Actrita americana Angelina Jolie a fost numita simbol al feminismului, pentru implicarea sa in campania pentru prevenirea violentelor sexuale din zonele de razboi, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat in Marea Britanie, informeaza contactmusic.com.

Anul trecut, actrita in varsta de 39 de ani a prezidat, alaturi de fostul ministru de Externe britanic William Hague, un summit "fara precedent" pe tema violentelor sexuale comise in timpul conflictelor si recurgerii la viol ca "arma de razboi", initiativa salutata si de papa Francisc. La summit au luat parte delegatii din peste 100 de tari, reprezentanti guvernamentali, ONG-uri, reprezentanti ai Bisericii, experti militari si juridici, asociatii umanitare si membri ai societatii civile.

Angelina Jolie, care a detinut titlul de ambasadoare a bunavointei pentru Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR) din 2001 pana in aprilie 2012, a vizitat in aceasta perioada zeci de tabere de refugiati pe plan mondial, potrivit MEDIAFAX.

In aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de emisar special, intrucat actrita americana a dovedit in circa un deceniu, de cand a devenit ambasadoare a bunavointei pentru UNHCR, un angajament exceptional fata de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat in ultimii ani peste cinci milioane de dolari programelor initiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea intreaga.

Topul simbolurilor feminismului, realizat la nivel national in Marea Britanie de Heidy Rehman, fondatoarea casei de moda dedicate feministelor Rose and Willard, este completat, in ordine, de actrita britanica Emma Watson, realizatoarea de televiziune si jurnalista The Times Caitlin Moran, actrita americana Jennifer Lawrence, jurnalista si academiciana australiana Germaine Greer, cantareata americana Taylor Swift, modelul britanic Cara Delevingne, actrita americana Patricia Arquette, cantareata americana Beyonce si cantareata britanica Charlotte Church.

Citeste si:
Femeia cu chipul insangerat, considerata simbol al razboiului din...
Femeia cu chipul insangerat,...

Vedetele incluse in acest top sunt implicate in diverse campanii de promovare a drepturilor femeilor, de la lupta pentru respectarea si acceptarea calitatilor feminine (campania HeForShe a Emmei Watson) la eliminarea misoginismului (Taylor Swift, piesa "Blank Space") si la respectarea egalitatii in ceea ce priveste salariile (Patricia Arquette, in discursul sau de acceptare a premiului Oscar, anul acesta, pentru rolul din "12 ani de copilarie/ Boyhood").


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.