Irina Petrescu, una dintre cele mai importante actrite de teatru si film din Romania, renumita pentru frumusetea sa clasica, a decedat, marti, la varsta de 71 de ani, la Spitalul Elias din Capitala.

Irina Petrescu fusese transferata in urma cu doua saptamani de la Spitalul de Urgenta Floreasca la Spitalul Elias, a precizat pentru MEDIAFAX doctorul Dana Safta.

Irina Petrescu s-a nascut pe 19 iunie 1941 si a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" Bucuresti, promotia 1963, la clasa profesorilor Ion Sahighian si David Esrig.

Cunoscuta pentru distinctia si eleganta sa, dar si pentru frumusetea sa clasica, Irina Petrescu a avut roluri importante in film, teatru radiofonic si teatru TV, in regia unor nume de perstigiu ca: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Gheorghe Vitanidis, Mihai Iacob, Virgil Calotescu, Ion Popescu - Gopo, Dinu Tanase, Andrei Blaier, Manole Marcus, Iulian Mihu, Dan Pita, Mircea Veroiu.

Printre titlurile marcante din filmografia ei se numara debutul lui Lucian Pintilie cu "Duminica la ora 6" (1966), unde joaca alaturi de Dan Nutu, dar si "Dincolo de pod" al lui Mircea Veroiu, "O lumina la etajul X", in regia Malvinei Ursianu, si "Hotel de lux" (1992) al lui Dan Pita. Irina Petrescu este cunoscuta si pentru filme precum "Strainul" (1964) si "Prin cenusa imperiului" (1976).

A fost partenera lui Liviu Ciulei in "Facerea lumii" - film distins cu premiul ACIN in 1971 -, a lui Toma Caragiu si Geo Barton in "Nu vreau sa ma-nsor", a lui Radu Beligan in "Seful sectorului suflete" si a lui Stefan Iordache in "Diminetile unui baiat cuminte".

Totodata, Irina Petrescu a jucat in filmul "Misiunea directorului de resurse umane" (2010), o coproductie Israel-Germania-Franta, semnata de Eran Riklis, care a avut premiera in Romania in februarie 2011.

De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase distinctii si premii. Astfel, in decembrie 2011, a primit premiul "Aristizza Romanescu" in domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Romana pentru "creatia teatrala si cinematografica".

In anul 2000, actrita Irina Petrescu a fost decorata cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Ofiter, de catre Presedintia Romaniei. In 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru intreaga cariera la cea de-a sasea editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF).

Citeste si:
Probleme pentru Oana Moșneagu și Vlad Gherman, înainte de nuntă! Ce...
Probleme pentru Oana Moșneagu...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.