Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Sport scris de Alexandra Chivu 14 Sep. 2023
Practicarea sportului în mod regulat are numeroase beneficii, de la forma fizică până la o stare de spirit mai bună. Însă, deși știi că sportul este bun pentru tine, uneori, îți este greu să găsești motivația necesară ca să mergi la sală. Simplul fapt că ai un abonament nu te convinge de fiecare dată.
Showbiz scris de Diana Oprișan 21 Oct. 2022
Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au divorțat, în sfârșit, iar artista a dat o serie de declarații, imediat după ce a ieșit din sala de judecată, timp în care a povestit care sunt stările care au încercat-o în ultima vreme, dar și cum se simte, după ce a reușit să divorțeze.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 17 Jul. 2022
George Buhnici a fost surprins la festivalul Neversea cu un tonus de zile mari, de unde și seria de declarații debordant de sincere, între care s-a strecurat și o glumă nereușită, au fost de părere internauții care i-au urmărit interviul. Pasionat de sport, jurnalistul a vorbit despre aspectul fizic al tinerelor prezente pe litoral, criticând silueta celor care nu sunt în formă și recomandându-le să meargă la sala de fitness. Entuziasmat de atmosfera de la mare, a continuat șirul de afirmații cu o poantă, cu intenția de a-și complimenta soția, făcând o paralelă între ea și doamnele cu imperfecțiuni zărite pe nisip.
Politica scris de Diana Oprișan 08 Feb. 2022
Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a afirmat luni seară că deputatul George Simion, copreşedinte AUR, ar fi trebuit dat afară de chestori din sala de plen, după ce l-a bruscat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, fiind de părere că acesta trebuie sancţionat şi de Parlament, şi de autorităţi.
Showbiz scris de Diana Oprișan 10 Jan. 2022
Gabriela Prisăcariu l-a adus pe lume e fiul ei și al lui Dani Oțil, în urmă cu doar câteva luni. Deși arată extrem de bine de parcă nici nu ar fi născut vreodată, ea este de părere că mai are mult de lucrat la organismul ei, pentru a reveni la forma inițilă, așa că a revenit în sala de sport și s-a apucat serios de treabă.
Sport scris de Advertorial 03 Jan. 2022
În fiecare luni din fiecare săptămână cel puțin o persoană spune că se apucă de sală sau cel puțin de exerciții acasă. Ei bine, în ambele variante este nevoie de echipamente speciale care vor ajuta la efectuarea exercițiilor în siguranță și cu pericole de accidentare cât mai mici.
Social scris de Alexandra Chivu 29 Jun. 2021
Buletinul de Știri de la ora 12, de la Metropola TV, prezentat de Iulia Bălușă a adus, din nou, în atenția publicului marile probleme sau imensele scăpări ale societății la care, vrem, nu vrem, suntem martori.
Social 04 Apr. 2021
Dacă ai fost vreodată la o sală de gimnastică, cu siguranță ai văzut diveriți indivizi care nu respectă regulile.
Incredibil 04 Aug. 2020
Alimentația intuitivă a fost soluția pentru această tânără.
Social 28 Jul. 2020
Echipele de pompieri ajunse la fața locului au declarat că incendiul se manifestă cu flacără deschisă pe o suprafață de aproximativ 2000 de metri.
Social 29 May. 2020
Sălile de fitness vor fi redeschise odată cu data de 15 iunie, însă condițiile de acces sunt destul de stricte, iar dușul de după antrenament îl vei fac
International 15 Apr. 2020
Sala de concert pregătită pentru concursul Eurovision 2020 va găzdui zeci de pacienţi bolnavi de Covid-19.
Incredibil 07 Apr. 2020
Faceți cunoștință cu Lynda Jager, bunicuța care câștigă campionate de culturism.
Social 25 Feb. 2020
Cu ajutorul celor de la Bright Side am gasit cateva fotografii care nu doar ca te vor motiva, dar te vor face sa vrei sa mergi chiar acum la sala.
Social 04 Jan. 2020
"Plina de mizerie, vandalizata, practic, dupa Revelion", a spus despre sala Bibliotecii Nationale deputatul USR Iulian Bulai.
Social 11 Nov. 2019
Atunci cand vine vorba de mersul la sala, conteaza in egala masura atat exercitiile pe care le faci, cat si modul in care te pregatesti pentru efort fizic. Daca stii ce trebuie sa faci inainte sa mergi la sala si te pregatesti in mod corect, atunci iti va fi mai usor sa te antrenezi astfel incat sa obtii rezultatele dorite.
Social 06 Jul. 2019
Sunt foarte multe persoane care se plang ca, desi merg la sala si mananca relativ sanatos, nu vad rezultatele asteptate. Trebuie sa stii si sa constientizezi faptul ca oamenii sunt diferiti si ceea ce functioneaza pentru ei nu va avea acealasi efect in cazul tau, iar motivele pot fi multe. Iata cateva dintre acestea:
Social scris de Clara Vacaru 10 Jun. 2019
Se apropie vara, iar abdomenul tau nu mai reprezinta un element dezirabil pentru tine? Cu siguranta vrei sa arati bine atunci cand mergi la mare sau la piscina, iar prezenta colaceilor nedoriti nu te face sa te simti prea bine. Pentru a scapa de surplusul de grasime, trebuie sa stii ca este nevoie sa depui efort, atat fizic cat si psihic, iar cele mai mari provocari vin de unde te astepti mai putin.
LifeStar 13 Apr. 2019
Nu e nevoie sa mergi la sala de sport pentru a te mentine in forma.
Social 25 Feb. 2019
Sportul este o modalitate excelenta ca sa-ti mentii sanatatea, sa te simti mai plin de energie si sa iti sculptezi corpul asa cum doresti. Unele persoane vad rezultatele imediat ce incep sa mearga la sala de fitness, in timp ce altele au nevoie de mai mult timp pentru a-si atinge obiectivele.
Business 18 Sep. 2018
Cel mai bun moment pentru a merge la sala si a face exercitii este acela care iti convine tie, atat din punct de vedere al timpului pe care il ai, dar si din punct de vedere al dispozitiei. Insa, expertii spun ca exista un anumit moment al zilei in care este bine sa mergi la sala, si anume dimineata, noteaza shape.com De ce? Pentru ca exista anumite beneficii pe care le poti avea dupa antrenamentul de dimineata. Iata care sunt:
Social 04 Sep. 2018
O viata sanatoasa consta intr-un regim alimentar potrivit si putina miscare. Poate ca te vei descurca cu meniul sanatos, bogat in proteine si fara tentatii delicioase, insa ce te faci cand trebuie sa mergi la sala? Chiar daca nu crezi, sa stii ca exista multe metode prin care te poti mentine in forma, daca mersul la sala nu este punctul tau foarte, noteaza bustle.com . In continuare iti vom prezenta cateva dintre acestea.
Social scris de Clara Vacaru 05 Aug. 2018
Sala nu mai este doar locul unde oamenii merg pentru a face exercitii care sa-i mentina in forma sau pentru a slabi. Astazi, acest loc este folosit pentru a face selfie-uri numai bune de pus pe retelele sociale, pentru a cunoaste persoane noi si, de ce nu, chiar pentru a flirta. In cele ce urmeaza, va propunem sa urmariti mai multe ipostaze haioase surprinse la sala care vin sa confirme cele spuse mai sus.
Sport 16 Mar. 2018
Te simti presat de faptul ca trebuie sa mergi in fiecare zi la sala si sa nu sari peste antrenamente, iar in momentul in care nu poti sa ajungi, te simti vinovat. Potrivit site-ului thisisinsider.com , exista anumite momente cand "ai voie" sa nu mergi la sala de fitness.
Social 06 Feb. 2018
Lipsa timpului este una dintre cele mai invocate scuze de catre persoanele care nu reusesc niciodata sa fie active. Sedentarismul este periculos atat pentru sanatatea ta, dar si pentru starea ta psihica, motiv pentru care e important sa cauti mereu solutii pentru a face mai multa miscare.
Social 02 Jan. 2018
Ai avut cateva zile de vacanta. Ai calatorit, te-ai distrat si te-ai relaxat, dar trebuie sa te intorci la munca. Cu totii stim cat de greu ne este sa intram din nou in ritm dupa atatea zile de concediu? Din fericire, exista cateva modalitati care te ajuta sa fii fresh in prima zi de munca din 2018.
Yuppy 19 Oct. 2017
Fa alegeri istete dupa antrenamentul de la sala.
Sport 17 Sep. 2017
Iata 7 lucruri pe care trebuie sa le stii cand te hotarasti sa mergi la sala.
Social 16 Sep. 2017
Iata care sunt activitatile pe care trebuie sa le faci toamna aceasta, ca sa profiti din plin de avantajele unui anotimp atat de frumos.
International 18 Jul. 2017
Mergi zilnic la sala si nu vezi rezultate? Probabil ca esti victima miturilor si a sfaturilor proaste.
Politica 26 Jun. 2017
Pot fi doar 4 minute de exercitii suficiente pentru a inlocui o ora de mers pe banda de alergat, de exemplu? Raspunsul te va uimit.
Politica 07 Feb. 2017
Discursul presedintelui Klaus Iohannis a fost, spre deosebire de alte ocazii unul cu reactii numeroase din partea salii.
Yuppy 03 Jan. 2017
O ideea inedita care merita pusa in practica.
Politica 21 Dec. 2016
Ce s-a intamplat in sala in momentul in care presedintele PSD, Liviu Dragnea, a depus juramantul in calitate de deputat nou ales.
Social 09 Dec. 2016
Crezi ca nu ai timp de sport? Te inseli! Uite cateva exercitii pe care le pot face chiar si cele mai grabite persoane.
Social 19 Nov. 2016
Candidata la alegerile parlamentare in Capitala, Elena Udrea, se lauda cu rezultatele obtinule la un cross, sustinand ca ca a alergat "cat 10 barbati", noteaza romaniatv.net .
Yuppy 01 Sep. 2016
Descopera sase reguli pe care este bine sa le urmezi pentru un antrenament la sala reusit.
Social 26 Jul. 2016
80% dintre persoanele care isi fac abonamente nu ajung la sala de fitness pe care au platit-o, potrivit unor studii recente. De cele mai multe ori, scuza este lipsa de timp sau de motivatie.
Foloseste formularul de mai jos