Ucraina: UE va înăspri sancțiunile împotriva Rusiei, acuzată de tiruri de rachete de la o centrală atomică
Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk (sud-est), Valentin Reznicenko, a denunţat sâmbătă „un potop de foc" în direcţia teritoriul oraşului Nikopol, cu tiruri de rachete Grad asupra zonelor rezidenţiale. „Salvatorii au găsit două persoane moarte sub ruine", a transmis el.
Miniştrii UE vor trebui să analizeze, printre altele, o propunere a Comisiei Europene de a interzice achiziţiile de aur din Rusia pentru a alinia sancţiunile UE la cele ale partenerilor săi din G7. O altă propunere vizează includerea unor noi personalităţi ruse pe lista neagră a UE.
„Moscova trebuie să continue să plătească un preţ mare pentru agresiunea sa", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce a transmis noile măsuri celor 27.
Conform unui înalt responsabil european, în cursul primei discuţii la Bruxelles cu privire la aceste noi sancţiuni nu este aşteptată nicio hotărâre. Cel mai mare cumpărător de aur rusesc este Regatul Unit, cu 290 de tone în anul 2020, în schimbul unei sume de 16,9 miliarde de dolari, potrivit datelor furnizate de serviciul vamal rus.
Efectele răzbpiului se simt şi pentru restul lumii, au susţinut ţările occidentale la G20 de la Bali, care s-a încheiat sâmbătă fără un comunicat comun, din lipsă de consens asupra acestui punct.
Participarea Rusiei a fost „absurdă" şi „a echivalat cu invitarea unui piroman la o reuniune a pompierilor", a criticat ministrul canadian de finanţe, Chrystia Freeland.
Acuzaţiile sunt de acelaşi ordin în Ucraina, unde operatorul naţional al energiei nucleare a acuzat forțele moscovite că a instalat lansatoare de rachete chiar pe situl centralei nucleare din Zaporojie, într-o zonă aflată sub controlul său din martie.
Ucraina a aderat la Centrul Cooperativ de Excelenţă al Apărării...

„Situaţia (la centrală) este extrem de tensionată şi tensiunea creşte pe zi ce trece. Ocupanţii îşi aduc acolo maşinăriile, inclusiv sistemele de rachete cu care au lovit deja peste râul Nipru şi pe teritoriul Nikopol", la 80 km sud-vest de Zaporojie, a afirmat preşedintele Energoatom, Petro Kotin, pe Telegram.
Până la 500 de soldaţi ruşi sunt încă pe locul centralei ucrainene, cea mai mare din Europa.
Rachete rusești Kh-101 au fost lansate din Marea Caspică spre Dnipropetrovsk, susține Ucraina
Vineri seară, forţele aeriene ucrainene au indicat că rachete ruseşti Kh-101 au fost lansate în jurul orei 22.00 din Marea Caspică spre Dnipropetrovsk, dintre care patru au fost distruse. Centrul de comandă al regiunii sud a informat sâmbătă că situaţia este „tensionată, dar sub control".
A început distribuirea pachetelor cu 25 de kilograme de alimente de...

„Inamicul continuă să desfăşoare ofensive (...) dar, din lipsă de succes la sol, intensifică loviturile cu rachete şi aeriene", a afirmat el pe Facebook.
La nord, lângă Harkov, oraşul Ciuhuiiv a fost lovit vineri seara de rachete ruseşti care au ucis trei persoane, a anunţat Oleg Sinegubov, guvernatorul regiunii. În est, vineri seara, Kramatorsk, principalul oraş al bazinului Donbas aflat încă sub control ucrainenilor, în regiunea Doneţk, a suferit şi el mai multe bombardamente.
Rachetele de croazieră au pus la pământ orașul Vinița
Pe de altă parte, Ucraina şi aliaţii săi occidentali rămân sub şocul loviturilor cu rachete de croazieră care au devastat joi centrul oraşului Viniţa, la sute de kilometri vest de front.
Bilanţul acestui atac a crescut sâmbătă la 24 de morţi. „Din păcate, o femeie a murit la spital, era arsă în proporţie de 85%", a anunţat guvernatorul regiunii Viniţa, Serghii Borzov. El a menționat că 68 de persoane au continuat să primească îngrijiri, printre care patru copii.
Zelenski, noi sancțiuni împotriva Rusiei și aliaților săi: „Peste...

În faţa condamnărilor internaţionale, Ministerul rus al Apărării a afirmat că a vizat la Viniţa o reuniune a "comandamentului forţelor aeriene ucrainene cu reprezentanţi ai furnizorilor străini de armament".
Cu toate acestea, un înalt responsabil american al Apărării a declarat, sub protecţia anonimatului, că nu are „nicio indicaţie privind prezenţa unei ţinte militare în apropiere".
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Vintruvian Estates preia Cramele Mennini și Histria
Sursa: retail.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Am închis capitole din viața mea pentru a mă putea bucura de prezent
Sursa: garbo.ro
-
Tehnologiile low-code susțin transformarea digitală
Sursa: futurebanking.ro
-
10 Cărți minunate pentru copii și emoțiile lor
Sursa: kudika.ro
-
IGSU dezminte o informare care circulă pe WhatsApp: instituția neagă o...
Sursa: wall-street.ro