Actorul american Frank Vincent, cunoscut pentru rolurile din serialul de televiziune "The Sopranos" si din mai multe filme semnate Martin Scorsese, a murit la varsta de 78 de ani, informeaza BBC.

El a suferit mai multe complicatii in timpul unei operatii pe inima intr-un spital din New Jersey, anunta TMZ.

In serialul "The Sopranos", difuzat de HBO, el il interpreta pe gangsterul Phil Leotardo, un dusman al personajului principal, Tony Soprano.

Frank Vincent a mai interpretat roluri de tipi duri in filmele lui Martin Scorsese "Taurul furios/ Raging Bull", "Baieti Buni/ Goodfellas" si "Casino".

Frank Vincent a suferit un infarct saptamana trecuta

S-a nascut in North Adams, statul Massachusetts, iar tatal sau, actor amator, a fost cel care l-a ajutat sa intre in industria de divertisment.

Si-a facut debutul in 1975 in "Death Colector", regizat de Ralph DeVito, potrivit site-ului sau. Scorsese i-a vazut activitatea si l-a distribuit in "Taurul furios", in 1980, scrie News.ro.

In cariera sa de 41 de ani, Vincent a interpretat personaje ale mafiei, cel mai cunoscut fiind din filmul "Baieti Buni", in 1990, cand l-a jucat pe Billy Batts, care este omorat in bataie de Tommy DeVito, interpretat de Joe Pesci.

Vincent a fost si cantaret, producator si scenarist - el a scris "A Guy's Guide to Being A Man's Man".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.