În prima zi de iarnă, mai multe târguri de Crăciun din România și-au deschis porțile pentru vizitatorii care abia au așteptat să iasă din case și să se bucure de spiritul sărbătorilor de iarnă care se apropie. Miros de mâncare tradițională, distracții pentru copii, luminițe și globulețe și multe alte surprize i-au întâmpinat pe cei care au trecut pragul târgurilor.

Târgurile de Crăciun din țară s-au deschis în prima zi de iarnă

Până la Crăciun mai sunt încă câteva săptămâni, însă spiritul sărbătorilor a început să se facă simțit, iar oamenii au început pregătirile pentru evenimentele din acest sfârșit de an. Doar zăpada a rămas să ne viziteze. În diverse orașe din țară, târgurile de Crăciun și-au deschis larg porțile.

La Timişoara a fost deschis Târgul de Crăciun, în Piaţa Operei şi în Piaţa Libertăţii. Timişorenii nu au întârziat să apară ca să admire ghirlandele colorate şi decorațiunile sclipitoare, folosite și în anii precedenți. Părinţii împreună cu copiii s-au distrat la patinoarul special amenajat şi s-au dat în carusel. Târgul găzduiește 50 de căsuţe pline cu produse tradiţionale şi mâncare, care au fost asaltate de vizitatorii pofticioși.

Deschis oficial a fost și târgul de la Cluj-Napoca. Acolo, atracţia principală a fost roata panoramică, care le-a atras atenția celor mici din start. Roata se întinde acum pe câteva zeci de metri. O tură panoramică costă 20 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii. Cei mici au fost impresionați de panorama pe care au surprins-o de la înălțime. Căsuţele amplasate în Piaţa Unirii sunt pline de mâncare tradițională, dulciuri, suvenire, ornamente hand made și multe alte minunății care îți fură ochii.

Accesul la târguri se face pe baza certificatului verde

Plin de vizitatori a fost și Târgul de la Sibiu în prima zi de deschidere. Atracţiile au fost cele mai așteptate surprize: de la roată panoramică uriașă asupra întregului oraș și patinoarul mare și atractiv, până la căsuţele pline de bunătățuri, cadouri şi dulciuri. Luminițele au fost aprinse, iar orașul a fost îmbrăcat în magie și spirit de Crăciun.

Citeste si:
Tinerii sub 30 de ani din Brașov: cum te poate ajuta un curs de...
Tinerii sub 30 de ani din...

La târgul de la Brașov au fost instalate doar 28 de căsuțe. Pomul de Crăciun a fost una dintre atracțiile principale, dar nici mâncarea tradiţională nu a fost trecută cu vederea de vizitatori.

Accesul la Târgurile de Crăciun din țară se face doar pe baza certificatului verde de vaccinare anti-COVID, iar masca de protecție este obligatorie pe tot parcursul vizitei.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Decembrie 2021 - 03 : 12

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.