Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti continuă şi luni, fiind a cincea zi în care cea mai mare parte a şoferilor refuză să iasă pe traseu. "La ora 9:00, Consiliul de Administraţie (CA) se vede cu conducerea sindicatului reprezentativ pentru a încerca deblocarea situaţiei existente", a declarat luni dimineaţa pentru AGERPRES directorul general al STB, Adrian Criţ.

Ziua cinci: Greva angajaților STB continuă

În adresa CA STB transmisă către sindicalişti se precizează disponibilitatea Consiliului pentru întâlnirea solicitată de către Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti, aceasta fiind condiţionată de confirmarea în prealabil a reluării lucrului de întreg personalul angajat, conform programului.

Potrivit şefului STB, Adrian Criţ, luni dimineaţa, la ora 7:00, erau pe traseu 148 vehicule, dintr-un total programat de 697, din nou tramvaiele şi troleibuzele fiind cele mai multe vehicule care circulau în Capitală.

Numărul tramvaielor ieşite pe traseu era de 67, dintr-un total programat de 151, cel al troleibuzelor de 62 din 86 de vehicule programate, în timp ce numărul autobuzelor era de 19, dintr-un total de 460 programate pentru luni la ora menţionată.

Duminică după-amiază, organizaţia sindicală reprezentativă din STB a solicitat Consiliului de Administraţie al STB organizarea unei întrevederi, luni, cu reprezentanţii angajaţilor, pentru identificarea unor soluţii care să conducă la încheierea conflictului spontan de muncă de la STB, subliniind că liderii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti sunt cei împuterniciţi de salariaţi să discute cu Consiliul de Administraţie al STB.

Pe parcursul zilei de duminică, peste 80% din salariaţii STB au continuat conflictul spontan de muncă care a izbucnit acum câteva zile, solicitând în continuare demisia şefului STB.

În replică, directorul general al STB a apreciat că scopul grevei este interesul sindicatului de a continua să controleze societatea comercială. Acesta a atras atenţia că prelungirea grevei pune societatea în imposibilitatea de a plăti salariile angajaţilor.

Citeste si:
Revoltă națională din cauza legii pensiilor. Ambulanțierii au...
Revoltă națională din cauza...

Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă generală, acuzând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii.

Tribunalul Bucureşti a decis vineri că greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este ilegală.AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Ianuarie 2022 - 08 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.