Sport4 Februarie 201618:38

Lectura de un minut

Marius Copil (214 ATP) a fost eliminat, joi, in optimile de finala ale turneului de categorie ATP 250 de la Sofia, Bulgaria, de francezul Adrian Mannarino (49 ATP), favorit opt al competitiei, scor 4-6, 7-6(5), 3-6, informeaza site-ul oficial al circuitului ATP.

Aradeanul si-a pierdut in premiera serviciul la turneul bulgar, in game-ul sapte al partidei cu jucatorul de mana stanga din Franta, dupa 33 de game-uri castigate consecutiv pe propria lansare si trei partide in care nu a cedat break (doua meciuri in calificari si o partida in primul tur, in fata coreeanului aflat pe pozitia 56 ATP). Copil nu a reusit sa se impuna la retur, iar in primul set a castigat doar cinci puncte pe serviciul lui Mannarino. Francezul a reusit, astfel, sa isi adjudece primul set dupa 36 de minute.

In setul doi, Marius Copil si-a ridicat nivelul eficientei serviciului, cu trei game-uri castigate la zero, si a egalat la seturi, dupa un tiebreak castigat cu 7-5.

In decisiv, Mannarino a ramas autoritar la serviciu si a rupt echilibrul setului trei in game-ul opt, cu un al doilea break in partida. Francezul a pus capat partidei la serviciu, dupa doua ore si patru minute de joc, in care Marius Copil nu a reusit sa isi ofere nici macar o minge de break.

Evolutia oscilanta la serviciu i-a adus lui Marius Copil 11 asi in partida din optimi, dar si 8 duble greseli, in timp ce frecventa primului serviciu a fost de doar 53%, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Halep, dupa castigarea turneului WTA din Dubai: "A fost uimitor"
Halep, dupa castigarea...

Pentru prezenta in optimile turneului de la Sofia (turul doi), Marius Copil va primi un cec in valoare de 7.900 euro si 20 puncte ATP. Astfel, cel mai probabil, Copil si-a asigurat revenirea in Top 200 ATP, dupa doar o saptamana. Prin victoria din primul tur, in fata lui Chung, Copil a inregistrat prima victorie in fata unui jucator de Top 100, dupa succesul din iunie 2015, in fata spaniolului Guillermo Garcia Lopez (34 ATP la acea vreme), de la s-Hertogenbosch, Olanda.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.