Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Alex Velea a avut un rol extrem de important în cariera lui Zanni. Marele câștigătorului al sezonului trecut de la Survivor România îi este recunoscător iubitului Antoniei pentru tot ceea ce a reușit să facă pentru el, fiind conștient că fără ajutorul lui nu ar fi ajuns atât de departe pe cât este acum.

Alex Velea a dat cărțile pe față, în sfârșit

Alex Velea a încercat să facă tot posibilul, pentru ca tânărului să îi fie din ce în ce mai bine, având în vedere trecutul greu pe care acesta l-a avut. Trăind într-un orfelinat în cea mai mare parte a vieții sale, Zanni a suferit enorm și încă mai are momente în care se gândește la anii pe care i-a petrecut acolo, după ce a fost abandonat de către părinții lui.

În ultima vreme, au apărut tot felul de zvonuri legate de faptul că iubitul Antoniei și fostul concurent de la Survivor s-ar fi certat, în urma trădării venite din partea tânărului. Alex Velea a vrut să lămurească pe toată lumea și a postat un TikTok, în care le-a explicat clar oamenilor care este situația dintre ei și se pare că lucrurile nu stau deloc așa cum s-a scris.

Velea a povestit că Zanni a trecut printr-o perioadă mai neagră din viața sa și că a încercat să îi fie alături, dar numai singur se poate vindeca. Nu a fost trădat, așa cum unii au vrut să creadă, ci mai mult de atât, sunt pregătiți pentru a lansa noi piese împreună.

„Salutare, tuturor! De curând, au apărut în presă niște articole în care se zice că m-aș fi certat cu Zanni. Tocmai de aceea fac acest video pentru a clarifica lucrurile. Într-adevăr, Zanni a trecut printr-o perioadă mai negră pentru el. Am încercat să-i fiu alături, doar că de treaba asta se poate vindeca singur. Până la urmă, așa este viața. Și cu suișuri și cu coborășuri. Nu m-a trădat, așa cum era siguri unii dintre voi că o să se întâmple. Nici eu nu am renunțat la el, nici emoțional, nici contractual și nici n-o s-o fac. Țin la el și vreau să-l ajut exact așa cum am promis. Mai mult decât atât, am început treaba în studio. În această săptămână o să filmăm și Revelionul de la Antena 1. De la anu’ o să-l vedeți într-o emisiune online foarte tare. În concluzie, nu a existat nicio ceartă.”, a povestit Alex Velea pe TikTok.

Citeste si:
Aluziva, plângere penală împotriva lui Zanni. De ce l-a acuzat și...
Aluziva, plângere penală...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Noiembrie 2021 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.