George Buhnici a fost surprins la festivalul Neversea cu un tonus de zile mari, de unde și seria de declarații debordant de sincere, între care s-a strecurat și o glumă nereușită, au fost de părere internauții care i-au urmărit interviul. Pasionat de sport, jurnalistul a vorbit despre aspectul fizic al tinerelor prezente pe litoral, criticând silueta celor care nu sunt în formă și recomandându-le să meargă la sala de fitness. Entuziasmat de atmosfera de la mare, a continuat șirul de afirmații cu o poantă, cu intenția de a-și complimenta soția, făcând o paralelă între ea și doamnele cu imperfecțiuni zărite pe nisip.

Derapaj la TV și o glumă nereușită. George Buhnici, la adresa fetelor de pe litoral: „Mai dați pe la sală”

George Buhnici, în vârstă de 41 de ani, cunoscut realizator de vloguri despre tehnologie, case și criptomonede, a fost surprins într-o ipostază în care publicul său rar l-a văzut. Jovial și pus pe glume, jurnalistul a oferit un interviu pentru „XNS”, emisiune difuzată de Antena Stars, la mare, unde a luat parte la festivalul Neversea, desfășurat în perioada 7 - 10 iulie.

„Am venit să ne întâlnim cu prietenii, să ridicăm degetul mijlociu în fața pandemiei, să ne uităm acolo, în depărtare, la 60 de kilometri, și să ne bucurăm că nu suntem acolo și suntem aici și să ascultăm muzică bună”, au fost primele sale declarații.

Ceea ce a răscolit opinia publică a fost, însă, părerea sa despre aspectul fizic al tinerelor care nu acordă o atenție deosebită aspectului fizic și care s-au afișat în costum de baie „cu celulită și vergeturi”. Susținător al sportului, George Buhnici a afirmat că „mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine și am văzut fete care arată foarte bine aici”.

„Am văzut și fete care nu arată bine și nu aș vrea să se interpreteze, dar suntem la festival și putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să și fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeți pe la sală, fetelor. Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a continuat acesta.

Citeste si:
Top 4 greșeli de evitat atunci când cumperi un TV Smart
Top 4 greșeli de evitat...

El și-a argumentat opinia astfel: „Dacă vii la mare și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva în afară de decolteu”. Dialogul între reporterul Antena 1 și George Buhnici a continuat cu rememorarea vremurilor în care cel din urmă era celibatar.

„Am combinat la mare Mâncam covrigi cu iaurt, atât îmi permiteam. Am agățat două fete în club. Colegul meu avea o discuție intensă cu fata aia la duș și eu - eram un pic mai prost, așa - încă purtam negocieri. La un moment dat, fata cu care purtam discuții și-a dat seama că vorbim degeaba și mi-a propus ea să trecem la fapte, ceea ce am și făcut. Deci am agățat și la mare odată, demult, în alt secol. Nu-mi aduc aminte și nici nu recunosc”, și-a amintit vedeta.

Citeste si:
Merită să investim în suplimente nutritive atunci când mergem la sală?
Merită să investim în...

Reacția Lorenei, soția jurnalistului, după gluma acestuia: „Doamne ferește!”

Dar prezentul e Lorena, cea care îi este soție de mai bine de zece ani și alături de care are o fată. Femeia se afla, de asemenea, la festivalul de la mare. După ce a fost critic la adresa femeilor care nu pun accentul pe înfățișare așa cum el și-ar dori, George Buhnici a făcut o paralelă între acestea și mama copilului său. Complimentele aduse partenerei sale au fost nereușite, au fost de acord mulți oameni.

„Eu ma norocul că am o soție care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele, jur. Uită-te la ea! Câți ani îi dai?”, a spus George Buhnici.

„Dar nu e minoră așa cum ai zis”, a intervenit reporterul.

„Nu, nu sunt, Doamne ferește!”, a clarificat Lorena.

Citeste si:
George Buhnici a dat-o din nou în bară. Mesajul controversat pe...
George Buhnici a dat-o din...

„Auzi, dacă îți spun vârsta adevărată, o să înțelegi că e minoră”, a insistat jurnalistul.

Internauții l-au taxat în urma declarațiilor debordante

Opinia publică s-a declarat consternată de afirmațiile făcute de George Buhnici, în special în ceea ce privește silueta femeilor. Dar oamenii nu au ratat nici comparația soției cu o minoră.

„Aloo, domnule Buhnici. Celulita se face si din alte cauze, chiar daca faci miscare sau ai un regim! Incetati cu astfel de şabloane! Eu am fost mereu slaba, mereu am facut miscare si am tinut si regimuri, o viata destul de chinuita, si tot am avut celulita, datorita unor pastile care provocau retentia de apa, celulita mi-a aparut peste noapte, miscare faceam zi de zi, nu consumam zahar, carne etc. Incetati sa criticati! Daca fetele au celulita ce acum nu se mai poate iesi din casa sau cum? Asa i-ati spune si fetei dumneavoastra? Vorba multa saracia omului! Acum stiu de ce nu v-am placut niciodata ca om!”;

Citeste si:
George Buhnici din nou dezlănțuie un scandal! Internauții au sărit...
George Buhnici din nou...

„Să-i spuna cineva lui domnu' ca femeile nu exista ca sa faca el comentarii dupa cum are chef. si s-o lauzi pe nevasta-ta ca arata a minora... barbatul asta e tot ce-i in neregula cu societatea asta. Mai are si o fata... trist”; „Absolut nefrecventabil. Bleah”; „Acelasi tip de review ca la telefoane” - sunt câteva dintre părerile celor care i-au ascultat discursul.

Nu e la „prima abatere”

Realizatorul de vloguri nu e la prima glumă de acest gen. În anul 2020, el scria pe Instagram: „Am corupt această minoră. Mă declar pierdut”, în descrierea unei imagini cu el și Lorena. Și atunci gluma a fost considerată una deplasată. „Foarte bine George. Într-o țară în care România e pe primul loc la mame minore, tu persoana publică îți permiţi să faci ironii de prost gust, care pot fi înţelese de unii ca atare. Îți permiţi să faci „glume" de genul în contextul în care zilnic se întâmplă abuzuri contra femeilor: abuzuri, hărţuire stradală, violență, violență sexuală și chiar viol.

Dacă tu te crezi inteligentul internetului ,că vai mă pricep la chestii tech şi „crypto" rămâni în grota ta și visează ca vine Elon Musk să-ti facă cadou o Tesla. Până atunci ar trebui să nu ai drept de opinie pe internet că văd că prinzi „tesle" străine. Nu te-am urmărit niciodată și niciodată nu voi urmări un potenţial groomer și abuzator”, i-a scris cineva.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Iulie 2022 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.