Horoscop 04:00
Horoscop ieri
Recomandari 21 Nov.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Alexandra Chivu 21 Jan. 2022
Greva declanşată de sindicaliştii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi vineri, şoferii refuzând să scoată pe traseu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, deşi tribunalul Bucureşti a suspendat joi greva şi a decis reluarea imediată a activităţii în transportul public din Capitală.
Politica scris de Alexandra Chivu 21 Jan. 2022
Vicepreşedintele USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să convoace de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a discuta situaţia de securitate de pe flancul estic al NATO.
Trecerea de la lei la euro este pentru români o promisiune de mult făcută, care, paradoxal, pare tot mai îndepărtată. Ne dorim atât de mult ca salariile, prețurile, taxele, practic, toată economia să fie exprimate în moneda unică europeană. Anul 2029 este ținta viabilă pentru aderarea la această valută, a afirmat, joi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Oficialul a completat că cea mai importantă este convergența reală despre care foarte puțini aduc aminte.
E anchetă DNA la Primăria Capitalei. Există suspiciuni de corupție și directori puși „pe pile”. Oamenii legii au descins, joi, în sediul instituției și în alte două baze din subordinea municipalității. Nimeni nu a fost dus la audieri, dar, după câteva ore de căutări, procurorii au găsit câteva dosare care le-au ridicat semne de întrebare și pe care le-au ridicat pentru a le analiza.
În plină criză energetică, singura soluție pentru români, pentru a face față scumpirilor, este consumul responsabil. Experții spun că am salva cel puțin 400 de lei pe an, dacă am fi atenți la alegerile pe care le facem zilnic. Ce electrocasnice consumă cel mai mult curent electric și trucuri pentru a cruța câteva sute de lei din bugetul familiei.
Polițistul care a ucis-o pe Raisa, pe trecerea de pietoni, și a lovit-o grav pe prietena ei, a făcut primele mărturisiri în fața procurorilor de la punerea sa sub acuzare, la mai bine de o săptămână după tragedie. El a declarat că nu le-a văzut pe cele două fete și a recunoscut că avea viteză excesivă. Mai mult, a confirmat scena în care o mișcă pe Raisa cu piciorul, dar spune că a făcut-o pentru a o sprijini pe copilă.
International scris de Alexandra Chivu 21 Jan. 2022
Britney Spears i-a cerut surorii sale, Jamie Lynn Spears, să înceteze să mai facă uz de numele său pentru a-şi promova cartea de memorii, 'Things i should have said', pe care a publicat-o luna aceasta, relatează EFE.
Social scris de Valentina Podgorneac 21 Jan. 2022
Un număr de 177.700 doze de vaccin Moderna au ajuns în Bucureşti şi au fost stocate la Compania Naţională "Unifarm" SA, a informat, vineri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către salariaţii de la Societatea de Transport Bucureşti (STB).
Timp liber scris de Alexandra Chivu 21 Jan. 2022
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru weekendul 22 - 23 ianuarie 2022. Meteorologii au anunțat că vremea continuă să se răcească.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, în şedinţa de vineri, hotărârea nr. 5 privind actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, lista urmând să intre în vigoare începând cu data de duminică, ora 00,00.
Prinţul Harry a lansat o acţiune în justiţie pentru a putea beneficia de protecţie din partea poliţiei, pe care ar plăti-o personal, atunci când călătoreşte cu familia sa în Marea Britanie, a declarat un reprezentant legal al acestuia, potrivit AFP şi DPA.
Incidența COVID-19 din Bucureşti, calculată la 14 zile, a trecut vineri, de pragul de 8 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, înregistrând o valoare de 8,03.
Politica scris de Valentina Podgorneac 21 Jan. 2022
Irina Tănase, fosta logodnică a lui Liviu Dragnea, a fost audiată vineri dimineaţă la sediul DNA, în calitate de martor în dosarul Tel Drum.
Auto scris de Advertorial 21 Jan. 2022
Marca AEZ face parte din Grupul ALCAR, liderul segmentului aftermarket în rândul producătorilor europeni de jante din aliaj ușor și oțel. Astfel, beneficiază de cele mai avansate tehnologii de proiectare și producție. Iar în cei peste 20 de ani de activitate, AEZ și-a creat o reputație de etalon pentru producerea de jante premium, proiectate în deosebi pentru standardele înalte ale automobilelor de lux germane.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 21 Jan. 2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.649 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 544 mai mult decât în ziua anterioară. 2.430 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Indicatorul de tip Myers-Briggs a fost creat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a ajuta femeile să obțină locuri de muncă și să-i înlocuiască pe bărbații plecați să lupte. După ce au răspuns la câteva întrebări, au primit un scurt raport, conform căruia au putut găsi cea mai eficientă muncă. Unele companii occidentale încă folosesc indicatorul de tip Myers-Briggs atunci când selectează candidații pentru posturile lor vacante. Bright Side a creat o versiune scurtă a acestui test cu doar 4 întrebări și 2 opțiuni de răspuns pentru fiecare. Asta e! Combinația de litere vă va spune despre tipul dvs. de personalitate.
Toate manifestațiile publice care au fost planificate pentru 24 ianuarie de Ziua Unirii la Iași au fost anulate din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus. În timp de 10 zile Iașul a intrat în scenariul roșu din scenariul verde, cu o incidență COVID de aproape 5,21 cazuri la mia de locuitori.
Entertainment scris de Valentina Podgorneac 21 Jan. 2022
Co-directorul general şi directorul de conţinut Netflix, Ted Sarantos, a anunțat că serialul de succes ce a ținut topurile în 2021, „Squid Game”, își va continua acțiunea cu un al doilea sezon.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 21 Jan. 2022
De la dragoste la prima vedere la romanțe care se întind pe mai multe sezoane, anul nou aduce o mulțime de rezoluții stilistice. În speranța că ocaziile pentru a ieși în lume vor fi mult mai ofertante anul acesta, gențile rămân accesoriul-cheie pentru orice look. Gențile în care merită să investești în 2022 pentru a construi ținute impecabile sunt deja în magazine – și noi am trecut deja pe acolo și am făcut pentru tine o listă de shopping cu cele mai relevante alegeri. Găsești toate tendințele la DEICHMANN la prețuri avantajoase pentru a-ți face plinul de stil pentru tot anul. De la genți de umăr de zi la plicuri pentru seară, poșetele pe care nu trebuie să le pierzi din vedere:
Showbiz scris de Alexandra Chivu 21 Jan. 2022
„Va fi o emisiune care deranjează”. Revenire pe TV. Stelian Muscalu, fostul realizator Business Club la Digi24, va apărea într-un nou proiect TV. Se întâmplă la aproximativ patru luni de la despărţirea de staţia RCS-RDS.
Muzeul de Istorie şi Cetatea de Scaun vor fi deschise publicului de Ziua Unirii, ce fi marcată luni prin manifestări organizate de Consiliul Judeţean (CJ) Suceava.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Vălenii de Munte, că scenariul cel mai rău posibil estimat este ca, până la data de 14 februarie, România să ajungă la peste 70.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.
Social scris de Valentina Podgorneac 22 Jan. 2022
După cum probabil știți deja, oamenii din Tibet sunt răbdători, înțelepți și au propria lor viziune asupra tuturor aspectelor vieții umane. Deci, există o „variantă tibetană” specială când vine vorba de creșterea copiilor. Îi ajută să crească o persoană puternică, care să ia decizii bine gândite și să-și respecte părinții. Bright Side prezintă cele 4 etape temporare ale creșterii copiilor, conform înțelepciunii tibetane.
Social scris de Alexandra Chivu 22 Jan. 2022
Greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi sâmbătă, deşi Tribunalul Bucureşti a decis vineri că aceasta este ilegală. Potrivit directorului general al STB, Adrian Criţ, la această oră au ieşit pe traseu doar trei tramvaie şi 10 autobuze.
International scris de Alexandra Chivu 22 Jan. 2022
Louie Anderson a murit la un spital din Las Vegas din cauza complicațiilor cauzate de cancer, a transmis Glenn Schwartz, publicistul său. Îndrăgitul actor s-a interpretat pe el însuși în serialul de animație „Viața cu Louie”.
Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, va organiza luni, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
Sport scris de Alexandra Chivu 22 Jan. 2022
Simona Halep, locul 15 WTA și cap de serie numărul 14, s-a calificat triumfător, pentru a șaptea oară, în optimile de finală la Australian Open. Românca a învins-o, sâmbătă, pe Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA, cea care a trimis-o acasă pe Emma Răducanu. După 65 de minute, sportiva noastră s-a impus în două seturi, 6-2, 6-1. La scurt timp după ce și-a învins adversara din turul al treilea, constănțeanca a declarat că este foarte mulțumită de modul în care a jucat. Pentru un loc în sferturi, aceasta se va duela cu Alize Cornet.
Constantin Popescu, polițistul care a ucis-o pe Raisa, pe Bulevardul Laminorului din București, și-a deschis sufletul în fața părinților îndoliați. Într-o scrisoare redactată de mână, agentul le-a cerut iertare și i-a implorat să nu îl vadă ca pe un criminal. Gândurile omul legii au fost publicate pe site-ul indrumări-juridice.eu de către avocatul familiei Raisei, Adrian Cuculis.
Deși destinate copiilor și concepute, probabil, cu cele mai bune intenții, aceste jucării au stârnit indignare în rândul cumpărătorilor. Iată care sunt cele mai controversate jucării pentru copii.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 22 Jan. 2022
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, sâmbătă, de 8,77 cazuri la mia de locuitori, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Pamela Anderson, vedeta din serialul "Baywatch", a solicitat divorţul de Dan Hayhurst, cel de-al cincilea său soţ, după doar 13 luni de căsătorie, relatează online ziarul spaniol ABC.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.371 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 278 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.906 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Jason Momoa, devenit celebru pentru interpretarea personajului Aquaman, şi Lisa Bonet, cunoscută pentru opiniile sale antivaccinare, şi-au anunţat despărţirea în urmă cu o săptămână, relatează online ziarul spaniol ABC. Deşi căsnicia lor a durat cinci ani, cei doi actori sunt împreună de peste 16 ani.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 22 Jan. 2022
Alexandru Arșinel a oferit detalii despre starea sa de sănătate, după ce a suferit a doua operație la inimă. Anterior, actorul a fost infectat cu noul coronavirus. Și atunci a stat o perioadă sub supravegherea medicilor. În prezent, marele artist se află în perioada de recuperare. În pofida greutăților întâmpinate, acesta a declarat că rămâne optimist și arde de nerăbdare să revină pe scenă.
Social scris de Alexandra Chivu 23 Jan. 2022
Societatea de Transport Bucureşti (STB) asigură duminică dimineaţa 25% din capacitatea programată, deşi sunt în continuare sute de şoferi care refuză să iasă pe traseu, fiind a patra zi de grevă a angajaţilor STB.
Moş Ion Roată, ţăranul din Câmpuri care a fost ales reprezentant al clăcaşilor în Adunarea Ad-hoc şi a votat unirea Principatelor Române, a intrat în istorie cu ajutorul poveştii lui Ion Creangă, care a devenit cunoscută copiilor din toate colţurile ţării, dar omul Ion Roată a murit sărac şi în uitare. O dovedesc documentele vremii, o spun şi reprezentanţii Muzeului Vrancei, cei care administrează casa memorială ce îi poartă numele.
Politica scris de Alexandra Chivu 23 Jan. 2022
Liderul USR, Dacian Cioloş, a solicitat, sâmbătă, liderilor social-democraţi Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, şi Gabriela Firea, ministru al Familiei, "să-l oprească din acţiunile ilegale" pe şeful de sindicat de la STB care le este coleg de partid.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 23 Jan. 2022
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de luni, 24 ianuarie 2022. De sâmbătă după-amiază până luni dimineaţă a fost emisă o avertizare de viscol şi ninsori abundente în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 23 Jan. 2022
Cel mai nou usturoi de Buzău, botezat după numele regretatului interpret de muzică populară Benone Sinulescu, a trecut testul timpului, după omologarea de la începutul anului 2021. Buzoianul care a riscat și a cultivat acest soi spune că a tras lozul câștigător.
International scris de Alexandra Chivu 23 Jan. 2022
Actriţa indiană Priyanka Chopra şi soţul ei, cântăreţul american Nick Jonas, au anunţat printr-o postare pe Instagram că au devenit părinţi cu ajutorul unei mame surogat, relatează dpa. Cei doi s-au căsătorit în India în decembrie 2018, cu această ocazie fiind organizate două ceremonii: una creştină şi, în ziua următoare, o ceremonie tradiţională hindusă.
Sport scris de Alexandra Chivu 23 Jan. 2022
Fostul patron al FC Brașov Ioan Neculaie este de negăsit după ce instanța l-a condamnat definitiv la 2 ani și 2 luni de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Poliţia Română l-a dat în urmărire națională pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu inchisoarea, fiind publicate semnalmentele milionarului brașovean. Oamenii legii iau în calcul și varianta ca omul de afaceri să fi fugit din țară.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 23 Jan. 2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.088 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 5.283 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.400 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Social scris de Alexandra Chivu 24 Jan. 2022
Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti continuă şi luni, fiind a cincea zi în care cea mai mare parte a şoferilor refuză să iasă pe traseu. "La ora 9:00, Consiliul de Administraţie (CA) se vede cu conducerea sindicatului reprezentativ pentru a încerca deblocarea situaţiei existente", a declarat luni dimineaţa pentru AGERPRES directorul general al STB, Adrian Criţ.
Sport scris de Alexandra Chivu 24 Jan. 2022
Simona Halep (locul 15 WTA) a fost învinsă surprinzător de franțuzoaica Alize Cornet (locul 61 WTA), în optimile de finală ale turneului Australian Open 2022, după un meci dramatic. Campioana noastră a pierdut în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 4-6.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 24 Jan. 2022
Ziua Unirii Principatelor Române – Mica Unire, este marcată în parcul IOR cu produse tradiţionale. Producători autentici așteaptă bucureştenii până luni, 24 ianuarie, să deguste preparate care mai de care mai alese, după gustul românului și după numele pieței volante: „ROMÂNIA AUTENTICĂ”.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că, în cursul zilei de duminică, mulţi angajaţi STB şi-au reluat activitatea, dar ar fi fost şi mai mulţi "dacă nu ar fi fost intimidaţi de sindicat".
Sanatate scris de Alexandra Chivu 24 Jan. 2022
În farmaciile din mall-uri prețurile la medicamente sau suplimente alimentare pot fi și de trei ori mai mari decât în farmaciile stradale. Specialiștii au explicat existența tarifelor usturătoare.