Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
International scris de Alexandra Chivu 01 Oct. 2022
premierul Nicolae Ciucă efectuează, sâmbătă, o vizită la Sofia, în Bulgaria, pentru a participa la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia-Bulgaria, cu acest prilej urmând să aibă întrevederi cu preşedintele Republicii Bulgare, Rumen Radev, şi premierul bulgar interimar Galab Donev.
Politica scris de Alexandra Chivu 28 Mar. 2022
Premierul Nicolae Ciucă va participa azi la reuniunea șefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, organizată la Sofia. Conform unui comunicat al Guvernului, reuniunea va fi găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov.
Showbiz scris de Diana Oprișan 12 Oct. 2021
Relația pe care Bianca Drăgușanu a avut-o cu tatăl fiicei sale, Victor Slav, nu a fost una perfectă, dar este cea de pe urma căreia a luat naștere copilul ei. Deși blondina nu avea în plan să rămână însărcinată și nici nu se vedea în postura de mamă, fiica sa a fost cel mai frumos lucru care i s-a putut întâmpla vreodată.
International 18 Apr. 2020
Prinţesa Sofia a Suediei a făcut un curs medical ca să poată lucra în spital și să colaboreze cu personalul medical.
Social 11 Sep. 2019
Bunica Sofia, in varsta de 83 de ani, este cel mai in varsta angajat al Inspectoratului Scolar Gorj. Acesta lucreaza ca femeie de serviciu la o gradinita din localitatea Leurda dupa ce, in urma cu cateva luni, a fost concediata.
Sport 05 Feb. 2019
Tenismanul roman Marius Copil s-a calificat in optimile turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 524.340 euro, luni, dupa ce l-a invins pe elvetianul Stan Wawrinka in trei seturi, cu 3-6, 7-6 (5), 6-4.
International 26 May. 2018
Cu totii ne dorim sa calatorim cat mai mult, mai ales sa bifam pe lista noastra cat mai multe capitale europene. Insa, de cele mai multe ori bugetul nostru poate fi unul limitat, ce nu permite calatorii in locuri scumpe si extravagante. Totusi, nu trebuie sa va pierdeti entuziasmul pentru ca exista o solutie pentru fiecare problema. De exemplu, exista anumite capitale europene ce pot fi vizitate cu un buget accesibil si care iti vor oferi experiente de neuitat.
Social 15 Mar. 2017
La vara vom putea ajunge la mare, in Grecia, cu trenul luat din Bucuresti. CFR Calatori va avea din iunie curse externe spre Istanbul, Salonic si Sofia.
Incredibil 11 Jan. 2017
Descopera cum poti transforma cinci zile de concediu in 29 de zile de vacanta si care sunt destinatiile de calatorie cu buget redus in fiecare sezon
International 06 Nov. 2016
Bulgarii votau duminica in primul tur al unor alegeri prezidentiale cu valoare de test pentru popularitatea premierului conservator Boiko Borisov si al viitor
International 30 Oct. 2016
Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, a salutat duminica, dupa semnarea tratatului de liber-schimb UE-Canada, CETA, ca saluta acordul dintre...
Social 13 Aug. 2016
Patru dintre cele cinci fiice ale reginei Ana, principesele Margareta, Elena, Sofia si Maria, au sosit la Palatul Regal.
Politica 17 Jun. 2016
Declaratia lui Traian Basescu dupa vizita presedintelui Klaus Iohannis in Bulgaria si intrevedederea cu omologul sau, Rosen Plevneliev si cu premierul Boyko Borissov,
Politica 16 Jun. 2016
Presedintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri, la Sofia, autoritatilor bulgare sa gaseasca solutii pentru introducerea studierii limbii romane ca limba materna.
Sport 04 Feb. 2016
Marius Copil (214 ATP) a fost eliminat, joi, in optimile de finala ale turneului de categorie ATP 250 de la Sofia, Bulgaria.
International 29 Jan. 2016
Premierul bulgar, Boiko Borisov, si omologul sau ungar, Viktor Orban, cer securizarea urgenta a frontierelor externe ale Uniunii Europene, pentru oprirea afluxului de extracomunitari, seful Guvernului de la Budapesta reiterand ca Bulgaria trebuie admisa urgent in Spatiul Schengen.
International 10 Aug. 2015
Mai multi cetateni romani, intre alti straini, inclusiv un copil, au fost raniti usor, iar o cetateana bulgara a fost ranita grav duminica seara, la Plovdiv.
International 15 Jun. 2015
Cel putin 30 de persoane au fost arestate in capitala bulgara Sofia, dupa doua nopti de proteste care au inceput sambata seara si care s-au soldat cu raniti.
International 03 Apr. 2015
Premierul bulgar, Boiko Borisov, a criticat liderii Germaniei si Frantei pentru ca au acceptat de facto anexarea de catre Rusia a peninsulei ucrainene de la Marea Neagra, Crimeea.
International 20 Sep. 2014
James Blunt s-a casatorit cu Sofia Wellesley in cadrul unei ceremonii religioase, care a fost urmata de o petrecere, pe proprietatea detinuta de mama sa, Corinne Vaes.
International 10 Sep. 2014
Calatoriile reprezinta un mod excelent de a-ti petrece vacanta, insa nu toate orasele sunt la fel de primitoare. 9AM.ro iti prezinta cele mai periculoase orase din Europa.
International 10 Aug. 2014
Un avion al companiei Turkish Airlines care zbura de la Bruxelles spre Istanbul a aterizat de urgenta, sambata seara, la Sofia.
Business 10 Jul. 2014
Bucurestiul se afla pe locul 159 in topul celor mai scumpe 211 orase din lume pentru expati, costul vietii din Capitala fiind mai mare decat in 2013.
International 18 Jun. 2014
9AM.ro va prezinta cele mai ieftine zece orase care trebuie vizitate in aceasta vara.
Business 30 May. 2014
Bucurestiul se situeaza pe locul 82, la egalitate cu Atena si Mumbai, intr-un top dupa costul unei nopti la hotel, cu un pret mediu de 119 dolari.
Sport 19 May. 2014
Romania a incheiat, duminica, participarea la Campionatul European de gimnastica feminina, junioare si senioare, de la Sofia, cu un bilant de noua medalii.
Sport 18 May. 2014
Echipa feminina de gimnastica a Romaniei a castigat medalia de aur, la Campionatul European de la Sofia, cea de argint revenind Marii Britanii, iar medalia de bronz, echipei Rusiei.
Sport 15 May. 2014
Echipa de gimnastica junioare a Romaniei a cucerit, miercuri, medalia de bronz la Campionatul European de la Sofia.
Sport 04 Nov. 2013
Jucatoarea de tenis Simona Halep, principala favorita, a castigat, duminica, turneul de la Sofia, dotat cu premii in valoare totala de 750.000 de dolari si va ocupa, incepand de luni, locul 11 in ierarhia WTA, cea mai buna clasare din cariera.
Business 01 Nov. 2013
Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a anuntat, joi, la Sofia, inceperea lucrarilor la tronsonul bulgaresc al gazoductului South Stream, dupa o intalnire cu premierul Plamen Oresarski.
International 27 Oct. 2013
Principala cladire a Universitatii din Sofia a fost ocupata sambata de zeci de studenti care cer demisia Guvernului de centru-stanga condus de premierul Plamen Oresarski.
Business 23 Oct. 2013
Parlamentul bulgar a prelungit marti, cu sase ani, pana in 2020, interdictia impusa strainilor de a cumpara terenuri in Bulgaria, un proiect simbolic al partidului ultranationalist Ataka care ar putea atrage sanctiuni din partea Uniunii Europene.
International 17 Sep. 2013
Bulgaria, cea mai saraca membra a Uniunii Europene (UE) care se confrunta cu un aflux de refugiati, a lansat un apel "la solidaritatea europeana", cerand altor state UE sa primeasca o parte din refugiati.
International 04 Sep. 2013
Peste 1.000 de manifestanti care cer demisia Guvernului au demonstrat in fata Parlamentului bulgar, miercuri, in ziua reinceperii sesiunii parlamentare.
International 16 Aug. 2013
Confruntari intre sustinatorii Guvernului socialist al premierului bulgar Plamen Oresarski si opozantii acestuia au izbucnit vineri dimineata, la Sofia, relateaza site-ul Novinite.com.
International 24 Jul. 2013
Aproximativ 20 de persoane, inclusiv trei politisti, au fost ranite marti seara, in confruntari, in fata sediului Parlamentului bulgar, asediat de manifestanti.
Business 23 Jun. 2013
Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a participat, sambata, la Sofia, la Consiliul PES, el avand o intrevedere cu omologul bulgar, Plamen Oresarski.
International 17 Jun. 2013
Manifestatii impotriva Guvernului bulgar au continuat duminica la Sofia si in tara, pentru a treia zi consecutiv, reclamind demisia Guvernului de centru-stanga condus de economistul neafiliat Plamen Orasarski, acuzat de manifestanti ca asculta de oligarhie.
Business 28 Mar. 2013
Bulgaria a solicitat expertiza Comisiei Europene (CE) in vederea reformarii sectorului sau energetic, in contextul in care tara este amenintata de sanctiuni de la Bruxelles pentru intarzieri in liberalizarea pietei energiei, a anuntat Guvernul.
Foloseste formularul de mai jos