Prinţesa Sofia a Suediei a făcut un curs medical ca să poată lucra în spital și să colaboreze cu personalul medical.

Pandemia de coronavirus a afectat şi Suedia, ţară care a înregistrat peste 11.000 de cazuri şi peste 1.200 de morţi. Un gest de solidaritate a venit din partea prinţesei Sofia, care a ales să ajute în această perioadă cadrele medicale.

Aceasta a participat la un curs de medicină de trei zile la Colegiul Universitar Sophiahemmet din Stockholm. Prinţesa va putea ajuta doctorii şi asistentele în această luptă împotriva coronavirusului, conform mediafax.ro

Universitatea suedeză pregătește până la 80 de persoane pe săptămână care vor asista și ajuta medicii și asistentele din spitale în perioada pandemiei.

Potrivit presei internaţionale, prinţesa Sofia nu va avea contact direct cu pacienţii care suferă de COVID-19, ci va ajuta medicii şi asistentele, va face curat şi va ajuta chiar si la bucătărie.

Citeste si:
Mai multe localuri din țară își suspendă activitatea din cauza...
Mai multe localuri din țară,...
Citeste si:
Coronavirus - cum se transmite, simptome, tratament
Coronavirus - cum se...

Prințesa Sofia, un fost fotomodel în vârstă de 35 de ani, este căsătorită cu prințul Carl Philip, fiul regelui Carl Gustaf și al patrulea în linie la tron, după sora sa prințesa Victoria și nepoata și nepotul său, prințesa Estelle și prințul Oscar.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.