cu ochii închiși? Iată motivele care ne determină să închidem ochii în timp ce ne sărutăm.
Recomandari 15 Oct. 2020
Știm vorba aceea: toți avem aceleași 24 de ore. Însă, nu toți obținem aceleași rezultate. Unul dintre secretele performanței și productivității constă în modul în care gestionăm fiecare minut din ziua noastră. Pentru a eficientiza cât mai bine cele 24 de ore există o serie de practici pe care le poți aplica oricând. În rândurile următoare ți le prezentăm pe cele mai ușoare și mai la îndemână dintre ele.
Sanatate 05 Oct. 2020
Este important să iei în considerare climatul locului în care locuiești, deoarece acest lucru poate afecta calitatea alimentelor.
Social 25 Aug. 2020
Pachetele cu taloanele de pensii pentru luna septembrie, care cuprind pensiile majorate, au fost expediate la Poşta Română.
Business 16 Jul. 2020
Cum inovezi și te miști înaintea celorlalți din piață, lucru esențial în business? O întrebare dificilă.
Sci-Tech 01 Jun. 2020
Un studiu sugerează că preșcolarii folosesc din ce în ce mai des aplicații care sunt, de fapt, destinate unui public adult.
Social 18 Feb. 2020
Iata cateva fotografii, care arata cat de mult se transforma oamenii de-a lungul timpului.
LifeStar 04 Feb. 2020
Cele mai comune schimbari care apar in relatia de cuplu, cand partenerii decid sa se mute impreuna
LifeStar 27 Dec. 2019
Secventa din "Singur acasa 2" in care apare seful statului american, Donald Trump, a fost taiata pentru ca filmul sa se incadreze in orar, informeaza Canadian Broadcasting Corporation, potrivit Variety.
Social 03 Jan. 2020
Singuratatea nu trebuie sa implice lucruri negative, pentru ca solitudinea aduce mai multe beneficii pentru psihic.
Social 04 Dec. 2019
Cat timp avem grija de lucrurile de valoare, ele pot arata ca noi.
Social scris de Clara Vacaru 26 Nov. 2019
Un studiu canadian publicat luni arata ca marea majoritate a copiilor de doi si trei ani depasesc timpul recomandat petrecut saptamanal in fata ecranelor si ca un factor asociat este timpul petrecut de mamele acestora in acelasi mod, relateaza AFP.
Social scris de Clara Vacaru 20 Sep. 2019
Unele lucruri nu se schimba niciodata, desi avem impresia ca trecerea timpului isi lasa dur amprenta asupra noastra. Iata cateva imagini care vin sa demonstreze acest lucru.
Incredibil 28 Aug. 2019
Daca lumea din prezent ti se pare una agitata si superficiala, ba poate ai si considerat ideea fascinanta de a fi trait in trecut, ar fi o idee buna sa iti reconsideri optiunile. Cel putin in ceea ce priveste epoca medievala, una deloc confortabila, care se remarca prin obiceiuri dezgustatoare, lipsa de educatie si conditii de existenta dintre cele mai precare. List25 a reusit sa adune cateva motive pentru care ar trebui sa fii recunoscator ca nu ai trait in acele vremuri. Mai poti completa si cu: 12 lucruri bizare despre Evul Mediu pe care iti va fi greu sa le crezi 8 practici dezgustatoare pentru ingrijirea dintilor in trecut 8 metode rudimentare folosite in trecut pentru a masca mirosurile neplacute 11 curiozitati bizare despre civilizatiile antice 12 metode neconventionale prin care se tinea evidenta timpului 8 teste ciudate de sarcina pe care le faceau femeile in trecut
Social scris de Clara Vacaru 24 Jul. 2019
Timpul este prea prețios pentru a fi irosit dând cu aspiratorul, așa că azi avem câteva recomandări de aspiratoare robot pe care le găsești la reducere.
Social 14 Jun. 2019
Cel putin doua ore pe saptamana petrecute in mijlocul naturii ar putea reprezenta limita de timp esentiala pentru stimularea sanatatii si a starii de bine a organismului, potrivit unui studiu preluat joi de Press Association.
LifeStar 05 Jun. 2019
Starul din "Avengers" Chris Hemsworth a confirmat ca renunta la Hollywood pentru a putea acorda prioritate sotiei si copiilor, informeaza publicatie britanica The Mirror.
Social 13 May. 2019
Pentru ca sezonul cald se apropie, se reinnoiesc si avertismentele dermatologilor in ceea ce priveste protectia pielii: folositi creme cu SPF, indiferent de vreme, nu va expuneti excesiv la soare intre 10 si 18, aveti grija de pielea fragila a copiilor si nu ratati controlul anual al alunitelor.
Social 18 Apr. 2019
Nu mai e mult pana vine Pastele, iar in timpul care a ramas ai putea face cateva lucruri care te vor ajuta sa nu ramai pe ultima suta de metri cu toate pregatirile.
Business 19 Mar. 2019
Orice schimbare aduce cu sine provocari, iar avansarea in cariera pe postul de manager nu face exceptie. Ca sa conduci o echipa, ai nevoie de o serie de competente, dar si de experiente practice.
Social scris de Clara Vacaru 17 Mar. 2019
Frumusetea lumii in care traim inseamna si evolutia e. Odata cu trecerea timpului, lucrurile se schimba dramatic, lasand in urma lor.. o alta lume. Una dintre trecut, care nu ar recunoaste-o pe cea de acum. Iata ce impact are timpul asupra lucrurilor care de inconjoara:
Foloseste formularul de mai jos