Timpul, ca mai toate realitățile imaginate, este un construct generat de către mintea umană, dar în jurul căruia se clădesc toate lucrurile, iar lumea se trezește și se odihnește ținând seama de anumite convenții orare care sunt specifice pentru anumite părți ale globului. Poate că este greu să ne imaginăm, dar a existat o vreme, când pentru oameni noțiunea de timp lipsea cu desăvârșire, iar dacă ar fi poposit un om al viitorului să îl prezinte, probabil ar fi râs. Bineînțeles, oamenii se ghidau după Soare/lună și reușeau să se alipească de natură, înțelegând-o și trăind în sânul ei. Această putere a omului de a trăi folosindu-se de natură s-a văzut și mai târziu, de-a lungul veacurilor, prin intermediul țăranilor care puteau ghici după anumite semne (felul norilor, al ploilor, traiul anumitor păsări locale) cum va fi acel an, din punct de vedere al condițiilor meteorologice și, implicit, cum vor fi recoltele. Cu cât societatea s-a stratificat, de la descoperirea agriculturii la nașterea și dezvoltarea industriilor a fost nevoie, din ce în ce mai mult, de ordine și disciplină la scară largă, omul a avut nevoie de timp…

În existența conceptului de timp contează cu precădere două borne pe care le putem considera esențiale. În primul rând, este vorba despre lumea fizicii pentru care timpul este o măsură a schimbării. Tot ceea ce se naște urmează un ciclu anume, așa cum și procesele fizice se desfășoară între anumite borne temporale. Am putea chiar spune că, din punct de vedere fizic, timpul este doar chipul schimbărilor întregii materii și a energiilor din Univers care se desfășoară încontinuu, la infinit. În al doilea rând, este vorba despre lumea filosofiei, iar timpul curge de această dată înainte, descriind fragilitatea a tot ceea ce se naște și, într-o zi, va dispărea, dar și frumusețea devenirii fiecărui lucru, așa cum mugurii se transformă în flori, apoi în fructe și din semințele acestora ciclul se poate relua. Dar, lucrul cel mai fascinant, constă în faptul că, în secolul XV au apărut ceasurile cu arc, iar de abia în secolul XVII ele au început să fie purtate de către oameni. Întreaga lume s-a urnit sub imboldul preciziei și de aici încolo istoria s-a scris ținând seama de trecerea ireversibilă a timpului.

Un lucru este hotărâtor despre apariția ceasurilor. Dincolo de a fi și niște bijuterii, implicit opere de artă, care subliniau potența financiară, rangul și rafinamentul persoanei care le purta, a dezmorțit orașele și toate așezările, au început să prezinte ora exactă și i-au ajutat pe oameni să se ghideze după strictețea mecanismelor de măsurare ale ceasurilor. Știm că primul ceas de mână purtat de o femeie a apărut în secolul XVI, în vreme ce bărbații au purtat ceasuri de buzunar până în secolul XX. Spre sfârșitul secolului XIX s-a produs și o întorsătură, pentru că soldații, pentru sincronizarea tacticilor și respectarea unei anumite strategii care implica dispersia în spațiul frontului propriu, aveau nevoie să știe ora exactă. Treptat, și bărbații au purtat ceasuri de mână, lucru care ne apropie de chipul vremurilor contemporane, în cadrul cărora utilitatea unui ceas nu mai poate fi disputată.

Dar când vorbim despre ceasuri să fie vorba doar despre latura lor practică? Știm deja că modernitatea a dus la o dezvoltare colosală a tuturor domeniilor și industriilor, că tehnologia și instrumentele/uneltele actuale ne ajută să făurim lucruri de o suplețe nemaiîntâlnită. Ce mai pot avea ceasurile pe lângă precizie, mecanisme ireproșabile… Căutând răspuns la această întrebare am ajuns la eleganța ceasurilor Longines. Istoria lor a început să se scrie în 1832 și a traversat timpul, ducându-ne astăzi spre ceasurile de lux, al căror design somptuos arată fără rezerve măreția unei industrii a fineții, detaliului și rafinamentului înalt. Astfel, vorbim, înainte de toate, despre artă, abia apoi despre măsurarea timpului care are, desigur, o importanță aparte și, dacă urmărim istoria, este strâns legată de evoluția societăților omenești. Ceasurile și-au făcut loc în segmentul bijuteriilor nu grație utilității lor (care nu poate fi negată nicicum), ci tocmai pentru latura artistică, aspectul lor arătând atașamentul pentru delicatețea detaliului.

În 1867, de exemplu, aceste ceasuri erau prezentate la Paris și încălzeau privirile oamenilor, dându-le acel sentiment, arhicunoscut și de către omul modern, al bucuriei firești din fața frumuseții. Este tulburător și impresionant să vedem cum, după aproape 200 de ani, s-a păstrat, în chip deosebit, splendoarea unei lumi care culmina întotdeauna prin eleganță și grație. În acest registru, purtarea unui astfel de ceas, de noi înșine sau de cineva drag căruia i-l putem oferi, capătă o importanță covârșitoare. Purtăm pe mâna noastră o tradiție, un travaliu neîncetat al găsirii frumuseții, într-un ceas pentru care calitatea nu mai este un simplu cuvânt, ci realitatea însăși. Și astfel, suntem în fața unei sărbători a unei bijuterii care nu se asemănă cu nimic, lucru care ne conferă, pe deplin, plăcerea unicității și splendorii.

Citeste si:
De ce ar trebui să te duci la culcare în același timp cu partenerul...
Îți îmbunătățește sănătatea...

Ceasurile cu tradiție vor decide ele trecerea timpului, nu doar pentru că-l vor măsura, ci pentru că prin evoluția lor, omul va fi deasupra fragilității și efemerității. Poate că timpul curge neîncetat, într-o singură direcție, dar ceea ce oameni înfăptuiesc în numele artei rămâne nepieritor. Un vis din 1832 este realitate și astăzi, va fi mult timp de acolo înainte, și acest lucru este magic. Există, așadar, un loc al artei înalte, al rafinamentului, eleganței, discreției fineții autentice, într-un singur ceas care înglobează în structura lui evoluția atâtor ani și sublimul gust al frumuseții!



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.