Recomandari 19 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 30 Nov. 2021
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Alex Velea a avut un rol extrem de important în cariera lui Zanni. Marele câștigătorului al sezonului trecut de la Survivor România îi este recunoscător iubitului Antoniei pentru tot ceea ce a reușit să facă pentru el, fiind conștient că fără ajutorul lui nu ar fi ajuns atât de departe pe cât este acum.
O parte dintre concurenții acestui sezon de la Asia Express au acceptat provocarea de a participa la ediția specială a emisiunii Chefi la Cuțite, de la Antena 1. Prima ediție dintre cele trei a avut loc aseară, iar de pe „Drumul Împăraților”, concurenții au aterizat direct în bucătărie. Unii s-au descurcat de minune, în timp ce alții au realizat că locul lor nu este acolo.
Business scris de Alexandra Chivu 30 Nov. 2021
Criza provocată de pandemia COVID-19 va întârzia cu un an intrarea României în categoria ţărilor cu venituri medii, deşi iniţial se prognoza că ţara noastră va face acest pas până cel târziu în anul 2026, se arată într-o analiză publicată, luni, de o companie specializată în domeniul soluţiilor de asigurare a creditelor.
Ediția specială a emisiunii Chefi la cuțite i-a avut ca invitați pe o parte dintre concurenții sezonului 4 Asia Express. Printre aceștia nu s-au aflat Estera și Lidia Buble, iar fanii lor le-au simțit lipsa imediat și i-au cerut explicații blondinei, pe contul ei oficial de Instagram.
Social scris de Valentina Podgorneac 30 Nov. 2021
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunțat că profesorii care se vor implica în asamblarea testelor COVID pe bază de saliviă vor primi în schimb zile de concediu.
Auto scris de Alexandra Chivu 30 Nov. 2021
Mai multe vile din cel mai mare oraș al Emiratelor Arabe Unite vor avea un design de inspirație Lamborghini. Un teren cu 40 de astfel de locuințe a fost recent vândut, iar lucrările vor fi gata în 2026.
Gina Pistol a oferit, în urmă cu puțin timp, un interviu în care a vorbit despre perioada pe care a trăit-o după venirea pe lume a fiicei sale și a lui Smiley. Este prima dată când a adus în discuție un astfel de subiect despre care, cel mai probabil, nu era deloc pregătită să discute. Totul s-a întâmplat după revenirea sa în platoul Chefi la cuțite, un moment care s-a dovedit a fi unul foarte, foarte emoționant.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 30 Nov. 2021
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru Ziua Națională a României, 1 Decembrie. Potrivit meteorologilor, vremea se răcește accentuat la munte, unde vor fi ninsori și vântul va fi activ.
Multă lume îl cunoaște pe Flick, încă de pe vremea când era la Radio ZU, dar foarte puțini au idee care este numele său real. Ei bine, soțul Denisei Filcea se numește Andrei Sebastian Filcea, ceea ce înseamnă că astăzi își serbează ziua de nume, iar partenera lui de viață a avut grijă ca el să se simtă cel mai iubit bărbat din lume, încă de la primele ore ale zilei.
Politica scris de Diana Oprișan 30 Nov. 2021
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va participa, marţi şi miercuri, la Riga, în Letonia, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, reuniunea fiind un reper important în pregătirea negocierii Noului Concept Strategic al NATO, precum şi a Summitului NATO de la Madrid din 2022.
Fermierii români au nevoie de ajutor pentru ca atât legislaţia, cât şi mecanismele de finanţare să le permită dezvoltarea afacerii, în beneficiul consumatorului român, şi pentru a le deschide oportunităţile oferite de Piaţa Unică europeană, a afirmat, luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă, care a vizitat, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, o fermă de creştere a puilor din localitatea Frânceşti şi o fabrică de nutreţuri combinate din localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la cea de-a VI-a ediţie a Forumului Regional (reuniunea miniştrilor de Externe) al Uniunii pentru Mediterana, care s-a desfăşurat la Barcelona, la invitaţia Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, a ministrului Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor al Regatului Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi, şi a ministrului spaniol al Afacerilor Externe, UE şi cooperării, Jose Manuel Albares Bueno.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 30 Nov. 2021
Cinci angajați ai Spitalului Județean Botoșani sunt cercetați de poliție, după ce ar fi furat din hrana bolnavilor internați. Conducerea unității medicale a demarat o anchetă internă. În urma acesteia, lucrătorii în cauză au fost sancționați salarial.
Până astăzi, 30 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.779.667 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.325 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Zi mare pentru Andreea Bălan și pentru întreaga sa familie. Frumoasa cântăreață își serbează ziua de nume, iar cei dragi s-au gândit la ea, încă de la primele ore ale zilei. Nici fanii eu nu uitat-o și au bombardat-o cu tot felul de cuvinte frumoase, dar niciunele dintre acestea nu se pot ridica la nivelul celor pe care i le-a transmis chiar tatăl ei, Săndel Bălan.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în zonele montane din 10 judeţe, până miercuri dimineaţa, precum şi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori în zone din 24 de judeţe.
Social scris de Alexandra Chivu 30 Nov. 2021
Patru persoane au murit în urma unui incendiu într-o clădire abandonată din Barcelona. Doi copii în vârstă de un an, respectiv trei ani, alături de părinții lor, el de origine pakistaneză și ea română, au pierit în flăcări.
Sanatate scris de Valentina Podgorneac 30 Nov. 2021
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile în Capitală a scăzut considerabil de-a lungul ultimei perioade. Aceasta a ajuns la 1,85 de cazuri la mia de locuitori.
Elwira și Mihai Petre sunt marii câștigători ai premiului în valoare de 30.000 de euro de la Asia Express. Cei doi au recunoscut că mintea lor nu a stat niciodată la banii puși la bătaie, ci au vrut să se bucure de această experiență unică din viața lor, dar și să câștige de dragul fiicelor lor care îi așteptau acasă cu trofeul.
„Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, fără referire la „sex, etnie, rasă, religie, dizabilități și orientare sexuală”, scrie agenția italiană ANSA. Prin urmare, nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotații religioase, cum ar fi Crăciunul. Acestea vor fi citate într-un mod generic, spunând, de pildă, „sărbătorile sunt stresante” și nu „Crăciunul este stresant”.
Zarug a reușit să le câștige inimile oamenilor, odată cu participarea sa la Asia Express. Simpaticul designer nu lua nimic prea în serios și zâmbea, chiar și în momentele în care el și colega sa de echipă, Lorelei Bratu, nu erau în cea mai bună formă a lor. În plus, a început să crească și comunitatea lui de pe rețelele sociale, iar oamenii sunt curioși să afle tot mai multe lucruri despre el.
Incredibil scris de Valentina Podgorneac 30 Nov. 2021
Este pățania mai multor persoane care au rămas blocate într-un pub timp de 3 zile și 3 nopți din cauza unei furtuni de zăpadă. Petrecăreții veniseră la un concert, însă au fost nevoiți să își prelungească party-ul până când autoritățile au reușit să îi dezăpezească, potrivit BBC .
Nicole Cherry a adus-o pe lume pe Anastasia Maria, în urmă cu doar câteva zile. Vedeta și partenerul ei de viață, Florin Popa, sunt cei mai fericiți oameni din lume, iar acum își pot lua în serios rolul de părinți. Proaspătsa mămică este absolut convinsă că se va descurca de minune în ceea ce privește creșterea fiicei sale și crede, de asemenea, că fiica ei va fi un om bun.
Gina Pistol a fost invitată recent într-un podcast, în care și-a pus sufletul pe tavă și în care a vorbit despre cum s-a schimbat totul în viața sa, de când a devenit mamă. Credea că este pregătită pentru tot ceea ce avea să urmeze, dar avea zile în care se uita în oglindă și nici măcar nu se mai recunoștea.
Gina Pistol a fost nevoită să renunțe la toate proiectele sale, inclusiv Asia Expres și Chefi la cuțite, după ce a rămas însărcinată cu fiica sa. Prezentatoarea a fost înlocuită de Irina Fodor, partnera de viață a lui Răzvan Fodor care s-a descurcat de minune și pe care fanii acestor două emisiuni au început să o îndrăgească la fel de tare sau poate chiar mai mult.
Foloseste formularul de mai jos