Britanicul Daniel Craig si australianul Hugh Jackman se afla in negocieri avansate pentru a interpreta rolurile principale in lungmetrajul "The Dark Tower", ce va fi adaptat dupa seria omonima de romane scrise de Stephen King.

Regizorul Ron Howard a confirmat aceasta informatie, in ciuda faptului ca proiectul nu a primit deocamdata aprobarea din partea niciunuia dintre marile studiouri de la Hollywood, informeaza contactmusic.com, potrivit MEDIAFAX.

"Ne-am intalnit toti trei si am discutat despre acest proiect. Am facut munca de cercetare si acum ma gandesc tot timpul la acest film. Am aflat multe lucruri, am ascultat chiar si un audiobook pe iPod-ul meu. Am trimis multe e-mail-uri in stanga si-n dreapta, intreband: «Ce crezi despre aceasta abordare? Ce crezi despre aceasta idee?». Suntem pe cale sa definim forma acestui proiect. Ne miscam repede si ma simt mai stimulat ca niciodata. Chiar daca pe site-ul fanilor romanului «The Dark Tower» cu totii vorbesc despre Viggo Mortensen", a declarat regizorul Ron Howard intr-un interviu acordat publicatiei Los Angeles Times.

Numeroase proiecte inspirate de romanul "The Dark Tower" sunt in pregatire la Hollywood: primul lungmetraj este asteptat pe marile ecrane in 2013, urmat de un serial TV, un al doilea lungmetraj, alte seriale TV si apoi de un al treilea lungmetraj.

  • "The Dark Tower" ("Turnul Intunecat") este o serie de sapte volume scrise de Stephen King, care prezinta aventurile pistolarului Roland Deschain in drumul sau catre Turnul Intunecat.

Considerata una dintre cele mai vizionare creatii ale lui King, seria "The Dark Tower" reprezinta un amestec de magie, science-fiction, fantasy, western si horror. Cele sapte romane din serie s-au vandut in peste 30 de milioane de copii pe plan mondial, iar in 2009 Stephen King a anuntat ca lucreaza la cel de-al optulea roman din serie, care va purta titlul "The Wind Through the Keyhole".

Citeste si:
Cine va fi următorul James Bond după Daniel Craig
Cine va fi următorul James...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

  • Ca si ceilalti actori care l-au interpretat pe James Bond, Daniel Craig s-a aflat la o adevarata rascruce din punct de vedere profesional.

Celelalte doua roluri majore ale sale, din peliculele "Munich" (2005) si "Sfidarea/ Defiance" (2008), au marcat evolutia actorului britanic, de la stilul clasic al personajului Bond la o versiune mai elaborata artistic a personajelor principale din aceste filme de actiune.


Actorul a mai putut fi vazut in "Prestigiul", "Fantana" si in "Bomba zilei/ Scoop", de Woody Allen, unde i-a dat replica lui Scarlett Johansson.

Citeste si:
Stephen King sau Barack Obama: 10 vedete care au fost profesori
Stephen King sau Barack...

Nascut la Sydney, el a debutat ca actor intr-un serial de televiziune australian, in 1994. In 2008, Hugh Jackman a fost desemnat de revista People drept cel mai sexy barbat in viata, iar in 2009, el a prezentat gala premiilor Oscar.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.