Corul Madrigal marcheaza 90 de ani de la nasterea fondatorului sau, muzicianul Marin Constantin, printr-o serie de evenimente organizate in Bucuresti si in tara, incepand de vineri si pe parcursul intregului an.

Vineri se implinesc 90 de ani de la nasterea muzicianului Marin Constantin (1925 - 2011), dirijor si compozitor, fondator al Corului National de Camera Madrigal. Incepand de la aceasta data, o serie de evenimente dedicate memoriei acestui muzician va avea loc atat in Bucuresti, cat si la nivel national si se va derula pe parcursul intregului an, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Cu acest prilej, ministrul Culturii, Ionut Vulpescu, a semnat ordinul cu numarul 2111, publicat in Monitorul Oficial 133 in data de 23 februarie 2015, prin care titulatura institutiei va cuprinde si numele fondatorului sau: Corul National de Camera Madrigal - Marin Constantin.

In randul actiunilor care puncteaza cei 90 de ani de la nasterea fondatorului Corului Madrigal se inscriu si eforturile Primariei Municipiului Bucuresti, care va amenaja o piata ce va purta numele lui Marin Constantin, si ale Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, care va da acelasi nume uneia dintre salile noului sediu ce urmeaza a fi inaugurat. In ziua in care muzicianul ar fi implinit varsta de 90 de ani, Aula Palatului Cantacuzino - Enescu gazduieste o masa rotunda, la care vor participa personalitati de referinta din cultura si critica muzicala romaneasca. Evenimentul este prilejul de intalnirea membrilor-alumni ai corului infiintat in urma cu 52 de ani. In cadrul intalnirii, alaturi de un micro-recital al Corului Madrigal, vor lua cuvantul apropiati de-ai lui Marin Constantin.

Duminica, in Sala Mare a Ateneului Roman, incepand cu ora 19.00, Corul National de Camera Madrigal - Marin Constantin va sustine Concertul Extraordinar intitulat "Marin Constantin 90", in cadrul caruia se vor interpreta piese care au facut istorie in repertoriul celebrului cor, in prezent dirijat de Anna Ungureanu. Evenimentul este prezentat de criticii muzicali Valentina Sandu Dediu si Viorel Cosma. Solistii concertului sunt Denis Maxim si Ana Mirescu, iar la harpa va interpreta Miruna Vidican. De asemenea, in cadrul Programului National Cantus Mundi, alaturi de Corul Madrigal va sustine un recital si Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, acompaniat la pian de Magdalena Faur. Totodata, grila de emisiuni a Televiziunii Romane va cuprinde, la acest sfarsit de saptamana, un program special dedicat seriei de evenimente "Marin Constantin 90". Astfel, vineri, de la ora 22.30, va fi difuzata emisiunea "In memoriam Marin Constantin", producator Ioan Duma (TVR1), iar sambata, de la ora 22.30, emisiunea "Profesionistii...", cu Eugenia Voda (TVR1).

Citeste si:
Corina Caciuc, partenera lui Laurențiu Reghecampf, a născut cel...
Corina Caciuc, partenera lui...

In acelasi timp, Societatea Romana de Radiodifuziune dedica doua momente implinirii a 90 de ani de la nasterea maestrului Marin Constantin. Radio Romania Muzical a introdus in cadrul emisiunii "Polifonii" (difuzata de la ora 13.10), o rubrica zilnica intitulata "Marin Constantin 90", producator Monica Cenger, iar Radio Romania Cultural dedica acestui eveniment editia din data de 27 februarie a emisiunii "Oaza de muzica", realizator Sorina Goia.

Compozitor si dirijor, Marin Constantin a pus bazele corului Madrigal in 1963, fiind un specialist in muzica renascentista, cantul gregorian si baroc, precum si muzica traditionala si contemporana romaneasca. S-a dedicat muzicii, debutand ca dirijor de coruri studentesti si de amatori precum Corul Universitatii si Corul Sindicatului Invatamant din Bucuresti (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din Bucuresti (1948-1952), iar din 1954 a fost seful sectorului muzical in Casa Centrala a Creatiei Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din Romania (1951-1974), director adjunct al Directiei muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960). Intre 1966-1969 a fost directorul general al Operei Romane. Constantin Marin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universitatii din Bucuresti (1948), Capelei Corale "Gheorghe Cucu" (1958), Corului National de Camera Madrigal (1963).

Citeste si:
Actorul Orlando Bloom a mers în Moldova pentru a sprijini copiii...
Actorul Orlando Bloom a mers...

Din 7 iulie 1963, cand a avut loc primul concert, pana la evenimentul de adio din 2010, a fost dirijorul Corului "Madrigal" al Conservatorului Bucuresti, un ansamblu de exceptie, care s-a facut cunoscut prin numeroase turnee intreprinse de-a lungul anilor in toata lumea. A sustinut peste 4.000 de concerte in tara si in lume, in cadrul unor importante festivaluri: George Enescu (Romania), Bordeaux (Franta), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franta), Toamna Varsoviana (Polonia), Anul Marcian (Venetia, Italia), Primavara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia), Ohridsko Leto si Belef (Belgrad) etc.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.