Showbiz ieri
Social ieri
Showbiz 30 Nov.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica scris de Alexandra Chivu 19 Sep.
Guvernul a publicat, marți, proiectul de lege cu noile măsuri fiscale, pentru care Executivul ar urma să își asume răspunderea în Parlament. Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere o formă finală a actului normativ după câteva luni în care au fost discutate și eliminate diverse măsuri fiscale.
Social scris de Alexandra Chivu 24 Aug. 2022
Rivalitatea istorică dintre Brăila și Galați, născută în comunism, s-a risipit. Cele două orașe legate de Dunăre, despărțite de 13 kilometri, sunt unite acum de un proiect. Conștiente de imensul potențial de dezvoltare, județele au lăsat râca deoparte și au început să colaboreze pentru a construi un aeroport regional. Aceasta este una dintre cele mai așteptate investiții, care ar ajuta la evoluția întregii regiuni, căci de acest aeroport ar putea beneficia și cei din Vrancea sau din localitățile de frontieră din Republica Moldova.
Politica scris de Alexandra Chivu 17 Jun. 2022
Deputatul independent Ionel Dancă a afirmat, joi, că propunerile Guvernului PSD-PNL de supraimpozitare a firmelor și a celor cu venituri mai mari decât salariul președintelui României, Klaus Iohannis, „sunt pur și simplu niște aberații economice”. Acesta a completat că ideile coaliției de guvernare nu au nicio legătură cu o economie de piață, nu se pot aplica fiindcă sunt neconstituționale și nu vor produce efectele dorite.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 27 Apr. 2022
Plasticul este unul dintre cele mai utilizate materiale la nivel mondial. Acesta este utilizat sub diverse forme, cutiile realizate din plastic fiind printre cele mai utilizate accesorii realizate din acest material. Cutiile din plastic sunt foarte apreciate atât de către mediul de afaceri cât și de persoanele casnice. Versatilitatea acestora reprezintă principalul motiv pentru care cutiile din plastic sunt foarte apreciate și extrem de utilizate. Fără utilizarea cutiilor din plastic foarte multe activități economice, agricole, sanitare, comerciale, etc, nu s-ar putea desfășura în condiții foarte bune. Având în vedere importanța acestora este logic de ce acestea sunt achiziționate într-un număr foarte mare. Pentru ca utilizarea acestora să se dovedească o idee rentabilă din punct de vedere financiar se recomandă optarea pentru închirierea cutiilor din plastic. Cu toate că acest tip de serviciu nu este disponibil pe piață de foarte mulți ani de zile, este un serviciu care a fost primit cu foarte mult entuziasm în special de către mediul de afaceri. De fapt, acest tip de serviciu a fost creat pentru antreprenorii care activează în mediul de afaceri. Aceștia nu mai sunt nevoiți să investească bani în achiziționarea cutiilor din plastic necesare pentru desfășurarea activității ci pot opta pentru închirierea acestora. Este o opțiune foarte bună din punct de vedere financiar motiv pentru care există o cerere foarte mare pentru achiziționarea acestui tip de serviciu.
Politica scris de Diana Oprișan 01 Mar. 2022
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 14 noi contracte de finanţare, în valoare totală de 60.213.289,94 de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, coordonat de MDLPA.
Showbiz scris de Diana Oprișan 06 Dec. 2021
Contul Oanei Roman de Instagram este plin de reclame. Aproape că nu există zi în care fiica lui Petre Roman să nu promoveze cel puțin un produs fie prin intermediul unei postări pe feed, fie prin intermediul unui InstaStory. Mulți dintre cei care o urmăresc și care se lovesc de astfel de reclame s-au întrebat, în repetate rânduri, câți bani îi intră vedetei în conturi lunar, de pe urma acestor postări. S-a aflat!
Beauty scris de Alexandra Chivu 24 Sep. 2021
Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat într-un comunicat de presă că șase firme cu sedii în București și județul Gorj au vândut, în perioada 2015-2020, în sistem online, machiaje și aparate de întreținere corporală în valoare de aproape 62,5 milioane lei, fără emiterea facturilor aferente. Acestea au produs un prejudiciu estimat bugetului de stat în valoare de 17,58 milioane lei.
Social scris de Valentina Podgorneac 25 Nov. 2020
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu îndeamnă firmele să împodobească străzile şi parcurile din zonă pentru sărbătorile de iarnă.
Business 06 Nov. 2020
Violeta Alexandru a anunțat că firmele cu peste 50 de angajați trebuie să decaleze programul de lucru.
Social 14 Oct. 2020
Orban a cerut miniştrilor cu atribuţii în domeniu să se asigure că transportul de persoane se desfăşoară în condiţii corespunzătoare.
Recomandari 27 Jul. 2020
Fie că ne referim la mobilitate crescută, intimitate sau confort, atunci când posibilitățile există, cu toții vom alege să plecăm la drum cu o mașină
Social 15 Jul. 2020
Legea mirosurilor intră în vigoare începând de joi, 16 iulie, și aduce obligații pentru companiile cu activități ce poluează olfactiv.
Social 02 Apr. 2020
Adrian Oros, ministrul Agriculturii, susține că România şi Europa nu se află în situaţia de a intra în criză alimentară.
Social 27 Mar. 2020
Ionel Dancă, șeful Cancelariei Premierului, a precizat ce firme vor beneficia de bani de la stat, dar și condițiile în care se vor acorda banii.
Incredibil 02 Feb. 2020
Premierul Ludovic Orban a sustinut ca Start Up Nation ar trebui lansat in domenii precum IT si cercetare, care pot duce la dezvoltarea economiei romanesti.
Social 20 Dec. 2019
Dan Barna, liderul USR, este de parere ca degeaba avem economie de piata in Romania, daca statul "ne pune bete in roate".
Politica 18 Dec. 2019
USR elimina din birocratia pentru infiintarea de firme.
Social scris de Clara Vacaru 25 Jul. 2019
Tot mai multi agenti economici din Arad reclama faptul ca platesc facturi pentru apa si canalizare majorate de cateva ori, in ultimele luni, dupa ce compania locala care asigura serviciile a impus ca firmele si institutiile sa plateasca si pentru colectarea apei pluviale, iar din cauza ploilor abundente facturile au crescut semnificativ, costul apei pluviale fiind mult mai mare decat al consumului de apa potabila.
Politica 04 Jul. 2019
Fostul premier Victor Ponta sustine ca "guvernarea populista si neprofesionista ne arunca intr-o situatie la fel de rea ca in 2009-2010".
Social 21 Jun. 2019
Andrei Caramitru, membru USR, sustine ca TelDrum dadea scrisori de garantie catre firmele lui Dragnea Jr - fara nici o logica economica, iar "Valentin Dragnea lua asa milioane de la banci pe firmele lui, care in final ii ajungeau in buzunar".
Social 14 May. 2019
Liderul PSD, Liviu Dragnea, sustine ca propunerea legislativa privind dublul standard pe urmeaza sa o depuna in cursul zilei de marti la Parlament prevede o ''amenda de 4% din toate incasarile si confiscarea tuturor produselor'', in cazul firmelor care practica dublul standard in Romania.
Business 08 Mar. 2018
De la inceputul acestui an firmele care inregistreaza datorii la plata TVA, dar si cele aflate in insolventa, trebuie sa aiba in mod obligatoriu un cont de TVA separat.
Social 17 Oct. 2017
Inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscala au verificat, in primele doua saptamani ale lunii octombrie, 126 de firme din cele mai importante centre de comercializare a bunurilor de larg consum, din zona Bucuresti-Ilfov.
Politica scris de Clara Vacaru 13 Oct. 2017
Prim-ministrul Mihai Tudose a anuntat vineri ca ordonanta privind introducerea platii defalcate a TVA va fi modificata in Parlament astfel incat aceasta sa fie obligatorie doar pentru firmele aflate in insolventa sau faliment sau pentru cele care au inregistrat mai mult de doua intarzieri intarzieri la plata TVA.
Social 29 Sep. 2017
ANAF a descoperit o retea evazionista alcatuita din peste 100 de firme, iar, in urma verificarilor, a identificat un prejudiciu de 21,4 milioane de lei, adus statului. Acesta reprezinta taxa pe valoare adaugata si impozit pe profit.
Social 13 Sep. 2017
Sotia lui Dorin Cioaba, Sighisoara, a fost ridicata, miercuri, de catre politisti in urma perchezitiilor facute la locuinta familiei in dosarul de evaziune fiscala si va fi dusa la audieri la sediul Politiei Mehedinti. Dorin Cioaba a anuntat ca sunt vizate doua societati administrate de catre Sighisoara care au colaborat cu firme ale romilor din Strehaia, fiind vorba despre patru facturi in valoare de 20.000 de lei despre care anchetatorii sustin ca sunt fictive.
Social 06 Sep. 2017
Oricate motive am avea sa fim nemultumiti de situatia Romaniei, o tara in care se construieste, chiar daca nu autostrazi, si in care tot mai multi tineri decid sa ia calea antreprenoriatului, in ciuda dificultatilor pe care le intampina, nu poate fi una condamnata sa bata pasul pe loc.
Business 22 Aug. 2017
Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, sustine ca in Romania exista companii mari care platesc un impozit mic, motiv pentru care ar trebui verificat daca aceste firme respecta legea.
Politica 05 Aug. 2017
USR a depus un pachet de initiative legislative care vizeaza interzicerea accesului societatilor care permit actiunile la purtator la contractele publice, ca urmare a dezvaluirilor Rise Project pe tema Tel Drum, afirmand ca astfel vor fi "decuplati" de la banii publici "baronii PSD".
Politica 07 Jul. 2017
Presedintele PNL, Ludovic Orban, anunta ca liberalii lucreaza la un proiect pentru transparentizarea actionariatului firmelor care au contracte pe bani publici.
Business scris de Clara Vacaru 29 Jun. 2017
Toate firmele din Romania vor plati, de la 1 ianuarie 2018, un impozit pe cifra de afaceri in locul impozitului pe profit, care va disparea, prevede noul program de guvernare al coalitiei PSD-ALD. Masura, o mare noutate fiscala, aduce beneficii statului, care incaseaza bani indiferent daca firmele fac sau nu profit, si dezavantajeaza puternic companiile, care vor plati sume tot mai mari pe masura ce se dezvolta.
Politica 02 Dec. 2016
Elena Udrea sustine, intr-un interviu acordat News.ro, ca nu a chleltuit, pana in acest moment, nici un leu in campania electorala si afirma ca a solicitat o restituire de imprumut de la firmele sale pentru pentru a putea desfasura aceasta campanie si pentru a-si achita facturile, mentionand ca suma pe care o va cheltui este cea prevazuta de lege pentru candidatii independenti, respectiv 17.000 de euro.
Business 01 Nov. 2016
Companiile cheltuie mult pentru a-si multumi angajatii, dar si castiga din asta. Tocmai de aceea programele de wellbeing au devenit tot mai populare.
Social 17 Oct. 2016
Procurorii au solicitat ca probe in ancheta toate imaginile surprinse de camerele de supraveghere in care apare ursul omorat miercuri, care pot fi puse la...
Social 24 Aug. 2016
Procurorii au descoperit ca modificasera aparatele de taxat ca sa nu declare toate incasarile.
Social 25 Jul. 2016
Soferi de la firme de transport din Brasov protesteaza cu masinile pe centura ocolitoare a orasului fata de scumpirea RCA.
Politica 22 Jul. 2016
Partidele au datorii cumulate de peste 65 de milioane de lei catre diferite firme.
Business 01 Jun. 2016
Actiunile europene au scazut pentru prima data in ultimele sase zile, pe fondul scaderii Volkswagen si a companiilor din Auto, scrie Bloomberg.
Business 31 May. 2016
Asocierea cu firme mari, in special din UE, care stiu sa faca proiecte in colaborare va creste foarte mult productivitatea muncii, crede Constantin Popeci, administrator al producatorului de utilaje si subansamble Popeci Utilaj Greu din Dolj.
Foloseste formularul de mai jos