Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Valentina Podgorneac 01 Dec. 2021
Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, vor putea fi urmăriţi, miercuri, începând cu ora 11,00, la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.
În fiecare an, la 1 decembrie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA (World AIDS Day), pentru a aminti oamenilor din întreaga lume să fie uniţi în lupta împotriva HIV/SIDA, atât prin oferirea de susţinere bolnavilor cu HIV, cât şi prin activităţi de comemorare a persoanelor care au murit din cauza SIDA, notează site-ul worldaidsday.org .
Social scris de Alexandra Chivu 01 Dec. 2021
Poliţiştii din Sindicatul Europol ameninţă cu proteste care încep din 1 decembrie, Ziua Naţională a României. Ei au transmis printr-un comunicat de presă că nu mai acceptă să îndeplinească sarcini care nu sunt în fișa postului și că nu mai sunt dispuși să fie fraierii sistemului bugetar. Aceștia completează că pensiile militare nu au fost indexate nici măcar cu inflația, iar din 2007 polițiștii nu au avut parte de măriri ale salariilor. În acest context, Cosmin Andreica, preşedintele Europol, a anunţat că începând cu 1 Decembrie, în semn de protest, nu vor mai amenda niciun român.
S-a deschis prima autostradă din România, construită de la zero, după Revoluția din decembrie 1989. A10 Sebeș - Turda a prins viață după 7 ani de la semnarea contractelor. În prezent, se poate circula fără întrerupere între Sibiu și Cluj.
Peste 20 hectare de vegetaţie de pe muntele Pietricica, din Piatra-Neamţ, au ars în noaptea de marţi spre miercuri într-un incendiu ce risca să se extindă la o mănăstire, dar şi la mai multe blocuri din apropiere. Pompieri din trei județe, zeci de lucrători de la Direcția Silvică, angajați ai Primăriei și voluntari au luptat cu focul. Autorităţile nu exclud ipoteza unei mâini criminale.
Prețul la cafea a atins un record din ultimii zece ani și nu se oprește aici. Specialiștii susțin că prețul băuturii va crește până în anul 2023. Din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile, producția de cafea va fi afectată în următorii ani.
Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a anunţat luni că a cumpărat 600.000 de tone de grâu din România, Rusia şi Ucraina, cu livrare în perioada 9-20 ianuarie 2022, transmite Reuters.
Social scris de Valentina Podgorneac 02 Dec. 2021
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seara, că vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 nu trebuie impusă.
Traficul se desfăşoară cu restricţii joi pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu şi pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, pentru efectuarea unor lucrări la carosabil.
Pentru că luna Decembrie a început, românii au luat-o la goană în căutarea brăduțului perfect pentru sărbătorile de iarnă. Pomii de Crăciun nu au întârziat să apară prin piețe și magazinele din țară. Oamenii pot opta pentru brazi naturali, în ghivece, sau pentru varianta economă și de durată, brazii artificiali.
Social scris de Alexandra Chivu 02 Dec. 2021
Autoritățile de frontieră au descoperit 26 de migranți care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi într-un camion încărcat cu frigidere, verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II. În acest timp, alţi zece cetăţeni străini au fost opriţi din drumul lor pe jos către ţara vecină. Camionul era condus de un român.
În prima zi de iarnă, mai multe târguri de Crăciun din România și-au deschis porțile pentru vizitatorii care abia au așteptat să iasă din case și să se bucure de spiritul sărbătorilor de iarnă care se apropie. Miros de mâncare tradițională, distracții pentru copii, luminițe și globulețe și multe alte surprize i-au întâmpinat pe cei care au trecut pragul târgurilor.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că probabilitatea ca persoanele depistate pozitiv în urma testării, la întoarcerea din Africa de Sud, să fie infectate cu varianta Omicron a virusului este una "mare", având în vedere că este o tulpină virală care prezintă "multe mutaţii", adăugând că pacienţii sunt asimptomatici şi vor sta în izolare, monitorizaţi, timp de 14 zile.
Social scris de Valentina Podgorneac 03 Dec. 2021
Târgul de Sfântul Nicolae, la care şi-au anunţat participarea peste 60 de meşteri olari, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, iconari, cioplitori, din toate zonele ţării, se va desfăşura, între 3 - 5 decembrie, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Marcel Pavel, Alexandra Ungureanu, Cleopatra Stratan şi Ruby vor concerta vineri, pe Arena Naţională din Bucureşti, în memoria celor peste 56.000 de victime ale pandemiei de COVID-19.
Social scris de Alexandra Chivu 03 Dec. 2021
Pentru mulți români, grija supremă este plata facturilor la energie și gaz. Legea îi clasifică drept consumatori vulnerabili și de luna aceasta pot opta pentru amânarea plăților la utilități. Oamenii pot scăpa de aceste cheltuieli până în aprilie 2022, dar în următoarele șase luni sunt obligați să achite restanțele, ceea ce înseamnă plata a două facturi într-o lună.
Uniunea Europeană (UE) cere statelor membre să renunțe la sobele pe lemne din 2024. Este o lovitură dură pentru milioanele de români care încă se încălzesc prin metoda clasică.
Aproximativ 1,5 milioane de utilizatori ai platformei de socializare Facebook vor fi obligați până la sfârșitul anului să își activeze și să folosească autentificarea în doi pași pentru o mai bună securitate a contului.
Raed Arafat ar fi cerut ca începând de duminică, 5 decembrie, toate persoanele care intră în România, indiferent străini sau români, să prezinte un test PCR negativ, inclusiv ar fi valabil și pentru persoanele deja vaccinate.
Social scris de Valentina Podgorneac 04 Dec. 2021
Un elicopter SMURD a fost solicitat, sâmbătă, de reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui pentru a prelua un tânăr din localitatea Stâncăşeni care prezintă o plagă tăiată în zona gâtului.
Racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mare făcător de minuni şi grabnic ajutător, va fi pusă spre închinare, începând de sâmbătă, în pridvorul Bisericii Sf. Gheorghe Nou, anunţă preotul paroh prof. Emil-Nedelea Cărămizaru.
Omenirea a avut ocazia să vadă astăzi cea de a 14-a eclipsă totală de Soare din secolul al XXI-lea, fiind și ultima eclipsă din acest an.
În 2005, un psiholog Shane Frederick a creat cel mai scurt test pentru evaluarea intelectului. Are doar 3 întrebări la care trebuie să răspunzi cât mai repede posibil. Puteți chiar să verificați singur răspunsurile! Bright Side vă invită să susțineți testul și să vă verificați imediat abilitățile cognitive. Gândește-te puțin, notează-ți răspunsurile și compară-le cu cele potrivite.
Cum stai la capitolul cultură generală? Verifică-ți cunoștințele și vezi gradul tău de inteligență răspunzând la un set de întrebări din mai multe domenii de interes.
Social scris de Valentina Podgorneac 05 Dec. 2021
Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă în curtea unui operator economic din Popeşti Leordeni - Şoseaua de Centură a Capitalei, unde se află depozitate stive de materiale reciclabile.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat duminică, în contextul confirmării primelor două cazuri cu varianta Omicron în România, că ar putea fi necesară adoptarea unor măsuri temporare, pentru a limita răspândirea virusului.
Află prognoza meteo pentru luni, 6 decembrie 2021.
Persoanele care intră în România ar urma să completeze formularul de localizare a pasagerului, începând cu data de 20 decembrie, a anunţat duminică secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Social scris de Valentina Podgorneac 06 Dec. 2021
Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfântul Nicolae.
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, de la ora 13,00, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.
Grădiştea rămâne localitatea din judeţul Ilfov cu cea mai mare incidenţă COVID-19, potrivit informaţiilor furnizate, luni, de Instituţia Prefectului.
Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Iași a rămas fără un ochi chiar de ziua lui de naștere. Tragedia a avut loc după ce acesta a aprins artificii și bucăți din materialul pirotehnic i-a ajuns în ochi. Bărbatul a fost internat de urgență clinica de oftalmologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, fiind în stare gravă.
Social scris de Alexandra Chivu 06 Dec. 2021
Mai multe balerine sexy în miniatură, agâțate în copac, la Târgul de Crăciun din Constanța, au stârnit un val de critici din partea locuitorilor orașului către Municipalitate. Ideea autorităților a adus comentarii nefavorabile pe rețelele de socializare, oamenii fiind de părere că figurinele nu sunt în ton cu sărbătorile de iarnă.
În noaptea de duminică spre luni, Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca a fost jefuit. Incidentul a fost anunțat la 112 în jurul ore 6 dimineața. Hoții au sustras o sumă de bani ce se afla într-un fișet metalic.
Social scris de Alexandra Chivu 07 Dec. 2021
Trei bărbați bănuiți că ar fi profanat zeci de morminte în Dâmbovița și Cluj au fost prinși de poliție. Aceștia aveau un mod de operare special. Se uitau la live-uri pe Facebook de la înmormântări și își notau cavourile de lux, apoi dădeau jaful. Luau bijuteriile sau banii lăsați în hainele celor îngropați. Ei au dezgropat inclusiv monumentul unui copil de doi ani, de unde au luat bunuri de aproape 10.000 de lei.
Social scris de Valentina Podgorneac 07 Dec. 2021
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din judeţul Giurgiu este cercetat judiciar după ce a încercat să fraudeze examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere cu aparatură de comunicaţii lipită pe corp.
De-a lungul vieții noastre, continuăm să ne îndrăgostim și să ne despărțim, uneori doar pentru a ne reîntâlni. Unii oameni intră în viața noastră, alții pleacă, făcându-ne să experimentăm suișuri și coborâșuri emoționale dramatice pe care nici nu le credeam posibile. Dar psihologii spun că o persoană se poate îndrăgosti cu adevărat doar de trei ori. Și fiecare astfel de experiență, în felul ei, este importantă și chiar necesară. Bright Side îți descrie cele 3 tipuri de dragoste pe care le încearcă omul de-a lungul vieții sale.
Timp de patru ani, șapte persoane au sustras cantități uriașe de combustibil din baza militară „Mihail Kogălniceanu”, unul dintre cele mai bine păzite locuri din țară.
Emiratele Arabe Unite (EAU) este prima țară din lume care a decis să mărească weekendul şi să stabilească ca o săptămână de lucru să aibă patru zile şi jumătate.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis ca începând din 10 decembrie 2021 să fie aplicate noi măsuri de protecție pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României în perioada sărbătorilor de iarnă.
Social scris de Alexandra Chivu 08 Dec. 2021
Sindicatul Drumarilor„Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 de salariați din totalul de 7.000 ai CNAIR, amenință cu greva dacă societatea nu va mări salariile, așa încât să acopere cel puțin indicele de inflație. „Șoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă oamenii nu-și primesc măririle salariale.”
Patru îngrijitoare și directoarea Centrului de Creșe din Ploiești au furat cu duba mâncarea de la gura copiilor și acum sunt reținute într-un dosar de corupție și delapidare. Șefa instituției ar fi primit și șpăgi de la subalterne ca să închidă ochii.
Social scris de Valentina Podgorneac 08 Dec. 2021
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ, polei şi intensificări ale vântului pentru 14 judeţe, valabilă miercuri, până la ora 18:00.
Guvernul va aproba prelungirea stării de alertă începând cu 9 decembrie şi noile măsuri privind gestionarea pandemiei de COVID-19 aferente perioadei sărbătorilor de iarnă, a declarat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Polițiștii de la Rutieră nu mai dau amenzi, ci doar avertismente, în semn de protest față de nerespectarea Legii Salarizării. Șoferii care încalcă legea primesc doar admonestări pentru fapte care, în mod normal, îi lăsau fără sume mari de bani și actele mașinii.
În preajma sărbătorilor de iarnă, magazinele și piețele sunt pline de produse din porc. Deliciul este însă unul: șoriciul. Deosebit acum e că acesta nu mai e cel de altădată. Comercianții vând un șorici fals, care nu are nicio legătură cu porcul. Șoriciul industrial este supus unor proceduri chimice care îl face identic vizual cu cel adevărat.
Începând cu toamna aceasta, preţurile la energie cresc încontinuu şi ating niveluri record în toată Europa, ca urmare a majorării prețurilor gazelor naturale şi a certificatelor verzi. Autoritățile din mai multe state europene au anunţat măsuri de sprijin pentru a face facturile suportabile pentru consumatorii finali. În România, Camera Deputaţilor a adoptat pe 7 septembrie 2021 proiectul Legii consumatorului vulnerabil și a stabilit că va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021. Proiectul a stabilit criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, măsurile de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.
Hotelul Intercontinental din Piața Universității din București va fi redenumit începînd de la 1 ianuarie 2022. Clădirea va fi renovată și modernizată.
Social scris de Alexandra Chivu 09 Dec. 2021
Traficul rutier este restricționat, joi dimineață, în București, între Șoseaua Vitan Bârzești și Splaiul Unirii, după ce 20 de mașini s-au ciocnit din cauza carosabilului alunecos. Nu au fost înregistrate victime.
Foloseste formularul de mai jos