Recomandari 14:25
Recomandari 13:09
Recomandari 12:12
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica 18 Jun. 2020
Victor Ponta îi critică dur pe cei care au inițiat și au fost de acord cu interzicerea discuțiilor privind identitatea de gen.
Social 04 Jun. 2020
Alegerile locale și cele parlamentare nu vor mai fi organizate în același timp, iar la urne vom merge de două ori, la două luni distanță.
Politica 01 Jun. 2020
Nicușor Dan, candidat unic din partea dreptei la Primăria Capitalei, a făcut câteva declarații cu privire la viitoarele alegeri locale.
Politica 18 May. 2020
Partidul Mișcarea Populară, al cărui lider este fostul președinte Traian Băsescu, a fost dat în judecată pentru recuperarea unei datorii de 4,6 milioane
Politica 01 May. 2020
Ludovic Orban a numit în funcția de consilier de stat un apropiat al președintelui american, Donald Trump.
Social 18 Mar. 2020
Un senator PMP sugereaza ca persoanele aflate in carantina sau in autoizolare ar putea fi monitorizate cu ajutorul bratarilor electronice.
Politica 12 Mar. 2020
Florin Citu merge astazi in Parlament pentru a primi votul de incredere al senatorilor si deputatilor. Ce sanse are acesta sa treaca acest test?
Social 05 Mar. 2020
Pacanelele ar putea disparea din preajma scolilor, daca un proiect de lege PMP va trece de Parlament.
Politica 27 Feb. 2020
Fostul presedinte Traian Basescu este de parere ca Florin Citu "nu are nicio sansa sa faca o majoritate in care sa atraga si PSD sau chiar Pro Romania".
Politica 23 Feb. 2020
Eugen Tomac, a declarat ca partidul pe care il conduce nu se teme de alegeri anticipate si ca este pregatit sa mearga pe cont propriu.
Politica 17 Feb. 2020
Ministrul demis al Finantelor, Florin Citu, a primit luni un aviz negativ.
Politica 12 Feb. 2020
Fostul presedinte, Traian Basescu, nu exclude varianta in care sa candideze pentru un nou mandat la Primaria Capitalei.
Politica 11 Feb. 2020
Presedintele PMP, Eugen Tomac, raspunde afirmatiilor lui Moise Guran si sustine ca PMP nu va fuziona cu PNL.
Moise Guran sustine ca Traian Basescu doreste o fuziune intre PMP si PNL.
Politica 30 Jan. 2020
Fostul presedinte Traian Basescu este de parere ca Romania poate sa piarda 40% din capacitatea de generare a energiei electrice in urma programului de decarbonizare prevazut de Pactul Ecologic European.
Politica 27 Jan. 2020
Eugen Tomac, presedintele PMP, a declarat ca partidul sau va depune un amendament prin care si presedintii Consiliilor Judetene sa fie alesi tot in doua tururi.
Politica 24 Jan. 2020
Romania este o tara puternica, membra a UE si a NATO si prin ''contributia formidabila'' a romanilor din diaspora veche, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac, vineri, la Conventia Romanilor de Pretutindeni.
Politica 18 Jan. 2020
Deputatul Ion Cupa si fostul ambasador in Finlanda si Estonia Catalin Avramescu s-au inscris in PMP, a anuntat, vineri, presedintele PMP, Eugen Tomac, la inceputul sedintei Colegiului National al PMP.
Politica 17 Jan. 2020
Presedintele PMP, Eugen Tomac, a comentat posibilitatea ca fostul presedinte Traian Basescu sa candideze la Primaria Capitalei la alegerile locale din primavara.
Politica 16 Jan. 2020
Alegerea primarilor in doua tururi reprezinta cel mai important mesaj de schimbare pe care clasa politica il poate da in 2020, a scris Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.
Politica 23 Dec. 2019
Fostul presedinte Traian Basescu ii ia apararea generalului Gabriel Cretu.
Politica 13 Dec. 2019
Parlamentul European dezbate evenimentele din decembrie 1989.
Politica 08 Dec. 2019
Toma sustine ca PMP are cel putin 3 candidati mai buni pentru Primaria Capitalei, decat cei anuntati pana acum.
Politica 04 Dec. 2019
Presedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat ca partidul sau nu este la guvernare, dar a permis unor membri sa faca parte din echipa unor ministri a Guvernului Orban, pentru ca "absolut firesc de a pune la dispozitia Cabinetului Orban cativa profesionisti din PMP".
Politica 20 Nov. 2019
Eugen Tomac, presedintele PMP, sustine ca in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, el si colegii de partid vor vota cu presedintele Klaus Iohannis.
Incredibil 13 Nov. 2019
Theodor Paleologu ii da replica lui Robert Turcescu, sustinand ca nu "ii pute" PMP-ul, ci "poate ca 'ii pute' partidului un asemenea om", pentru ca "Turcescu e o problema interna a PMP".
Politica 13 Nov. 2019
Deputatul PMP, Robert Turcescu, dupa ce a auzit replica lui Theodor Paleologu, "Slava Domnului, eu nu sint in PMP!", intr-un interviu acordat la "Cafeneaua Natiei" de pe Prima Tv, l-a sfatuit sa aiba "un pic de respect pentru munca tuturor celorlalti colegi din PMP", care l-au sustinut in campania electorala.
Politica 10 Nov. 2019
Candidatul PMP la alegerile prezidentiale, Theodor Paleologu, a declarat ca este mandru de rezultatele obtinute si a tinut sa sublinieze ca in turul doi "nu se pune sub nicio forma problema de a vota pentru PSD".
Politica 09 Nov. 2019
Fostul presedinte, Traian Basescu, i-a transmis un mesaj candidatului PMP la alegerile prezidentiale, Theodor Paleologu, la incheierea campaniei electorale, sustinand ca a fost o onoare pentru partid si ca "romanii au nevoie de un presedinte ca el".
Politica 06 Nov. 2019
Andrei Caramitru, membru USR, a scris pe Facebook despre postarea unui filmulet al candidatului PMP la prezidentiale, Theodor Paleologu, in care acesta asociaza USR cu FSN, facand aluzie la faptul ca USR-PLUS este "vinovat pentru tot ce s-a intamplat in acesti 30 de ani".
Politica 04 Nov. 2019
Andrei Caramitru a scris pe pagina sa de Facebook ca a gasit oameni "profund decenti" in PNL, PMP, "2-3 in PSD si poate 3-4 la Ponta", dar sustine ca problemele din tara asta sunt oamenii "profund ticalosi, care reprezinta raul absolut, precum Dragnea, Firea , Felix Voiculescu, Tariceanu, Vosganian, Savonea, Dorneanu, Ghita, Gusa, Iordache, Serban Nicolae, Valcov, Orlando, Olguta, 'Mitraliera', Nastase".
Traian Basescu este de parere ca daca Guvernul Orban va trece astazi la votul in Parlament, Klaus Iohannis poate fi declarat presedintele Romaniei de astazi, iar daca nu va trece, "Orban devine vinovatul de serviciu, iar marsul triumfal al lui Iohannis pentru un al doilea mandat la Cotroceni va trece de la 'regimul de croaziera' la viteza de siguranta pe un drum forestier".
Politica 25 Oct. 2019
Fostul presedinte Traian Basescu sustine ca cei din PSD sunt deranjati de faptul ca liberalii nu ii mai vor parteneri de guvernare, la insistentele lui Calin Popescu Tariceanu, mentionand ca apelativul pentru acesta in partid este "slugoiul de serviciu".
Politica 22 Oct. 2019
Eugen Tomac, liderul PMP, a iesit nemultumit de la negocierile cu Ludovic Orban, care l-a anuntat ca vrea un guvern monocolor, fara PMP asa cum au discutat initial.
Politica 10 Oct. 2019
Eugen Tomac, presedintele PMP, a declarat inainte de sedinta de plen, unde va fi discutata si votata motiunea de cenzura, ca senatorul PMP, Vasile Cristian Lungu, care trebuia sa fie operat astazi, a solicitat pe proprie raspundere sa fie adus cu ambulanta pentru a vota motiunea.
Fostul presedinte, Traian Basescu, prezice ce se va intampla dupa motiunea de cenzura de astazi. Acesta crede ca Victor Ponta va fi cel mai castigat in urma caderii Guvernului Dancila, pentru ca scopul lui a fost "punerea sub control a PSD-ului".
LifeStar 02 Oct. 2019
Liderul grupului deputatilor PMP, Emil Pascan, a atras miercuri atentia ca in cele trei decenii care au trecut de la Revolutie nu a existat vreo motiune de cenzura in Parlament care sa fie dezbatuta si votata in weekend, el acuzand PSD ca "uziteaza de instrumente jenante".
Politica 18 Sep. 2019
Candidatul PMP la prezidentiale, Theodor Paleologu, ii acuza pe Viorica Dancila si Dan Barna ca, in loc sa vina sa dezbata viitorul Romaniei, acestia pleaca in Statele Unite pentru a incerca sa isi faca o imagine internationala.
Politica 17 Sep. 2019
Mihai Fifor, secretarul general al PSD, sustine ca, desi PNL, USR si PMP au refuzat sa semneze Pactul pentru bunastarea romanilor, PSD a facut "in tot acest timp" ceea ce scrie in Pact, iar "Romania s-a dezvoltat si am fost mereu pe podiumul european al cresterii economice".
Foloseste formularul de mai jos