Recomandari ieri
Horoscop ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Sport scris de Alexandra Chivu 23 Jun. 2023
Trăim într-o lume agitată în care timpul a devenit la fel de prețios ca aurul. Viața noastră se desfășoară adesea într-o rutină apăsătoare, ce nu ne mai lasă loc pentru pasiuni sau pentru îngrijirea personală. Într-o astfel de lume, ce trăiește cu piciorul pe pedala de accelerație, chiar și o simplă plimbare în parc pare a fi o muncă de Sisif…deci să nu mai vorbim despre mersul la sală. Ți se pare a fi un țel imposibil? Nu trebuie să cazi pradă disperării…cu puține accesorii te poți antrena acasă. Însă ar mai fi ceva…îți dorești să câștigi masă musculară și să ai un corp sculptat. În acest nou context intră nutrienții. Așadar, ai început să te antrenezi acasă și te gândești să introduci suplimente, dar nu ești sigur ce tip de produse ți se potrivesc? Este grozav, pentru că despre asta este vorba în acest articol. După ce îl vei citi, sperăm că subiectul va deveni banal de simplu și evident pentru tine. Antrenamentele regulate la domiciliu nu diferă mult de cele efectuate într-o sală de sport profesională. Prin urmare, există o gamă foarte asemănătoare de suplimente la care merită să apelezi. Desigur, depinde mult și de obiectiv - reducerea grăsimilor sau poate dezvoltarea țesutului muscular? Sau, cum am spus, celebrele “pachetele”?
Social 16 Feb. 2021
Obiceiurile înainte de antrenament pot duce fie la rezultate teribile, fie uimitoare, iar tu ești singurul care poate controla acest lucru.
Incredibil 07 Jul. 2020
Un fotbalist în vârstă de 16 ani, din Rusia, a intrat în comă după ce a fost lovit de fulger la antrenament.
Timp liber 03 Jun. 2020
Cristiano Ronaldo, cunoscut pentru seriozitatea de care dă dovadă când vine vorba de muncă, și-a depășit propriul record de venit devreme la antrenament.
Sport 13 Apr. 2020
Unii se bazează pe faptul că recomandările nu sunt obligații, astfel că vor să înceapă antrenamentele.
International 03 Apr. 2020
O echipă de fotbal din Germania a ieșit la antrenament pe teren în ciuda epidemiei de coronavirus.
Sport 04 Sep. 2019
Iata cativa pasi pe care trebuie sa-i parcurgi pentru a-ti gasi rutina perfecta de antrenament.
Sport 22 Aug. 2019
Tanara atleta rusa Margarita Plavunova, in varsta de 25 ani, multipla campioana regionala, a incetat din viata in timpul unui antrenament, in districtul Morsanski din regiunea Tambov (Rusia), informeaza presa rusa, citata de cotidianul sportiv AS.
Social 10 Aug. 2019
Oferindu-i creierului tau experiente noi, il vei ajuta sa ramana sanatos. Incearca aceste exercitii ale mintii pentru a preveni pierderile de memorie si pentru a-ti dezvolta inteligenta.
Social 12 Nov. 2018
Imaginea abdomenului bine definit, spatelui lat si bratelor mari nu este numai greu de atins, dar si deseori interpretata gresit. Foarte multi dintre cei care se apuca de fitness in dorinta de a-si dezvolta masa musculara au pretentia sa vada transformari remarcabile in interval de trei luni. In aceasta perioada vei vedea, ce-i adevarat, unele imbunatatiri, insa cel mai mare beneficiu pe care il vei obtine va fi reflexul de a merge constant sa faci sport. Iar asta reprezinta in esenta baza de la care trebuie sa pleci. Insa cum construiesti masa musculara? In niciun caz alergand cu orele in fiecare saptamana. Antrenamentele cu greutati sunt obligatorii, alimentatia este extrem de importanta, trebuie sa stii ce suplimente pentru sala trebuie sa iei si, nu in ultimul rand, sa te odihnesti. Iar despre toate acestea vom vorbi mai jos.
Yuppy 18 Sep. 2018
Actorul Sylvester Stallone se pregateste sa inceapa filmarile pentru cel mai nou film din seria "Rambo" - al cincilea. Acesta a postat de curand, pe contul personal de Instagram, o inregistrare in care arata ce antrenament face la sala de sport.
Social 08 Jun. 2018
Popularitatea sporturilor extreme a crescut rapid in ultimii ani. Activitati precum mountain biking, snowboarding sau skateboarding atrag tot mai multi adepti, an de an. In acelasi timp, sporturi traditionale, ca baschetul de exemplu, nu se mai numara printre preferatele tinerilor. Ascensiunea sporturilor extreme este legata de mai multi factori: de la nevoia de adrenalina a celor coplesiti de rutina zilnica, la beneficiile pe care aceste sporturi le au asupra angajatilor stresati. Iata care sunt motivele care ii fac pe tot mai multi sa se orienteze catre acest tip de activitati:
International 04 Apr. 2018
Un elicopter de tip CH-53E Super Stallion al puscasilor marini s-a prabusit, marti, in timpul unei misiuni de antrenament, desfasurate in sudul Californiei. Cei patru membri ai echipajului au fost declarati morti.
Sport 16 Mar. 2018
Te simti presat de faptul ca trebuie sa mergi in fiecare zi la sala si sa nu sari peste antrenamente, iar in momentul in care nu poti sa ajungi, te simti vinovat. Potrivit site-ului thisisinsider.com , exista anumite momente cand "ai voie" sa nu mergi la sala de fitness.
Yuppy 19 Oct. 2017
Fa alegeri istete dupa antrenamentul de la sala.
Social 07 Oct. 2017
Usor, usor, zilele calduroase vor fi doar o amintire, iar in curand frigul isi va face tot mai simtitta prezenta. Astfel, una dintre activitatile preferate ar putea deveni in acest sezon mersul la sauna. Si nu este deloc rau, avand in vedere multiplele beneficii pe care le poate avea asupra sanatatii. Iata doar cateva dintre avantajele de care te poti bucura daca optezi pentru o sesiune de sauna.
Sport 17 Sep. 2017
Iata 7 lucruri pe care trebuie sa le stii cand te hotarasti sa mergi la sala.
Yuppy 07 Jun. 2017
Gal Gadot a marturisit ca antrenamentul militar a fost mai putin intens decat pregatirea pentru rolul Femeii Fantastice.
Social 03 Jun. 2017
Iata cateva motive care te vor determina sa consumi iaurt mai des.
Social 25 Nov. 2016
Mai e cale lunga pana cand mai multi oameni vor avea program suficient de flexibil incat sa strecoare antrenamentele la sala la orele de randament maxim. Pana atunci, trebuie sa stii cum poti da tot ce e mai bun din tine si atunci cand ai un program fix.
Social 31 Oct. 2016
Exercitiile sunt o forma de stres fizic. Poate stresul fizic sa inlature stresul mental? Alexander Pope asa credea: „Puterea mintii vine din exercitiu, nu din odihna“. Platon era si el de acord cu ideea asta: „Exercitiul poate vindeca o constiinta incarcata“. Si tu poti ajunge la concluziile acestea si sa simti beneficiul sportului, daca inveti sa exerciti constant stres fizic intr-un mod controlat asupra organismului tau.
Yuppy 01 Sep. 2016
Descopera sase reguli pe care este bine sa le urmezi pentru un antrenament la sala reusit.
Sport 23 Aug. 2016
Wesley Lopes (35 de ani) a facut furori in campionatul romanesc, punctand de 65 de ori pentru FC Vaslui si CSMS Iasi.
Sport 22 Aug. 2016
Antrenorul FC Steaua, Laurentiu Reghecampf, a declarat ca nu este deranjat de faptul ca fundasul Gabriel Tamas a petrecut pana dimineata dupa derbiul cu Dinamo, care a avut loc sambata.
Sport 17 Aug. 2016
Adrian Mutu a asistat la antrenamentul efectuat, miercuri, pe Stadionul Dinamo, de jucatorii echipei Manchester City care au evoluat mai putin in meciul cu Steaua, fostul international declarand agentiei News.ro ca a discutat cu Josep Guardiola chestii tactice si despre Mircea Lucescu.
Social 21 Jul. 2016
Se trezeste la sase, se duce la munca, sta noua ore, apoi seara se duce la antrenament. Acesta este programul unui truditor al sportului.
Yuppy 18 Jul. 2016
Muntele este unul din cei mai puternici barbati din lume.
Social 13 Jun. 2016
Profesorii de Yoga sfatuiesc participantii sa nu manance cu cel putin doua ore inainte de antrenament, ceea ce este destul de logic avand in vedere exercitiile care urmeaza a fi efectuate. Insa, in cazul in care ai un metabolism rapid si trebuie sa mananci neaparat inainte de curs, iata ce alimente ar trebui sa eviti.
Yuppy 09 Jun. 2016
J.K. Simmons se pregateste pentru un film cu super-eroi. Uite cum arata actorul la 61 de ani.
Social 08 Jun. 2016
Iata ce strategie poti adopta pentru a slabi rapid si fara infometare.
Yuppy 08 Jun. 2016
Vrei sa participi la un triatlon? Urmeaza aceste sfaturi de antrenament.
Social 09 Jun. 2016
Asadar, iata ce ar trebui sa consumi daca vrei sa-ti maximizezi beneficiile obtinute in urma antrenamentului.
Incredibil 02 Jun. 2016
Potrivit unui studiu doar doua sesiuni de yoga de aproximativ 90 de minute pe saptamana timp de trei luni sunt suficiente pentru a reduce inflamatiile cu pana la 20% si oboseala cu pana la 57%.
Social 22 May. 2016
Iata 5 sfaturi care sa te ajute sa-ti prioritizezi programul, astfel incat sa ai si timp de mers la sala.
Social 16 May. 2016
Conform unui studiu recent, yoga nu ajuta doar corpul, ci si mintea, noteaza Descopera.
Sport 15 May. 2016
Un barbat si-a pierdut viata astazi in timp ce se antrena cu o echipa de polo la bazinul Floreasca.
Yuppy 12 May. 2016
E timpul sa iti flexezi muschii.
Social 03 May. 2016
Un nou studiu a constatat ca doar 1 minut de sprinturi, impreuna cu 9 minute de exercitii usoare, duce la imbunatatirea considerabila a sanatatii.
Foloseste formularul de mai jos