Gina Pistol a fost invitată recent într-un podcast, în care și-a pus sufletul pe tavă și în care a vorbit despre cum s-a schimbat totul în viața sa, de când a devenit mamă. Credea că este pregătită pentru tot ceea ce avea să urmeze, dar avea zile în care se uita în oglindă și nici măcar nu se mai recunoștea.
Gina Pistol, despre nemulțumirile din relație
Înainte de a rămâne însărcinată, Gina Pistol era o femeie activă care se implica în tot felul de proiecte și care își trăia viața după bunul ei plac. După ce Josephine a venit pe lume, a fost nevoită să își schimbe ritmul de viață și, de asemenea, să renunțe la tot ceea ce făcea înainte. I-a fost extrem de greu și dor, dar a meritat orice sacrificiu pe care l-a făcut pentru copilul ei pe care și l-a dorit mereu.
„Eu ca om activ, eu, ca femeie activă, simt nevoia să fiu acolo, chiar dacă este un proiect foarte greu care te obosește fizic și psihic, dar chiar mi-a fost dor.”, a declarat Gina Pistol, în podcast-ul lui Speak.
Deși a primit mereu susținere din partea lui Smiley, tatăl fiicei sale, ea a simțit uneori că viața lui nu s-a schimbat atât de tare, după ce a devnit tată pentru prima dată. Avea crize de anxietate, numai la gândul că el trebuia să plece dimineața, la muncă. O enerva extrem de tare și faptul că el și-a văzut de treburile lui liniștit, iar ea a fost nevoită să renunțe la vechea ei viață, iar de aici porneau discuțiile dintre aceștia.
„Andrei a fost de mare ajutor, ne ajutam unul pe altul cu fetița. După care a fost nevoit să plece. Când pleca Andrei dimineața aveam o stare de anxietate. El pleca la muncă ghiocel și se întorcea zambilă. Știi cât de frustrant e pentru o femeie să vezi că partenerul își continuă viața liniștit?”, a mai spus Gina Pistol, în podcast-ul amintit.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro