Horoscop ieri
Showbiz ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Business 26 Nov. 2008
Adam Guerbuez, de origine canadiana, nu s-a prezentat la pronuntarea sentintei, oficiala incepand cu aceasta saptamana.
Presedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, a cerut luni adoptarea "rapida" a unui plan de relansare a economiei, pentru a se face fata crizei financiare, relateaza AFP.
Traian Basescu a facut o casa la jumatate din pretul pe care il cer firmele. Cotidianul a verificat facturile si preturile din piata ale materialelor si ale manoperei.
Peste 100.000 de locuri de munca vor fi amenintate in Germania pana in 2020, daca Uniunea Europeana isi pune in aplicare planurile de a introduce taxe pentru poluare, afirma un studiu nepublicat al Ministerului Economiei, relateaza AFP.
Ministrul britanic de finante Alistair Darling a coborat ieri taxa pe valoare adaugata cu 2,5 puncte procentuale, la 15%, cel mai mic nivel permis conform legislatiei din Uniunea Europeana (UE), in incercarea de a impulsiona cresterea economica, arata Reuters.
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dat unda verde Trezoreriei Marii Britanii sa cumpere, intre 33% si 50% din capitalul social sau drepturile de vot ale societatii de servicii financiare RBS Securities Romania, potrivit NewsIn.
Cushman & Wakefield a fost desemnat pentru al treilea an consecutiv consultantul anului in retail pentru Europa, in cadrul MAPIC, de catre EG Retail Awards la Cannes, a anuntat compania de consultanta imobiliara.
Analistii Erste Group vizeaza pentru anul viitor doua posibile scenarii legate de economiile statelor afectate de criza financiara mondiala. Primul scenariu consta intr-o etapa de recesiune temporara, urmata de incheierea crizei financiare in 2009. Scenariul al doilea vizeaza o recesiune de durata cu raspandirea crizei in mai multe domenii.
Audi pregateste pentru 2009 un coupe cu patru usi, Audi A7, pentru care vanzarile sunt estimate la 40.000 unitati pe an, potrivit presei internationale.
Tehnologia GPS ar putea fi folosita de autoritatile din Statele Unite, in mod curent, ca instrument impotriva infractionalitatii, scrie presa americana.
Creditele acordate de banci populatiei si firmelor au scazut in octombrie cu 0,6% fata de luna precedenta, evolutie care a temperat semnificativ ritmul anual de crestere a creditului neguvernamental, pana la 44,8%, de la 50,5% in septembrie, arata datele publicate astazi de banca centrala.
Una dintre cele mai inovatoare tactici pe care tehnologia le-a adus pe piata resurselor umane este recrutarea folosind un un instrument dificil de gestionat: internetul, scrie smartbiz.com.
Cea de-a zecea editie a Ghidului pentru electronice mai verzi, publicat de Greenpeace, arata ca majoritatea companiilor consumatoare de electronice au luat prea putine masuri de combatere a schimbarilor climatice. In ciuda faptului ca marketing-ul verde abunda, multe branduri nu au inca strategii clare de mediu.
Profesorul universitar Liviu Voinea, director la GEA, a declarat marti, pentru editia online a Revistei 22, ca lipsa de bani a determinat Guvernul sa se imprumute de doua ori intr-o saptamana cu 1 miliard de lei, printre institutiile de la care a luat bani fiind si Fondul Proprietatea.
Pachetul de stimuli economici ai Uniunii Europene, care va fi anuntat miercuri, ar putea depasi 130 miliarde euro (168,9 miliarde dolari), a declarat ministrul francez al economiei, Christine Lagarde.
Moneda nationala a pierdut aproape 2 bani (0,52%), pana la un curs de referinta de 3,8131 lei/euro, dupa ce leul s-a depreciat brusc atat in primele tranzactii ale zilei, cat si in jurul pranzului, monedele din regiune inregistrand o evolutie diferita pe parcursul sedintei valutare. Ieri, Banca Nationala a Romaniei (BNR) anuntase un curs de referinta de 3,7933 lei/euro.
"Romania s-ar putea confrunta cu cea mai mare criza alimentara de dupa 1990, daca nu se vor lua masuri de natura fiscala pentru sectorul agricol si daca subventiile nu vor fi acordate la timp" titreaza presa de azi, preluand declaratiile reprezentantilot unor asociatii de producatori.
Business 27 Nov. 2008
Pasiunea pentru lectura, sau, mai mult, pentru marele Will, asa cum a ramas in istoria culturii dramaturgul englez William Shakespeare, poate atinge, uneori, limite de neimaginat.
In cadrul unei vizite facute la societatea Antibiotice Iasi, presedintele Traian Basescu a declarat ca nu este un moment prielnic pentru privatizarea Antibiotice, cu atat mai putin buna metoda de privatizare prin licitatie cu strigare, informeaza NewsIn.
Producatorii de lapte romani si bulgari vor bloca importul de lactate in Europa din Balcani, in cazul in care Comisia Europeana nu accepta sugestia ministrului roman al agriculturii de egalizare a procentului de subventii pentru fermieri cu cel din statele UE mai vechi, relateaza site-ul News.bg.
Tronsonul Comarnic-Brasov va fi cea mai costisitoare autostrada din Europa, 3,3 miliarde de euro pentru 58 kilometri de drum, o medie de 57 milioane de euro pe kilometru. Cel mai scump kilometru de autostrada, din Europa, de pana acum, a fost construit in Anglia, cu 51 milioane de euro. Insa Romania va bate recordul.
Pretul petrolului a scazut la bursele electronice din Asia, in contextul in care piata a fost ingrijorata de nivelul cererii, dupa ce statisticile americane au indicat o crestere a stocurilor de petrol din Statele Unite.
Moneda europeana s-a apreciat in fata dolarului, in contextul in care noile date statistice privind starea economiei americane au starnit panica printe investitori.
Agentia de evaluare financiara Fitch a coborat miercuri ratingul privind datoriile Toyota Motor Corp, prima evaluare negativa primita de grup in ultimii zece ani, in contextul in care degradarea pietei auto americane scade castigurile companiei, scrie Bloomberg.
Dobanzi fara precedent la produsele de economisire, comisioane eliminate, controale mult mai severe la banci, dar si oferte interesante la cardurile de credit. Astfel poate fi descrisa partea buna a crizei financiare.
Moneda nationala a pierdut peste 4 bani (1,18%), pana la un curs de referinta de 3,8580 lei/euro, ca urmare a catorva ordine de cumparare de valuta, care au influentat piata destul de mult, dat fiind nivelul redus al volumelor tranzactionate, sustin dealerii.
Leul inchide sedinta valutara in apropierea nivelului de dimineata, la 3,83 lei/euro, dealerii suspectand interventia indirecta a bancii centrale, ca urmare a contrastului cu evolutia din regiune si dupa doua momente de apreciere brusca, de aproximativ trei bani, pe parcursul zilei.
Regia de publicitate CLIR Media si agentia de presa NewsIn au lansat astazi, in premiera pentru piata online autohtona, serviciul Video News Network, cea mai complexa platforma de stiri video online, dezvoltata si implementata in Romania de firma romano-canadiana Onezonemedia
Gazprom va insista pe o crestere drastica a preturilor pentru gazul livrat Ucrainei incepand cu 1 ianuarie 2009, daca aceasta tara nu-si plateste datoria fata de compania rusa, iar societatea ucraineana Naftogaz a spus ca pana la 1 decembrie va plati 430 milioane de dolari, relateaza AFP, citat de NewsIn.
Un inventator american a dat in judecata compania Apple, afirmand ca detine dreptul de proprietate intelectuala asupra sistemului de navigare pe Internet folosit de telefoanele iPhone, a anuntat The Telegraph.
Doua firme de constructii din Campina anunta, pentru luna decembrie, disponibilizari in masa, muncitorii urmand a-si recapata locurile de munca odata cu venirea primaverii, potrivit reprezentantilor Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova.
Danya Cebus, divizia de constructii a grupului Africa Israel Investements LTD, este cunoscuta in piata locala ca fiind compania care construieste Controceni Park, o investitie de 200 de milioane de euro. Moto-ul companiei s-a aplicat acum un an la inceperea acestui proiect si ramane in picioare si astazi, in vreme de criza: nu poti fi fara teama, dar trebuie sa iti faci calculele si apoi sa sari in apa.
Vanzarile de telefoane mobile din intreaga lume vor scadea anul viitor dupa ce a fost resimtita instabilitatea din economie care a afectat cererea consumatorilor din intreaga lume, anunta compania de cercetare Gartner.
Cancelarul german Angela Merkel a atras atentia ca statele membre ale Uniunii Europene ar putea intra in competitie, in ceea ce priveste valoarea stimulentelor menite sa sustina economiile nationale. “Nu trebuie sa intram intr-o cursa pentru miliarde de euro", a declarat Merkel.
Comisia Europeana (CE) urmeaza sa prezinte un plan de relansare economica menit sa: stimuleze PIB-ul, sa protejeze si stimuleze crearea de investitii si noi locuri de munca. Planul este in valoare de 200 mld. euro si vine in contextul crizei economice financiare, informeaza NewsIn.
Compania de investitii imobiliare Heitman a achizitionat centrul comercial City Center Sofia Shopping Mall din Sofia de la Equest Balkan Properties, intr-una din cele mai importante tranzactii imobiliare din regiune din ultimul trimestru al anului, a anuntat biroul din Bucuresti al Salans.
De la o rata anuala de pierdere de clienti pe telefonia fixa de 17%, compania a ajuns la una 1,6% pe ultimul trimestru.
Marile companii energetice din Europa au inceput sa simta efectele crizei economice din ultimele luni si, rand pe rand, anunta ca strang cureaua.
Compania de real estate a grupului Altex, Cometex deschide astazi la Buzau, complexul comercial de tip mall - Aurora Shopping Mall -, o investitie de peste 25 milioane euro, din care 3,4 milioane euro reprezinta contravaloarea terenului, a anuntat dezvoltatorul.
Daca pana acum MAPIC (Marche Professionelle Imobiliere Comerciale) era locul care "dadea tonul" noului an pentru industria de retail, acum, cea de-a cincisprezecea editie a targului de la Cannes a adus in prim plan cuvinte precum "criza", "stagnare", "amanare" sau chiar "anulare".
Hotelul Astoria din Capitala a fost ocupat ieri de noul proprietar, firma Orhideea Gardens, care a adus executori judecatoresti pentru inventarierea bunurilor din imobil. Reprezentantii Societatii Feroviare de Turism (SFT), care au pierdut imobilul din cauza neachitarii unor datorii, au calificat interventia drept un abuz. In sprijinul lor au venit si cateva zeci de angajati, care au protestat fata de decizia de executare silita a hotelului.
Dupa ce pe data de 19 noiembrie a deschis primul magazin din Romania, la Oradea, reteaua de bricolaj OBI, isi continua extinderea in Romania prin deschiderea unui nou magazin in Bucuresti, reprezentantii companiei declarand ca actuala criza financiara nu va afecta in niciun fel planurile de expensiune ale OBI pe piata locala.
Presedintele bancii BCR Chisinau SA a fost sanctionat de organele de drept ale Republicii Moldova "pentru incadrare in campul muncii pe teritoriul tarii a cetatenilor straini fara autorizatie eliberata in modul stabilit de legislatia in vigoare".
In sfarsit noua Skoda Octavia se lanseaza si pe piata interna. Design placut, spatiu generos, interior confortabil, motoare cu consum redus si performante inalte, tehnologie de ultima clasa, si partea cea mai buna: preturile se mentin in parametrii obisnuiti si variaza intre 13.737 € si 21.718 € cu TVA inclus
Euro NCAP a evaluat Dacia Sandero dotata cu nivelul de baza al echipamentelor de siguranta, in urma testului modelul Sandero fabricat la Pitesti a primit doar 3 stele la protectia pasagerilor si o stea la protectia pietonilor, potrivit companiei germane
Carrefour Romania, pate a grupului francez de retail, va inaugura maine la Buzau cel de-al 21-lea hipermarket din Romania si totodata al 15-lea din afara Capitalei, potrivit comunicatului companiei.
Banca centrala a Chinei a efectuat miercuri cea mai mare reducere a dobanzii cheie din ultimii 11 ani , oferind suport unui plan de 4.000 miliarde yuani (586 miliarde dolari) destinat sprijinirii cresterii economiei, relateaza Bloomberg.
Piata asigurarilor din Romania va creste, probabil, intr-un ritm de 12-15% anul viitor, comparativ cu cresterea de 25% estimata pentru acest an, pe fondul turbulentelor de pe plan international, a declarat astazi presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
Dupa o discutie cu reprezentantii bancilor locale, Banca Nationala a Romaniei spune, prin vocea prim-viceguvernatorul BNR, ca nu exista programe de restructurare in sistemul bancar romanesc.
Foloseste formularul de mai jos