Mihai Bendeac este un personaj care a stârnit multe zvonuri, dar a frânt și multe inimi. Actorul nu o dată a fost surprins în compania femeilor, după care s-ar fi speculat că acesta nu tinde spre relații serioase și de lungă durată. Ceea ce multă lume a uitat este că Mihai Bendeac a avut o relație cu nimeni alta decât Sore.

Mihai Bendeac a avut o relație cu Sore

În cazul în care ați uitat, Mihai Bendeac a avut o relație cu nimeni alta decât Sore, iar cei doi au avut parte de tot felul de momente și emoții, dar și de o despărțire răsunătoare în showbiz-ul românesc.

Pe atunci, Sore încă făcea parte din trupa Crazy Win, iar Mihai Bendeac făcea parte din emisiunea „Mondenii’ de la Prima Tv. Cei doi și-au au devenit un cuplu în vara anului 2009 și s-au despărțit în luna octombrie a aceluiași an.

Mihai Bendeac a suferit din dragoste

Mihai Bendeac a fost foarte afectat în urma despățirii și nu a ezitat să își împărtășească durerea.

„E cumplit să te desparţi de cineva atâta timp cât încă mai ai sentimente pentru persoana respectivă (…) Eu mi-am pierdut încrederea în femei. Nu ştiu cum. Nu ştiu când. Pur şi simplu am pierdut-o.”, a spus Mihai pe blogul personal.

Au existat zvonuri precum că cei doi s-au despărțit din cauza unor fotografii intime ce au ajuns să fie publice

Prezentatoare celebră, îndrăgostită de Bendeac

În cadrul unei ediții de la iUmor, fosta dirigintă a lui Mihai Bendeac a fost chemată pentru a face un roast. Aceasta a adus o poză cu actorul și foștii săi colegi de liceu. Printre aceștia se afla și Lavinia Petrea, care îl ținea drăgăstos de umăr pe Mihai Bendeac.

După ce a văzut poza, Bendeac a mărturisit că știrista de la Pro Tv, a fost îndrăgostită de el. Iar acum, Mihai Bendeac regretă că nu i-a răspuns sentimentelor ei.

”După cum puteți observa, mă ținea așa, după umăr, Lavinia Petrea care acum este la Pro TV și care îmi arăta sentimente de iubire în clasa a noua și a zecea și eu ca un cretin ordinar ce sunt, nu i-am întors sentimentele. Acum ea este superbă și eu sunt un dobitoc”, a declarat Mihai Bendeac

Citeste si:
Mihai Bendeac va împlini 40 de ani. Actorul își dorește să intre în...
Mihai Bendeac va împlini 40...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Iunie 2021 - 04 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.