Abordarea germană în ceea ce privește operatorii telecom interesați de dezvoltarea rețelelor 5G ar putea fi aplicată la nivel european, astfel încât să fie garantate standardele de securitate cerute insistent de actorii politici.

Situația Huawei în Europa încă este departe de a fi lămurită, având în vedere că Statele Unite au continuat să facă presiuni asupra țărilor europene dornice să colaboreze cu producătorul chinez de tehnologie 5G. Cu toate acestea, pentru cineva care a urmărit subiectul în ultimele 12 – 18 luni, poate fi observată o oarecare încetinire a ritmului comentariilor venite de peste Atlantic la adresa statelor europene.

Majoritatea țărilor care s-au arătat deja interesate de colaborări cu Huawei sau care au pornit deja la drum alături de companie nu s-au clintit când a venit vorba de presiunile americane. Asta poate și pentru că, de bine sau de rău, americanii nu au oferit nici până acum o dovadă cu privire la acuzațiile de spionaj pe care le-au lansat constant împotriva Huawei. În ultimii aproape doi ani de zile, această retorică a fost folosită și refolosită de SUA, însă în lipsa oferirii unor dovezi pentru publicul interesat de susținerea unor afirmații atât de grave, e foarte probabil ca retorica să fi devenit perimată. Jocul de-a ”avem dovezi, dar nu vi le putem arăta” nu poate ține la nesfârșit.

Germania, un exemplu de urmat?

Germania, unul dintre statele care s-au arătat dornice de a colabora cu Huawei pentru dezvoltarea 5G și care chiar s-a poziționat ferm împotriva interzicerii producătorului de la construirea rețelelor, ar putea fi un exemplu de urmat în ceea ce privește modul de raportare la o companie de acest fel.

Pare că germanii și-au dat seama că interzicerea Huawei de la construirea rețelelor 5G nu poate fi o soluție benefică pentru economia statului. Până una alta, competitorii companiei chineze sunt, în continuare, la 12-18 luni distanță de progresele tehnologice pe care Huawei le-a făcut până acum, iar avansul se menține și în 2020. Am relatat aici despre câteva dintre noutățile cu care Huawei se laudă, iar probabil la următorul tur de acest fel vom vedea și mai multe lucruri.

Citeste si:
Soția lui Mihai Petre, secretul unui trup de invidiat la 41 de ani....
Soția lui Mihai Petre,...

Interzicerea unui furnizor, mai ales a celui care are cea mai bună tehnologie disponibilă pe piață, nu face decât să întârzie adoptarea rețelelor 5G. Iar, așa cum s-a scris în repetate rânduri, noul standard nu se referă doar la viteze de internet mai mari; 5G va influența mai toate ramurile economice și le va ajuta să se dezvolte rapid.

Zece criterii de transparență și integritate pentru colaborări de succes

Astfel, în loc să se orienteze către a elimina un furnizor din licitațiile pentru construirea rețelelor, autoritățile germane au elaborat un set de zece criterii de încredere a producătorilor și furnizorilor. Aceste criterii vor fi aplicate oricărui producător vrea să participe la dezvoltarea rețelelor 5G pe teritoriul țării, indiferent că e vorba despre o companie germană, românească (putem visa frumos), americană sau chineză.

Citeste si:
Culiță Sterp știe cine i-a furat seiful plin de bani: „Am avut...
Culiță Sterp știe cine i-a...

Documentul integral, de 61 de pagini, în limba germană, poate fi consultat aici.

În primul rând, germanii vor să oblige sursa de aprovizionare să coopereze cât se poate de mult cu utilizatorii din domeniul tehnologiei de siguranță. De asemenea, utilizatorii trebuie informați prompt cu privire la produse, tehnologii și actualizări noi legate de produsele deja existente.

În al doilea rând, Germania dorește asigurări de la sursa de furnizare a informațiilor din relațiile contractuale cu utilizatorii sau agențiile acestora cu privire la siguranța datelor și asigurări că nicio informație nu este trimisă către terți.

Pentru a fi posibile asigurările de mai sus, autoritățile competente vor cere ca o companie doritoare de acces la rețelele 5G să ia toate măsurile organizatorice și legale pentru împiedicarea transmiterii de informații confidențiale de la sau despre clienții săi într-o țară străină. Această obligație se aplică atât în cazul companiei vizate, cât și în cazul vreunui terț colaborator.

Citeste si:
Omnichannel: o abordare integrată pentru dezvoltarea magazinului...
Omnichannel: o abordare...

În al patrulea rând, autoritățile germane doresc asigurări de la sursa de aprovizionare că aceasta este capabilă să refuze divulgarea de informații confidențiale către terți. Singura excepție posibilă aici este în cazul în care există cerințe legale de dezvăluire în cazul necesității de aplicare a legii. Și aici există ”o excepție de la excepție”, în cazul în care aceste cerințe de dezvăluire se aplică autorităților de informații străine sau de securitate. În caz că există îndoieli, furnizorul va trebui să indice cerințele legale de prezentare înainte de a face asta.

Mai mult, furnizorul este obligat să notifice în scris utilizatorii, imediat, în cazul în care respectarea obligațiilor declarate anterior nu mai pot fi garantate, mai ales dacă sursa de furnizare este constrânsă de o nevoie ce poate împiedica respectarea obligațiilor la care s-a angajat.

Citeste si:
Andreea Bălan, detalii despre colaborarea cu Jador. De ce s-a dat...
Andreea Bălan, detalii despre...

În al șaselea rând, furnizorul trebuie să comunice cu autoritățile competente și să ofere informații cu privire la dezvoltarea produselor sau a componentelor sistemelor de securitate ale produselor pe care le folosește în cadrul rețelelor 5G.

În plus, furnizorul de tehnologie 5G este obligat să își folosească doar cei mai de încredere angajați pentru dezvoltarea și producerea de componente necesare pentru asigurarea securității unui sistem.

De asemenea, furnizorul trebuie să ofere o declarație de disponibilitate, prin care se angajează să aprobe și chiar să susțină toate revizuirile de securitate și analizele de penetrare a produselor sale, ori de câte ori este solicitat un astfel de audit.

Penultima obligație a furnizorului se referă la vulnerabilitățile componentelor. În primul rând, acesta trebuie să dea sigurări că nu există vulnerabilități implementate intenționat în sistem, iar în al doilea rând, că aceste portițe (cunoscute ca ”backdoors”) nu vor fi încorporate ulterior în sistemele furnizate. De asemenea, există și obligația față de vulnerabilități neintenționate: acestea trebuie remediate și notificate cât mai rapid cu putință.

Ultima obligație din setul de reguli pregătit de autoritățile germane în vederea colaborării cu o companie este legat de obligația furnizorului de a notifica utilizatorii cu privire la vulnerabilități sau manipulări care există sau au devenit cunoscute. Astfel, pot fi luate măsuri din timp pentru a limita și elimina posibile consecințe ale diverselor deficiențe de calitate. În cazul în care un producător descoperă că siguranța și funcționarea produselor sale poate fi pusă în pericol, utilizatorii trebuie notificați imediat. De asemenea, furnizorul trebuie să comunice cât de curând și soluțiile propuse.

Huawei salută noul set de reguli propuse de autoritățile germane

Huawei a reacționat deja la setul de reguli impus de către autoritățile germane cu privire la participarea la dezvoltarea rețelelor 5G, iar răspunsul este unul cât se poate de pozitiv:

Salutăm mișcarea pe care guvernul german a luat-o pentru a crea condiții de concurență echitabile pentru furnizorii de rețele 5G.

Germania a stabilit standarde de securitate mai ridicate și coerente pentru toți furnizorii. Vor fi adoptate declarații avansate și inspecții bazate pe proces, iar toți furnizorii sunt primiți în mod egal și corect pentru a participa la construcția rețelelor 5G dacă îndeplinesc cerințele de securitate.

Această abordare bazată pe fapte și standarde are o semnificație exemplară pentru identificarea și rezolvarea provocărilor globale de securitate cibernetică. Politizarea securității cibernetice va împiedica dezvoltarea tehnologiei și progresul social, în timp ce nu va face nimic pentru a rezolva provocările reale de securitate cu care se confruntă toate țările. Huawei va continua să lucreze deschis cu autoritățile de reglementare, clienții și organizațiile din industrie pentru a se asigura că rețelele mobile sunt sigure.

Colaborare de succes: Huawei + Deutsche Telekom oferă 5G către 16 milioane de clienți

Dincolo de toate acestea, este important de notat și cel mai recent progres reușit de Huawei în Germania. Deutsche Telekom este al doilea operator german, după Vodafone, care lansează o rețea 5G. Încă din start, DT se poate lăuda cu 12.000 de antene 5G montate (și cu promisiunea de 40.000 de antene fncționale până la final de an), dar și cu o acoperire pentru 16 milioane de clienți, din 1.000 de locații diferite.

Deutsche Telekom a lucrat alături de Huawei și Ericsson pentru noua rețea 5G din Germania, care se bazează pe un upgrade al sistemelor RAN de la 4G către noul standard. Compania subliniază că este imposibil din punct de vedere tehnic să facă un upgrade de la un producător la celălalt. De asemenea, DT a afirmat și că dacă ar fi să renunțe la Huawei, costurile s-ar ridica la 3 miliarde de euro, dispersați de-a lungul a cinci ani de zile. Operatorul telecom susține inițiativa Open RAN, care însă este cu mult în spatele tehnologiei oferite nu doar de Huawei, dar și de Ericsson, de exemplu.

Astfel arată abordarea germană în ceea ce privește operatorii telecom dornici de a se implica în procesul de dezvoltare a rețelelor 5G. Eliminarea unei companii din procesul de dezvoltare a rețelelor 5G se arată din ce în ce mai problematică din punct de vedere economic pentru un stat, iar Germania a ales să creeze un cadru legal prin care poate obliga companiile participante să respecte o serie de reguli foarte stricte, asigurând securitatea și transparența necesare pentru a crea o relație de încredere între furnizor și stat. Iar reușita celor de la Deutsche Telekom este încă o dovadă că interzicerea nu este o soluție.


Despre autor:


Ultima actualizare: 29 Iunie 2020 - 04 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.