Cel mai nou usturoi de Buzău, botezat după numele regretatului interpret de muzică populară Benone Sinulescu, a trecut testul timpului, după omologarea de la începutul anului 2021. Buzoianul care a riscat și a cultivat acest soi spune că a tras lozul câștigător.

„Usturoiul Benone”, la mare căutare în magazine

La cererea fermierului Valentin Jecu, din Râmnicu Sărat, specialiștii Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău au preluat soiurile locale pe cale de dispariție, pentru a le îmbunătăți. Dintre ele, usturoiul Benone a fost omologat în 2021. Soiul dulce-acrișor, aromat și mai iute decât cel din import, spun cercetătorii din Buzău, i-a cucerit pe români.

„Artistul s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi local de usturoi din judeţul natal. Era un prieten al staţiunii noastre de cercetare şi mereu îi trimiteam seminţe, pentru a le planta în grădina sa din Arad, inclusiv usturoi de Râmnicelu", a declarat Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, pentru Adevărul.

Foto: Adevărul.ro

În primăvara lui 2021, Valentin Jecu a cultivat usturoiul Benone pe o suprafață de peste 15 hectare de teren în comuna buzoiană Râmnicelu, cunoscută ca patria usturoiului autohton. Pământul bun de acolo, la care se adaugă priceperea generațiilor de cultivatori, au făcut ca această legumă-condiment să capete multe calități.

„Este usturoiul de Râmnicelu care din acest an poartă denumirea cunoscutului interpret. Este acelaşi soi de usturoi cu aceleaşi calităţi, dulce - acrişor, iute ceea ce nu se va mai găsi la alt usturoi din România", a mai spus Valentin Jecu, la înfiinţarea culturii.

„Usturoiul are cerinţe speciale faţă de sol şi de climă. Nu se obţin rezultate bune pe tot teritoriul ţării noastre, ci doar în zonele pretabile usturoiului, în luncile râurilor, în zone cu teren uşor nisipos, cu drenaj bun, acolo unde se păstrează nematozii de sol. Buzăul oferă condiţii bune şi îl găsim în istorie cultivat în zona Râmnicu Sărat, însă niciodată nu a fost omologat sub denumirea vreunui soi", a completat Costel Vânătoru, cercetător SCDL Buzău.

Citeste si:
Ce planuri are WRS după Eurovision! Buzoianul, mândru de...
Ce planuri are WRS după...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Ianuarie 2022 - 09 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.