Horoscop 10:09
Horoscop 10:06
Horoscop 10:03
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 21 Dec. 2022
Florin Salam a depus plângere împotriva lui Costeluș de la Clejani, după ce acesta i-a amenințat familia cu moartea în mediul online. Manelistul nu a putut lăsa lucrurile așa și a decis să apeleze la ajutorul oamenilor legii, pentru a-și face dreptate.
International scris de Alexandra Chivu 29 Mar. 2022
Will Smith, care a câștigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul „King Richard”, i-a cerut scuze public luni actorului de comedie Chris Rock pentru că l-a pălmuit pe scena galei Oscar 2022 din cauza unei glume făcute pe seama soției sale. Rock nu a depus plângere împotriva sa.
Politica scris de Alexandra Chivu 10 Feb. 2022
Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Informaţia a fost confirmată de procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, care a precizat că plângerea a fost depusă la sfârşitul lunii ianuarie, dosarul fiind constituit la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Showbiz scris de Diana Oprișan 09 Feb. 2022
Iancu Sterp a făcut un vlog în care a discutat despre o situație delicată prin care el și familia lui trec în momentele de față, după ce mama lui Beni, copilul lor de suflet, a făcut plângere la poliție în care le-a adus acuzații grave.
Showbiz scris de Diana Oprișan 06 Jan. 2022
Oana Zăvoranu și Alex Ashraf ar fi trebuit să aibă parte de o vacanță pe cinste și chiar au avut până într-un anumit punct. La un moment dat, un bărbat a coborât din mașină și i-a amenințat cu un cuțit, iar actrița a dat deja primele declarații despre incident, nu înainte de a depune plângere la poliție.
Entertainment scris de Valentina Podgorneac 04 Jan. 2022
Netflix a recepționat o plângere pentru serialul „Emily în Paris” din partea Ministrului Culturii al Ucrainei. Oficialul susține că ecranizarea jignește o națiune întreagă prin intermediul personajului ucrainean Petra care jefuiește magazinele din capitala franceză.
Showbiz scris de Diana Oprișan 27 Dec. 2021
Andreea Mantea a avut parte de momente crunte, pe când era însărcinată și nu poate uita nici măcar acum felul în care Cristi Mitrea o trata. Deși o bătea des, vedeta nu a depus niciodată plângere împotriva agresorului și a spus abia acum motivul pentru care a luat această decizie.
Politica scris de Diana Oprișan 08 Oct. 2021
PSD va depune plângere penală împotriva premierului Florin Cîţu, a anunţat, joi, preşedintele PSD Marcel Ciolacu, acuzându-l pe prim-ministru că a alocat un miliard de lei din Fondul de rezervă ca "mită" către primarii PNL.
International scris de Lorena Martin 31 May. 2021
Cântăreţul Marilyn Manson a fost vizat de o nouă plângere de viol, de data aceasta formulată de o fostă parteneră.
Social scris de Valentina Podgorneac 03 May. 2021
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu va depune o plângere după ce a fost luat la mișto de un polițist.
International scris de Lorena Martin 09 Apr. 2021
Netflix a fost dat în judecată de către fii fondatorului comunității San Patrignano pentru defăimare, după ce au difuzat serialul „Păcatele Salvatorul
Social scris de Valentina Podgorneac 26 Mar. 2021
Ministrul Transporturilor a depus o plângere la DNA împotriva protestatarilor ce au perturbat circulația metroului în această dimineață.
Entertainment scris de Valentina Podgorneac 22 Mar. 2021
Mirela Vaida va depune o plângere împotriva femeii care a atacat-o în platoul emisiunii cu un bolovan.
International scris de Lorena Martin 02 Mar. 2021
O femeie manager afro-americană care lucrează la Amazon, a depus o plângere în care acuză compania că plătește mai puțin persoanele de culoare.
Incredibil scris de Lorena Martin 23 Feb. 2021
Bianca Drăgușanu a fost audiată atât de DIICOT, cât și de Parchet cu privire la două dosare deschise pe numele fostului ei soț, Alex Bodi.
Social 01 Sep. 2020
Clotilde Armand susține că va depune plângere penală la DIICOT împotriva lui Dan Tudorache pentru că acesta ar fi pus Poliția Locală să o urmărească
Politica 02 Aug. 2020
Președintele USR Sebeș, Ioan Anghel, a declarat într-o postare pe Facebook că a fost lovit și amenințat chiar în sediul partidului.
Social 15 May. 2020
Amenzile date pe timpul stării de urgență au fost declarate neconstituționale, astfel că începând de astăzi, poți să contești în instanță o astfel
Politica 01 May. 2020
Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a anunțat că social-democrații vor depune o plângere la CNCD pentru „instigare la ură”.
Politica 10 Jan. 2020
Gabriela Firea sustine ca a pregatit plangerea impotriva ministrului Mediului, Costel Alexe.
Politica 17 Nov. 2019
Prim-vicepresedintele PNL, Rares Bogdan, a reactionat dupa declaratiile sefei de campanie a Vioricai Dancila, Olguta Vasilescu , mentionand ca nu se poate tolera asa ceva, motiv pentru care liberalii vor face plangere penala.
Social 14 Jun. 2019
Compania Municipala Parking Bucuresti a reactionat dupa ce Tudor Chirila a anuntat ca a depus plangere pe numele unui angajat al Primariei care l-a jignit si l-a amenintat.
Social 30 May. 2019
Romanii din diaspora care nu au reusit sa voteze fac plangeri la Comisia Europeana pentru ca li s-a incalcat dreptul de a alege.
Candidatul independent la alegerile europarlamentare, George Simion, anunta ca va depune joi, la ora 13:00, doua plangeri la sediul DNA, vizand infractiuni legate de coruperea alegatorilor la scrutinul de duminica.
Politica scris de Clara Vacaru 19 May. 2019
Liderul PLUS, fostul premier Dacian Ciolos, a anuntat ca va face o noua plangere la Consiliul National al Audiovizualului privind emisiunea "Viata Satului" de la TVR, in care a fost prezent pentru a doua oara presedintele PSD, Liviu Dragnea.
Social scris de Clara Vacaru 14 Mar. 2019
Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 au clasat dosarul deschis in urma unei plangeri depuse de Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, care a reclamat ca a fost agresat verbal pe strada de Stefan Caramitru, fiul lui Ion Caramitru.
Politica 21 Feb. 2019
Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie il cerceteaza pe Frans Timmermans, prim-vicepresedinte al Comisiei Europene, pentru falsificarea raportului MCV, acuzatiile aduse de catre site-ul luju.ro fiind de constituire de grup infractional si abuz in serviciu.
Social 14 Feb. 2019
Sefa Sectiei de anchetare a magistratilor, Adina Florea, sustine ca dosarul in care este citata Laura Codruta Kovesi a fost deschis in urma plangerii lui Sebastian Ghita din decembrie 2018.
Politica 09 Feb. 2019
Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat sambata, intrebat referitor la posibilitatea depunerii unei plangeri penale impotriva presedintelui Klaus Iohannis, ca a auzit "tot felul de zvonuri" si nu doreste ca dezbaterea politica sa fie coborata "la un nivel foarte jos".
Incredibil 07 Feb. 2019
Lia Olguta Vasilescu a anuntat ca ii face plangere penala presedintelui Klaus Iohannis, pentru abuz in serviciu, dupa refuzul de a o numi in functia de ministru al Dezvoltarii Regionale.
Politica 07 Feb. 2019
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a votat, miercuri, trimiterea listelor de semnaturi si initiativa cetateneasca "Fara penali in functii publice" la Curtea Constitutionala.
LifeStar 29 Jan. 2019
Justitia franceza a demarat o ancheta dupa ce a primit o noua plangere din partea femeii care l-a acuzat pe rapperul american Chris Brown de viol, in care aceasta sustine ca fotografia sa, facuta de politisti in cadrul investigatiei, a ajuns pe internet, au anuntat luni surse judiciare, potrivit AFP.
Politica 09 Jan. 2019
Ministerul Apararii a trimis la Palatul Cotroceni plangerea prealabila pe numele lui Klaus Iohannis, prin care cere suspendarea pana la judecare, dar si anularea efectelor actului semnat de presedinte.
Social 08 Jan. 2019
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a reactionat in urma anuntului potrivit caruia Laura Kovesi a depus, in luna decembrie 2018, o plangere la CEDO , in care arata ca i-au fost incalcate mai multe drepturi atunci cand a fost revocata din functia de procuror sef al DNA, in urma deciziei Curtii Constitutionale din mai 2018.
Laura Kovesi a depus, in luna decembrie 2018, o plangere la CEDO, in care arata ca i-au fost incalcate mai multe drepturi atunci cand a fost revocata din functia de procuror sef al DNA, in urma deciziei Curtii Constitutionale din mai 2018.
Politica 01 Jan. 2019
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat marti, intr-un interviu la Antena 3, ca nu s-a apelat la el, deocamdata, pentru consiliere privind plangerea de inalta tradare impotriva presedintelui Klaus Iohannis, adaugand, insa, ca nu l-ar deranja daca nu s-ar intampla acest lucru.
Politica 21 Dec. 2018
Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a declarat joi ca plangerea pentru inalta tradare impotriva presedintelui Klaus Iohannis va fi depusa anul viitor.
Social scris de Clara Vacaru 03 Nov. 2018
O profesoara care preda in cadrul unui liceu din Campia Turzii a depus la politie o plangere potrivit careia de mai mult timp primeste prin posta colete cu diverse obiecte cu conotatie sexuala, comandate prin internet.
Social scris de Clara Vacaru 24 Sep. 2018
Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 a deschis un dosar penal in rem pentru amenintare si tulburarea linistii publice, in urma unei plangeri depuse de Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea.
Foloseste formularul de mai jos