Business 14:00
Horoscop 04:00
Horoscop ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica 29 Jun. 2009
Sistemul de vot uninominal a adus in Camera Deputatilor 201 noi parlamentari. Noul val nu a schimbat insa deloc fata scenei politice. In perioada similara a anului 2005, sapte noi legi vedeau lumina Monitorului Oficial.
Social 29 Jun. 2009
Curtea de Apel Bucuresti a decis, luni, sa ridice interdictia de a parasi tara pentru omul de afaceri Gabriel Popoviciu, insa hotararea instantei poate fi atacata cu recurs.
Business 29 Jun. 2009
Soarta finantistului american Bernard Madoff va fi decisa azi, 29 iunie, de un judecator din New York, care va pronunta sentinta impotriva autorului uneia dintre cele mai mari fraude din istorie.
Ministrul democrat-liberal al Turismului, Elena Udrea, a declarat, duminica, ca anul acesta, pana la alegerile prezidentiale, toti ministrii PDL, dar mai ales cei considerati ca fiind mai apropiati de Traian Basescu, vor fi tinta unor atacuri politice.
Ministerul Sanatatii va infiinta Registrul National al Donatorilor de Celule Stem, la Bucuresti, pentru a le oferi pacientilor cu boli hematologice care nu au rude donatori sanse mai mari de a beneficia de transplant de celule stem, potrivit unui proiect al Ministerului Sanatatii.
Sport 29 Jun. 2009
In perioada 1986-1989, fostul capitan al nationalei a dat noua informari despre colegii sai de echipa. In dosarul privind activitatea sa de informator al Securitatii, sursa Gica Popescu figura cu numele conspirativ 'Petrescu'.
17 localitati din 10 judete ale tarii au fost afectate, in ultimele 24 de ore, de precipitatiile abundente, insotite de caderi de grindina si intensificari ale vantului
International 29 Jun. 2009
Virusul A(H1N1) al gripei porcine a infectat 59.814 persoane din 113 tari si teritorii si a provocat moartea a 263 de persoane, potrivit unui bilant dat publicitatii astazi de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS)
Romania nu a notificat, in ultimii doi ani, Comisia Europeana de ce mentine reglementat pretul la non-casnici, iar Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) va trimite niste raspunsuri catre CE, a declarat vineri presedintele ANRE, Petru Lificiu, in cadrul unei conferinte.
LifeStar 29 Jun. 2009
B'ESTFEST inseamna peste treizeci de artisti, doua scene, o arena si mai bine de 500 de persoane implicate in echipa de organizare, pe durata festivalului. Cum se organizeaza insa unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzica din Romania, care sunt costurile si cele mai extravagante cereri ale artistilor?
Tarile G8 isi vor exprima regretul pentru violentele postelectorale din Iran, evitand cuvantul "condamnare", si vor cere Teheranului sa solutioneze criza prin dialog politic, a declarat un diplomat european citat de Reuters.
Presedintii Barack Obama si Dmitri Medvedev ar putea semna la inceputul lunii iulie, la Moscova, un acord pentru tranzitul de material militar american catre Afganistan pe teritoriul Rusiei, relateaza luni cotidianul rus Kommersant, citat de AFP.
Realizatorii si prezentatorii de televiziune din "noul val sunt la baza economisti, avocati, filozofi sau doar absolventi de liceu. Noile vedete tv se lauda doar cu "scoala vietii, din care pare insa ca n-au invatat nimic.
Familia lui Michael Jackson nu stia inca, duminica, daca acesta isi facuse un testament, a declarat pentru CNN avocatul familiei, Londell McMillan, adaugand si ca mama cantaretului va solicita custodia copiilor acestuia, informeaza AFP.
Auto 29 Jun. 2009
Modelul de clasa mica al celor de la VW este foarte apreciat chiar inainte ca publicul sa ia contact cu masina.
Comisia Europeana (CE) a solicitat Romaniei informatii in legatura cu legislatia privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectand ca actuala legislatie romaneasca are efecte protectioniste asupra industriei auto nationale, a informat CE.
Hyundai Accent, Renault Clio si Skoda Octavia sunt cele mai dorite modele de import diesel in Romania anul acesta, primele doua marci avand cate 6,5% din vanzarile diesel, in timp ce Octavia detine 5,2%.
CorporateNews 29 Jun. 2009