Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Alexandra Chivu 01 Jun. 2021
Scandalul momentului în showbiz! În seara de 29 mai, Fulgy, fiul Clejanilor, a fost prins drogat la volan. El a dezvăluit că atunci se întorcea de la studioul lui Alex Velea, unde a făcut grătar cu băieții de la Golden Boy Society, devoalând că în gașca celebrului artist se fumează iarbă, iar el doar a inhalat. De cu seară, tânărul a venit cu noi detalii în privința acuzației sale.
Showbiz scris de Lorena Martin 01 Jun. 2021
Drumul Împăraților din Turcia va fi o adevărată provocare pentru cele nouă echipe concurente, care vor trebui să supraviețuiască cu un euro pe zi, să își caute cazare, transport și să câștige și probele pe care noua prezentatoare, Irina Fodor, le va oferi.
Simona Halep i-a transmis, marți, pe un cont de socializare, o urare mamei sale, Tania Halep, a cărei zi de naștere este pe 1 iunie. Cu această ocazie, a dezvăluit și cum o alintă pe cea care îi dă viață.
Îndrăgita actriță în vârstă de 29 de ani, care a jucat în serialele „Fructul Oprit” și „Sacrificiul”, a dat vestea că este însărcinată pe rețelele de socializare. Prima imagine cu burtica de gravidă a adunat zeci de mii de aprecieri.
Showbiz scris de Valentina Podgorneac 01 Jun. 2021
Cu ocazia Zilei Copilului, mai multe vedete au postat pe rețelele de socializare poze de pe vremea când erau mici. Una dintre ele este și prezentatorul TV, Pavel Bartoș, care a făcut publică o poză din copilăria sa.
Showbiz 01 Jun. 2021
Dana Budeanu reacționează dur în urma promovării campaniei de vaccinare a copiilor de 1 iunie, spunând că părinții nu trebuie să își vaccineze copiii, pentru că efectele secundare ale serurilor nu sunt cunoscute, iar la vârste cuprinse între 12 și 16 ani organismele copiilor se modifică.
Cei mai bogați copii din lume. Sună ciudat, nu? Ei bine, e posibil. În timp ce unii micuți sunt preocupați de jucării, dulciuri și distracție, alții sunt niște bogătași în devenire. Datorită părinților, unii copii dețin o avere fabuloasă încă de la o vârstă fragedă.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 02 Jun. 2021
Camelia, mama prezentatorului TV Mihai Mitoșeru, a fost operată pe creier la începutul lunii februarie. După intervenția care a durat șase ore, actrița a suferit complicații destul de serioase. Marți, aceasta a bifat prima sa prezență la televizor după necazul trăit, unde a oferit noi amănunte despre starea sa de sănătate.
La 1,80 metri înălțime și 62 de kilograme, Bianca Drăgușanu este posesoarea unei siluete statuare de invidiat. Dat fiind că înainte de debutul în showbiz era ușor supraponderală, tabloidele au speculat mult pe subiectul greutății reale a vedetei. Cert este că doar o dietă strictă i-a adus titulatura de „cea mai dorită femeie din showbiz-ul autohton”.
Showbiz scris de Valentina Podgorneac 02 Jun. 2021
Cunoscută pentru rolul principal din vestitul film „Titanic”, actrița Kate Winslet este protagonista unei noi ecranizări a unei serii HBO. În timpul montajului, vedeta a refuzat editarea unei scene de sex în care i se vede burta.
Câteva luni în umă, câștigătoarea „MasterChef”, Aida Parascan, a dat marea veste că va deveni mămică din nou. Un copil este mereu o bucurie în viața oamenilor. Din nefericire, vedeta a anunțat că a pierdut sarcina, fiind gravidă în cinci luni.
Scandalurile dintre Bianca Drăgușanu și fostul ei soț, Alex Bodi, par să nu mai aibă sfârșit. Chiar și așa, vedeta este fericită în noua sa relație și este sigură de partenerul pe care îl are alături. Ba mai mult, blonda se gândește și la un al doilea copil.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 03 Jun. 2021
În curând, Adela Popescu și Radu Vâlcan urmează să devină părinți pentru a treia oară. Invitată într-o emisiune TV, mămica a mărturisit că a început să aibă tot mai multe emoții în ceea ce privește nașterea, mai cu seamă cu cât are câteva complicații la coloană, iar când copilul coboară spre pelvis simte o durere cruntă.
Fanii thriller-ul în care protagoniști au fost Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău primesc astăzi nefericita veste că pentru peliculă nu se mai filmează. Afaceristul a declarat că el și blondina au căzut de comun acord să rupă legătura amoroasă de care s-au bucurat vreme de câteva luni, cu suișuri și coborâșuri. Iată cu ce alte afirmații a mai surprins fiul fostului ministru al Economiei.
După ce în urmă cu câteva zile a fost prins de autorități conducând sub influența substanțelor interzise, Fulgy se confruntă cu o altă problemă. Tânărul artist a afirmat pe rețelele de socializare că este amenințat de Nelson Mondialu'. Tocmai de aceea, fiul Clejanilor a cerut ajutorul oamenilor legii.
Showbiz scris de Valentina Podgorneac 03 Jun. 2021
Connect-R este unul dintre concurenții Asia Express 4. Încă de la primele filmări, artistul s-a confruntat cu unele greutăți, din cauza cărora a vrut să părăsească competiția care acum se filmează în Turcia.
Showbiz scris de Lorena Martin 03 Jun. 2021
Oana Roman a decis să le ofere fanilor săi posibilitatea de a o cunoaște mai bine prin intermediul unei serii de întrebări și răspunsuri pe Instastory. Vedeta a fost asumată și a răspuns direct la toate curiozitățile, inclusiv la cele legate de viața sa sexuală.
Un jaf ca în filme a avut loc în casa unei artiste, hoții luând cele mai de preț accesorii ale acesteia. Potrivit poliției, întreaga infracțiune a durat aproximativ 10 minute, iar în acest moment se fac în continuare cercetări pentru a descopei cine sunt făptașii.
Pandemia a determinat o regândire a întregii industrii a modei, de la design, fashion, la show-urile de prezentare, a declarat pentru AGERPRES criticul de modă Alin Gălăţescu, un exemplu în acest sens fiind festivalul Romanian Fashion Week, care se desfăşoară în aceste zile la Iaşi în cadrul Romanian Creative Week.
Mihai Bendeac este un personaj care a stârnit multe zvonuri, dar a frânt și multe inimi. Actorul nu o dată a fost surprins în compania femeilor, după care s-ar fi speculat că acesta nu tinde spre relații serioase și de lungă durată. Ceea ce multă lume a uitat este că Mihai Bendeac a avut o relație cu nimeni alta decât Sore.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 04 Jun. 2021
Aurel și Alexandru Pădureanu, soțul și fiul Corneliei Catanga, au fost prezenți pentru prima dată la TV după moartea solistei. Cei doi și-au spus ofurile de când doamna vieții lor nu mai există pe pământ și au povestit că aceasta a presimțit că va muri cu mult timp înainte ca necazul să se fi întâmplat.
Patrizia Paglieri particită în acest an, alături de fiul ei, Francesco, la cel mai dur reality-show din România: Asia Express. Ajunși într-o asemenea aventură, curioși, fanii emisiunii au început să se intereseze despre fiecare curajos care a răspuns afirmativ luptei de la Antena 1. Tocmai de aceea astăzi în prim plan iese drama neștriută a perechii ce va înfrunta Drumul Împăraților.
Showbiz scris de Lorena Martin 04 Jun. 2021
Pepe a decis să spună lucrurilor pe nume și i-a oferit un răspuns dur Oanei Zăvoranu, după ce aceasta a lansat o serie de atacuri la adresa artistului în cadrul podcast-ului „Acasă la Măruță”.
În urmă cu câteva zile, Cabral și Andreea Ibacka au anunțat că vor deveni părinți pentru a doua oară. Prezentatorul mai are o fiică, pe Inoke, din relația cu Luana. În momentul când vedeta Pro TV a mărturisit că familia i se va mări, a completat că are o relație rece cu fata sa cea mare. Contactată de jurnaliști, Luana a avut o reacție dură în fața afirmațiilor fostului soț.
Emily Burghelea este extrem de fericită alături de iubitul ei misterios, Andrei, și fetița sa de doar 8 săptămâni. Aceasta arată impresionant pentru o tânără mămică, iar obiectivul său este să se simtă cât mai bine în costum de baie.
Un simplu loc de parcare dintr-un complex rezidenţial din Hong Kong a fost vândut cu suma de 10 milioane de dolari HK (1 milion de euro), stabilind astfel un record.
Showbiz scris de Valentina Podgorneac 05 Jun. 2021
Roxana Vancea trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. De curând, vedeta a anunțat că este însărcinată, iar visul de a deveni mămică i se va îndeplini. Însă, bruneta se confruntă cu unele probleme de sănătate ce nu îi permit să savureze din plin această fericire.
Jador a fost invitatul lui Cătălin Măruța în cadrul emisiunii sale de la ProTv. Enervat că trebuie să mânânce bulete de cașcaval cu sos extrem de picant în cadrul unei rubrici din emisiune, Jador a inversat rolurile și a început să pună el întrebările. Chiar prima întrebare a fost total neașteptată pentru toți, dar mai ales pentru prezentatorul TV.
Showbiz scris de Valentina Podgorneac 06 Jun. 2021
Relația dintre Alex Velea și Fulgy devine tot mai tensionantă. După ce Fulgy a jignit-o și a spus lucruri murdare despre Antonia, iubitul vedetei nu a întârziat să vină cu o reacție.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 07 Jun. 2021
Gina Pistol și Smiley formează o familie perfectă, mai ales acum, de când în viața lor a apărut și micuța Josephine. De altfel, din acel moment, prezentatoarea TV a devenit mamă și soție cu normă întreagă. Se află în concediu maternal și se ocupă exclusiv de treburile gospodărești, care implică gătit și curățenie. De această dată, vedeta nu l-a surprins doar cu ordinea făcută în casă, ci și cu un preparat, care este și favoritul său. Pentru a-și arăta recunoștința față de gestul partenerei, cântărețul a făcut un filmuleț în care își manifesta bucuria că va mânca felul intrat în meniul casei, descoperit de blondină de când aceasta era la cârma emisiunii „Asia Express”.
În miez de noapte, ore cine bate? Poliția, în cazul lui Fulgy. Tânărul a fost luat de acasă de oamenii legii și dus la secție. La scurt timp, le-a oferit urmăritorilor săi câteva detalii despre întâmplare. Fiul Clejanilor nu a părut prea afectat, dimpotrivă, căci printre declarațiile cu privire la eveniment a strecurat două vorbe și despre noua realizare în plan muzical.
Sorin Bontea este unul dintre cei mai apreciați chefi din România, atât pentru măiestria sa în bucătărie, cât și pentru umorul debordant, îmbinându-le pe cele două perfect. Mai mult, după participarea și câștigarea competiției „Asia Express”, a început să dea atenție și mediului online, acolo unde a adunat peste 700 de mii de urmăritori. Tot acolo, fanii îl pot vedea adesea desfășurându-și activitățile de zi cu zi. În același cadru își arată și pasiunile. O mare plăcere este muzica, iar de curând s-a filmat cântând la chitară, cu ochelari de soare pe nas. Admiratorii au fost plăcut surprinși de ipostaza în care l-au găsit.
Ștefan Bănică Jr. este un om norocos. Are o familie fericită, trei copii și o carieră de peste 30 de ani în muzică. Starul rock a devenit părinte din nou în anul 2019, când pe lume a venit Alexandru, băiatul lui cu Lavinia Pîrva. De atunci, viața sa revenit la o etapă, cea ludică, ce vine la pachet cu schimbatul scutecelor. Deși au trecut ani buni de când nu a mai dat în mintea copiilor, Radu și Violeta, copiii din relațiile sale anterioare, fiind astăzi mari, solistul se descurcă de minune în ipostaza în care l-a pus viața. În urmă cu câteva momente, artistul și-a încântat fanii cu o filmare în care se distrează alături de mezinul familiei.
Showbiz scris de Lorena Martin 07 Jun. 2021
În ediția numărul 43 a emisiunii „Chefi la Cuțite”, sezon 9, au existat foarte multe tensiuni, s-au folosit multe amulete, iar echipa mov și cea verde au ajuns din nou la proba individuală. Florin Dumitrescu reușește pentru a treia oară consecutiv să câștige battle-ul, având în acest moment 5 oameni în echipă.
Fulgy, fiul Clejanilor, a fost săltat de Poliție, duminică seară, în urma unei reclamații făcute de tatăl său. După audieri, tânărul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obredgia” din București.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 08 Jun. 2021
Alessia, o cântăreață apreciată din România, a fost absentă o lungă perioadă pe micul ecran, astfel că veștile rele aflate la începutul anului 2021 despre ea i-au îngrijorat cu atât mai mult pe fani. La acea vreme, artista a anuțat doar că se războiește în instanță pentru Alvin, copilul pe care îl are împreună cu Ionuț, un bărbat cu care a avut o relație timp de 5 ani. Nu a trecut mult timp și, deși vedeta a vrut să ascundă calvarul prin care trece, s-a zvonit că a fost agresată de către acesta, dar și că solista a fugit la Constanța din București și a cerut ordin de restricție împotriva tatălui fiului ei. Informațiile au fost confirmate astăzi de interpretă și povestite pe îndelete, într-un interviu televizat.
Deși a fost externată nu de mult, după ce a stat sub supravegherea medicilor preț de o lună, Oana Roman a hotărât că mama sa mai are nevoie de tratament. Cu mai multe detalii despre starea de sănătate a Mioarei Roman a venit chiar fiica, pe contul de Instagram.
Iurie Sadovnic a murit la vârsta de 69 de ani. Celebrul interpret de muzică folk din Republica Moldova s-a sinucis împușcându-se în cap în după-amiaza zilei de 7 iunie.
Până să apară în viața lor Josephine, Gina Pistol și Smiley nu s-au prezentat prea des ca un cuplu în lumina reflectoarelor. Timid, cei doi au recunoscut, după mulți ani de relație, că formează un cuplu și tocmai după nașterea fiicei lor au început să împărtășească cu fanii momente intime. Până acum, discreția a guvernat și atitudinea blondinei manifestată într-o relație de dragoste, care, însă, a ieșit astăzi la iveală, printr-o postare pe contul său de Instagram. Vedeta Antena 1 i-a cerut socoteală partenerului, în glumă, după ce l-a surprins într-un cadru alături de o domnișoară. Dar, după cum ar fi de acord unii, dacă un strop de gelozie există, iubirea domină.
Mihai Morar, Daniel Buzdugan și Emma Ștefan au fost gazdele celei mai așteptate premiere muzicale din România ultimelor luni. „Racheta", cea mai nouă piesă lansată de Delia, s-a auzit live la ZU, aceasta fiind și prima difuzare live a melodiei la un post de radio din România.
Viorica și Ioniță de la Clejani au bifat luni prima apariție televizată după ce fiul lor, Fulgy, a devenit personajul negativ al unui scandal dezonorant. Cei doi au venit cu lămuriri în ceea ce privește șirul evenimentelor din jurul copilului lor și au spus că, în spatele acestora, pe piedestal se află un scop. Adevărul e altul decât cel afișat de tânăr, afirmă familia, care vine cu argumente clare.
Showbiz scris de Valentina Podgorneac 08 Jun. 2021
Pepe și Raluca Pastramă formau în trecut un cuplu de invidiat. Însă divorțul celor doi a șocat și a întrista pe multă lume. La scurt timp de când cei doi s-au despărțit oficial, au spus ce gândesc despre o potențială relație în viitor.
Laura Cosoi este o mamă exemplu și o actriță de succes în showbiz-ul românesc. Admiratorii vedetei o scaldă în laude și complimente. Recent însă, actrița a avut parte de un val de reacții negative la adresa ei după ce a publicat o imagine.
Viorica de la Clejani a ajuns la capătul puterilor și i-a crăpat răbdarea în direct la TV când a vorbit despre fiul său, Fulgy. Cântăreața împreună cu soțul ei spune că își susțin fiul indiferent de situație și îi vor fi alături mereu.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 09 Jun. 2021
Nici nu și-a intrat bine în drepturi vara că vedetele au și început să se înghesuie pe la terase. Două dintre ele, care au lipsit în ultima perioadă din lumina reflectoarelor, s-au remarcat recent în mulțimea de oameni venită să petreacă în Loft.
În aceste momente, echipa și concurenții „Asia Express” se află în Turcia, unde filmează noul sezon al show-ului de la Antena 1. Tocmai în toamnă vom vedea rezultatul, dar până atunci primim „pastile” din partea celor din spatele camerelor. Cu una dintre ele am fost întâmpinați recent și s-a dovedit a fi izvor de critici din partea internauților pentru protagonista din imagini, anume Lidia Buble. Cântăreața a fost jignită pentru aspectul său fizic.
Producția serialului „Adela”, de la Antena 1, are o distribuție impresionantă cu peste 20 de actori, din care fac parte nume precum Maria Buză, Marian Râlea, Mihai Călin sau Anca Sigartău. Cea din urmă, atât în producție, cât și în viața reală, a trecut prin momente grele. Totul a început în 2015, când a avut probleme cu legea din cauza postului de manager al Teatrului Bacovia.
Showbiz scris de Valentina Podgorneac 09 Jun. 2021
Smiley și Gina Pistol se bucură acum de cea mai frumoasă perioadă din viața lor. De când cei doi au devenit părinții unei fetițe, sunt tot mai implicați în creșterea ei și savurează fiecare moment. Cuplul se pregătește și de un eveniment foarte important din viața lor - încreștinarea micuței Josephine.
Florin Salam și Adi Minune sunt unii dintre cei mai cunoscuți și iubiți cântăreți de manele din țară. Oamenii se distrează și trăiesc momentul alături de ei și de piesele lor. Dar pe lângă bucurie, în repertoriul celor doi artiști se pot găsi și piese mai puțin vesele. Interpreții sunt solicitați adesea pentru nunți, botezuri, zile de naștere. Însă sunt și cazuri în care sunt chemați să cânte la înmormântări.
Foloseste formularul de mai jos