Regina Elizabeth a II-a va dobori, pe 9 septembrie, un record istoric, stabilit de regina Victoria, urmand sa devina monarhul cu cea mai indelungata domnie din istoria regatului britanic.

Desi nu se astepta sa urce pe tronul Marii Britanii - a facut-o in cele din urma numai pentru ca unchiul sau, Edward al VIII-lea, a abdicat, iar tatal ei, George al VI-lea, a devenit rege -, regina Elizabeth a II-a, in varsta de 89 de ani, va stabili un nou record istoric, luna viitoare. Stra-strabunica sa, regina Victoria, petrecuse pe tronul britanic 63 de ani, 7 luni si 2 zile, inainte de a muri, pe 22 ianuarie 1901.

"Este o slujba pe viata", declara, la un moment dat, regina Elizabeth a II-a, despre care specialistii spun ca nu este de asteptat sa abdice, asa cum au facut-o recent unii monarhi europeni si chiar un papa. Lumea si societatea britanica s-au schimbat dramatic in timpul domniei sale, insa regina a ramas o constanta in viata supusilor sai. In ciuda crizelor care au avut loc in anii 1990, precum moartea tragica a printesei Diana, care a parut la acel moment sa ameninte insasi existenta monarhiei, regina a fost capabila sa conduca o institutie veche de un mileniu intr-o noua era a popularitatii, scrie MEDIAFAX.

"Cheia schimbarii este sa anticipezi ce va veni", spune Simon Lewis, fostul sau secretar de presa. "Lectia invatata in ultimii 20-30 de ani a fost aceea ca institutia (monarhiei, n.r.) trebuie sa fie cu un mic pas inaintea poporului britanic", a mai spus acesta.

Marea Britanie a devenit si ea o societate egalitara, diferentele intre vechile clase sociale au inceput sa dispara, iar acest lucru s-a reflectat si asupra monarhiei. "A devenit mai putin elitista", spune biograful regal Robert Lacey. "Monarhia continua procesul de distantare de piramida sociala condusa de aristocratie si incearca sa devina una in care clasele sociale nu mai exista", a mai spus acesta.

Cand a devenit regina, la moartea tatalui ei, pe 6 februarie 1952, Elizabeth a II-a era o figura stralucitoare, care simboliza renasterea postbelica britanica, insa, pana la implinirea a patru decenii de domnie, imaginea sa palise usor.

Citeste si:
Jean Gavril și Dinu, nevoiți să facă autostopul din Londra în...
Jean Gavril și Dinu, nevoiți...

In timp ce mariajul sau cu Philip, un print grec, a ramas unul solid, regina descria 1992 drept un "an teribil": trei dintre casniciile celor patru copii ai sai erau distruse, iar detalii scandaloase despre acestea erau prezentate in presa.

Accidentul de masina in care si-a pierdut viata printesa Diana, la Paris, in 1997, a fost, fara indoiala, cel mai intunecat moment al domniei sale, regina fiind nevoita sa se intoarca din Scotia pentru a se adresa natiunii marcate de durere si descurajare. "Timp de patru saptamani, parea ca institutia a fost daramata pana la temelie", a spus Lewis.

Insa, prin intermediul unei operatiuni media sofisticate, reputatia familiei regale a fost recastigata si chiar dusa pe noi culmi.

Specialistii spun ca acest lucru arata modul in care regina Elizabeth a II-a a oferit stabilitate in momente de mari framantari sociale si nemultumire in randul alesilor, dand in acelasi timp britanicilor un sentiment al identitatii.

Citeste si:
România a produs un număr record de mașini în 2022: peste 509.000...
România a produs un număr...

Philip Murphy, istoric si autor al volumului "Monarchy and the End of Empire", este de parere ca regina "a devenit o parte semnificativa a modului in care britanicii se vad ca natie".

Elizabeth a II-a avea doar 25 de ani cand a devenit regina, pe 6 februarie 1952, iar la acel moment era in turneu in Kenya, impreuna cu sotul sau, printul Philip, care i-a fost alaturi de-a lungul domniei.

"Intr-un fel, nu am avut parte de o ucenicie. Tatal meu a murit prea tanar si astfel ca totul a fost foarte brusc, sa preiei functia si sa o faci cat de bine poti", spunea regina 40 de ani mai tarziu.

A fost incoronata pe 2 iunie 1953, intr-o ceremonie televizata care a avut loc la catedrala Westminster din Londra.

A devenit astfel al 40-lea monarh dintr-o linie care incepe cu William Cuceritorul, care a urcat pe tron in 1066, dupa ce a castigat batalia de la Hastings.

Citeste si:
Care este cauza oficială a morții Reginei Elisabeta a II-a. Ce se...
Care este cauza oficială a...

In timpul domniei sale, a cunoscut 12 premieri, incepand cu Winston Churchill.

Foarte discreta in cea ce priveste viata sa privata, cea mai adanca perspectiva privind acest subiect o constituie un documentar intitulat "Royal Family", difuzat in 1969, dupa ce fusese umarita timp de un an de camere de luat vederi. De atunci, niciun alt documentar nu a mai fost realizat, pentru ca se pare ca cel din 1969 i-a prezentat prea mult pe membrii familiei regale ca pe niste oameni obisnuiti.

Desi este cel mai in varsta monarh in viata, Elizabeth ocupa locul al doilea in topul regilor in viata cu cele mai indelungate domnii din lume, dupa Bhumibol Adulyadej al Thailandei, care a depasit-o cu aproape sase ani.

Cea mai indelungata domnie din istorie a fost cea a regelui Sobhuza al II-lea din Swaziland - 83 de ani, pana la moartea sa, in 1982.

Citeste si:
Prințul Charles condamnă agresiunile Rusiei asupra Ucrainei
Prințul Charles condamnă...

In timpul domniei sale, regina Elizabeth a II-a a facut peste 250 de vizite oficiale, in peste 100 de tari. "In mod sigur a calatorit mai mult decat oricare alt sef de stat din istorie", spunea premierul David Cameron in Parlamentul britanic, in 2012. "Dupa cum a fost auzita ca ar fi spus... «trebuie sa fiu vazuta ca sa fiu crezuta»", a completat acesta.

In ultimii ani, o parte din angajamente au fost preluate de printul mostenitor Charles, precum si de alti membri ai familiei regale. Se pare insa ca regina nu intentioneaza deloc sa abdice.

In 2012, la implinirea a 60 de ani de domnie, ceremonii grandioase au fost organizate, iar aparitia sa intr-un clip "James Bond" prezentat in deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din acel an a fost spectaculoasa.

Insa, in buna sa traditie care pune accent pe discretie, surse apropiate reginei spun ca sarbatoarea din septembrie nu va fi celebrata cu fast.

"Faptul ca mama mea a fost un element constant pe scena a oferit sentimentul, cred, de continuitate, intr-un moment de schimbare majora", spunea printul Charles intr-un documentar care a fost realizat pentru a marca 60 de ani de domnie ai reginei Elizabeth a II-a.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.