Târgul de Sfântul Nicolae, la care şi-au anunţat participarea peste 60 de meşteri olari, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, iconari, cioplitori, din toate zonele ţării, se va desfăşura, între 3 - 5 decembrie, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
 

Târg la Muzeul Naţional al Ţăranului Român de Sfântul Nicolae

"Puteţi admira şi cumpăra: jucării, nuieluşe, măşti, ii, podoabe, scoarţe, străchini, icoane, pristolnice, blide, marame, chimire, curele, genţi, blidare, copăiţe, sărăriţe, piperniţe, găvane, lingurare, linguri, împletituri din pănuşi, oale, scăunaşe, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, clopoţei, zurgălăi", informează MNŢR într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

Sâmbătă, 4 decembrie, între orele 11,00 şi 17,00, vizitatorii târgului vor putea asista la o animaţie muzicală cu Fanfara Şarambel din Valea Mare, care va poposi în curtea Muzeului Ţăranului şi îi va bucura pe cei prezenţi la târg cu hore, sârbe şi bătute moldoveneşti.

Nu vor lipsi nici bunătăţile, precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, şi nici tradiţionala ţuică.

Accesul la târg, doar pe baza certificatului verde

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească rafturile bibliotecii cu publicaţiile muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume, calendarul 2022 ori revista 'Martor'.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei.

Accesul la eveniment se face pe baza certificatului verde, organizatorii invitând la respectarea normelor de distanţare şi la "responsabilitate faţă de sănătatea proprie şi a celorlalţi". Alături de alte instituţii de presă, AGERPRES este partener media al evenimentului.

Citeste si:
Festivalul Filmului Japonez la București. Unde și când va avea loc
Festivalul Filmului Japonez...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Decembrie 2021 - 08 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.