Showbiz ieri
Recomandari ieri
Auto ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 16 Sep. 2022
Emi de la Noaptea Târziu își sărbătorește ziua de naștere, iar bunul lui prieten, Cuza, a fost printre primii care i-au transmis un mesaj emoționant, încă de la primele ore ale zilei. Pe cei doi îi leagă o prietenie frumoasă, de ani buni, iar fostul concurent de la Asia Express a scos în evidență și lucrul acesta.
Timp liber scris de Diana Oprișan 24 Aug. 2022
10 moduri prin care poți să fii sustenabil în viața de zi cu zi. Cu toții ne dorim să trăim într-un mediu sustenabil, chiar dacă nu o spunem cu voce tare, dar oare câți dintre noi facem eforturi în acest sens? Cu siguranță, nu foarte mulți și tocmai de aceea vrem să vă dezvăluim zece moduri destul de simple în care puteți să fiți sustenabili în viața de zi cu cu zi. Pe unele dintre ele poate că le faceți deja, fără să va dați seama sau pur și simplu pentru că vreți, dar cert este că mediul înconjurător vă va fi foarte recunoscător pentru faptul că ați ținut cont de toate acestea. Este foarte simplu să faceți toate aceste lucruri prietenoase cu planeta și, de asemenea, ați putea deveni niște exemple foarte bune pentru cei din jurul vostru care poate că nu dau deloc importanță acestui aspect.
Horoscop scris de Alexandra Chivu 08 Aug. 2022
Ziua de 8 august este o zi cu adevărat specială pentru toată lumea. În Cosmos se deschide portalul 08.08, Portalul Leului care ne ajută să ne conectăm la puterea Universului, să descoperim sensul vieții și să ne aliniem la destinul nostru. Suntem vindecați de tot ce a fost în trecut și începem manifestarea celor mai puternice dorințe pentru a trăi mai frumos ca oricând în momentul prezent.
Showbiz scris de Diana Oprișan 06 Jul. 2022
Denisa Filcea a filmat un vlog, la aproape două săptămâni de la venirea pe lume a fiicei sale și a lui Flick, în care a vorbit despre ziua în care s-a născut fiica lor, dar și despre cum au fost primele zile din viața micuței. Fanele sale au așteptat cu nerăbdare filmarea respectivă, mai ales că unele dintre ele se vor afla în aceeași situție în viitorul apropiat.
International scris de Alexandra Chivu 26 Apr. 2022
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
Politica scris de Diana Oprișan 15 Oct. 2021
Prim-vicepreşedintele PNL Lucian Bode a declarat, vineri, în legătură cu posibilitatea de a fi propus candidat pentru funcţia de prim-ministru, că este nevoie de responsabilitate şi partidul "nu se joacă cu propunerile de pe o zi pe alta".
Timp liber scris de Alexandra Chivu 07 Oct. 2021
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de vineri, 8 octombrie 2021. Specialiștii ne avertizează că urmează o zi deosebit de rece pentru această perioadă a anului.
Social scris de Valentina Podgorneac 21 Sep. 2021
Fiecare zi este o nouă șansă pentru tine. Zâmbește de dimineață, fii fericit și mulțumește pentru fiecare clipă pe care o trăiești. Noi venim în ajutorul tău și vrem să îți aduce o doză de pozitivism și de ce nu, de motivație. Un singur gând te poate face să muți munții din loc.
Showbiz scris de Diana Oprișan 20 Sep. 2021
Alex Bodi continuă seria dezvăluirilor șocante. Omul de afaceri a vorbit recent despre motivele pentru care o bătea pe Bianca Drăgușanu, a mărturisit-o dacă a obligat-o sau nu pe fosta lui parteneră de viață să se prostitueze, a spus și cum au decurs primele întâlniri cu diva, dar și care este suma de bani pe acesta o cheltuiește zilnic.
Showbiz scris de Diana Oprișan 14 Sep. 2021
Adela Popescu era în culmea fericirii, după ce a revenit în platoul emisiunii Vorbește Lumea, dar bucuria de a-și revedea colegii și de a fi din nou pe micile ecrane nu a durat prea mult. După doar câteva zile, soția lui Radu Vâlcan s-a infectat cu COVID-19, iar acum este nevoită să stea în izolare.
Showbiz scris de Diana Oprișan 08 Sep. 2021
Ziua de 8 septembrie este o extremă de importantă pentru familia Măruță. Eva, fiica Andrei și a lui Cătălin, și-a dat ziua de nume, iar o asemenea zi nu sunt cu treacă neobservată. Artista a avut grijă de acest lucru și ia făcut micuței sale o urare de zile mari, chiar pe contul său oficial de Instagram.
Sanatate scris de Diana Oprișan 04 Sep. 2021
Până astăzi, 4 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.104.766 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.058.215 pacienți au fost declarați vindecați.
Politica scris de Diana Oprișan 29 Jul. 2021
Ziua Imnului Naţional este un prilej de mândrie, de preţuire şi respect pentru valorile şi idealurile noastre româneşti, a afirmat, joi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Entertainment scris de Alexandra Chivu 02 Jun. 2021
Echipa „Asia Express” a făcut publică o imagine surprinsă pe traseul Drumul Împăraților.
Sanatate 09 May. 2021
Chiar dacă același mic dejun în fiecare zi te-ar putea plictisi, ar trebui să te gândești și la faptul că îți poate face foarte mult bine.
Sanatate 15 Apr. 2021
De la salvarea împotriva gripei, la combaterea bolilor grave, rodiile s-au dovedit a fi cele mai bune alimente pentru corpul nostru.
Sanatate 09 Apr. 2021
În lumea modernă, produsele de zi cu zi pot ascunde diferite capcane.
Sanatate 24 Feb. 2021
Cu siguranță ai mai auzit că dacă îți începi ziua cu un pahar de apă caldă cu lămâie, te vei simți plin de energie
Social 12 Feb. 2021
Se spune că modul în care începem dimineața dă tonul întregii zile. Iar acest lucru poate fi un avantaj, mai ales atunci când ne așteaptă numeroase task-uri de rezolvat atât în viața personală, cât și în cea profesională. Pentru a avea o zi cât mai productivă, există câteva trucuri care îți pot aduce energie și eficiență încă de la primele ore. Trebuie doar să le aplici:
Sanatate 04 Feb. 2021
Urmând sfaturile experților ca parte a unui plan, aveți șanse mai mari ca pielea să revină la normal și să se întărească din nou.
Sanatate 18 Jan. 2021
Băuturile nutritive precum apa de mesteacăn sau sucul de murături ți-ar putea oferi un plus de energie pentru întreaga zi și, de asemenea, te-ar ajuta să treci peste momentele stresante mult mai ușor. De fapt, există diferite băuturi care promit să îți dea un impuls atât pentru zilele bune cât și pentru cele rele, scrie Bright Side. Am făcut o listă pentru tine cu cele mai nutritive băuturi pe care le poți consuma atât dimineața, cât și în restul zilei.
Sanatate 10 Jan. 2021
Serviţi un mic dejun bogat în fibre, vitamine şi minerale, ca să aveţi toată ziua energie.
Social 05 Nov. 2020
Medicul Alexandru Rafila spue că este posibil să se depăşească 25.000 de cazuri pe zi de persoane infectate cu noul coronavirus.
Sanatate 22 Oct. 2020
Trebuie sa alegem înțelept alimentele pe care le consumăm, dar și produsele pe care le bem pentru a reușit să avem grijă de sănătatea noastră.
Sanatate 24 Sep. 2020
Migdalele nu doar că sunt delicioase, dar sunt şi extrem de sănătoase
Social 27 Jul. 2020
Reprezentanţii administraţiei locale au făcut un apel către toți cetățenii să spună STOP cerşetoriei.
Sanatate 24 Jul. 2020
Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a avertizat că România va atinge 2000 de cazuri COVID-19 pe zi.
Social 21 Jul. 2020
Premierul a declarat că autoritățile vor fi obligate să introducă restricții zonale dacă se ajunge la peste 1.200 de noi infecții cu coronavirus pe zi.
International 04 Jun. 2020
Amy Louise Thorpe, care era însărcinată în 15 săptămâni, a fost găsită fără suflare în patul său.
Social scris de Clara Vacaru 16 Sep. 2018
Ti s-a intamplat sa ai o zi proasta si sa crezi ca nimic rau nu ti se mai poate intampla? Ei bine, se poate. Cei din imaginile de mai jos pot depune "marturie" in acest sens.
International 24 Aug. 2017
Ti se pare ca nu sunt suficiente ore intr-o zi pentru a face tot ce ti-ai propus? Incearca aceste trucuri.
Yuppy 22 Mar. 2017
Cu gandul la weekend, am adunat cele mai amuzante imagini despre viata la birou. In cate dintre ele te regasesti?
Incredibil 09 Feb. 2017
Chiar daca nu sunteti un mare fan al sarbatorilor comerciale, cum este Ziua Indragostitilor, nu aveti cum sa nu iubiti dulciurile.
Social 13 Jan. 2017
De la saritul peste micul dejun la amanarea celor mai dificile sarcini, iata ce lucruri faci gresit in fiecare zi.
Social 15 Dec. 2016
Ii folosim in fiecare zi, dar nu stim foarte multe lucruri despre ei. Spre exemplu, stiati ca leul romanesc este produs in Africa de Sud?
Politica 13 Dec. 2016
Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, spune ca nu impartaseste pesimismul ''din jur'' cu privire la rezultatul alegerilor parlamentare si "nu va ta
Social 04 Nov. 2016
Puteti sa urmariti aceste imagini cu pisici fara sa zambiti la final? Noi punem pariu ca nu.
Social 02 Oct. 2016
Fie ca e o zi ploioasa, fie ca esti la o petrecere, poti invinge monotonia jucand alaturi de prietenii tai jocuri pentru care poti folosi un pachet de carti...
Social 30 Jun. 2016
Multi sunt cei care au incercat sa ataseze prea-plinului sufletesc o suita de simboluri lingvistice, iar unii dintre ei au izbutit sa faca acest lucru.
Foloseste formularul de mai jos