Festivalul Filmului Japonez ajunge la București. Ce filme vor fi ecranizate în cele două zile
Filmele care se vor ecraniza la festival aparțin unor regizori din tânăra generație care sunt extrem de îndrăgiți nu doar de spectatorii din Japonie. Printre aceștia se numără nume precum Takeshi Fukunaga, Naoto Kumazawa, Shuichi Okita şi Toshiyuki Teruya.
Organizatorii evenimentului în colaborare cu Ambasada Japoniei în România, Japan Foundation şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, au anunțat că cele mai multe dintre filmele care vor rula în cadrul festivalului au fost nominalizate sau premiate în cadrul unor festivaluri din Japonia şi din străinătate.
În prima zi a festivalului, pe data de 11 noiembrie, de la ora 18.00, va fi ecranizat filmul „Ţinutul Ainu”/„Ainu Mosir”, în regia lui Takeshi Fukunaga, cu Kanto Shimokura, Debo Akibe, Emi Shimokura, Toko Miura, Lily Franky în distribuţie.
Totsâmbătă, de la ora 20.00, va rula și pelicula „Fotografii memorabile”/ „Omoide shashin”, regia Naoto Kumazawa, cu o distribuţie din care fac parte Fukagawa Mai, Kora Kengo, Yoshiyuki Kazuko, Iura Arata.
În cea de-a doua zi a evenimentului, duminică, 12 noiembrie, începând cu ora 18.00, va rula filmul „Mori şi mediul lui”/ „Mori, the Artist’s Habitat”, în regia lui Shuichi Okita, cu Tsutomu Yamazaki, Kirin Kiki, Munetaka Aoki, Nobue Iketani, Ryo Kase.
Începând cu orele 20,00, spectatorii vor putea viziona filmul „Oase curate” / „Senkotsu”, regia Toshiyuki Teruya, cu Ayame Misaki, Eiji Okuda, Michitaka Tsutsui, Mariko Tsutsui. Toate cele patru filme din cadrul festivalului vor fi subtitrate în limba română. Intrarea la festival este gratuită, astfel că organizatorii așteaptă un număr cât mai mare de spectatori.
Târg de Sfântul Nicolae la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Ceea ce iubești, în aceea te vei transforma!
Sursa: garbo.ro
-
A doua ediție a Galei Regista are loc pe 9 februarie 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Premieră pe piața de retail din România: parteneriat între Profi și Auchan
Sursa: retail.ro
-
Muzeul bucureștean în care învățăm despre cum afectăm mediul și clima
Sursa: green.start-up.ro
-
Carmen Brumă, despre ingredientul nociv de pe eticheta produselor! De ce...
Sursa: kudika.ro
-
TikTok actualizează sistemul de evaluare a conturilor, pentru a le elimina pe...
Sursa: wall-street.ro