Procurorul DNA a cerut luni Completului de cinci judecatori de la instanta suprema condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de inchisoare cu executare in dosarul "Valiza", a Alinei Ciul la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piturca, Teia Sponte si Radu Marino la cate doi ani cu suspendare.

Reprezentantul Directiei Nationale Anticoruptie le-a spus celor cinci magistrati din completul care judeca recursul in dosarul "Valiza" ca instanta de fond a aplicat gresit legea si i-a achitat gresit pe Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca si Radu Gheorghe Marino.

Procurorul a precizat ca toate conditiile privind existenta infractiunii au fost dovedite, astfel ca instanta trebuia sa dispuna o condamnare.

Potrivit MEDIAFAX, el a cerut instantei condamnarea in recurs a inculpatilor din dosarul "Valiza" la pedepse de inchisoare, avand in vedere calitatea acestora, notorietatea faptelor si modul de savarsire a acestora.

Procurorul a solicitat condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de inchisoare pentru dare de mita si doi ani de inchisoare pentru fals in inscrisuri, contopirea pedepselor si executarea de catre finantatorul FC Steaua a celei mai mari pedepse, de patru ani de inchisoare.

Totodata, acesta a cerut instantei ca la individualizarea pedepselor sa aiba in vedere ca Gigi Becali "a corupt jucatorii a doua echipe cu sume mari, exorbitante" si apoi a incercat mascarea faptelor sale.

"Aveti in vedere atitudinea sa in sala de judecata, dar si in afara ei. Gigi Becali este un personaj pentru care legea nu exista. Aveti in vedere targurile propuse procurorilor si injuriile aduse judecatorilor", a mai spus procurorul.

In cazul avocatei Alina Ciul, procurorul a cerut condamnarea la doi ani de inchisoare pentru favorizarea infractorului si la doi ani de inchisoare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, pedeapsa cu executare pentru ca s-a folosit de calitatea de avocat.

Procurorul a cerut condamnarea lui Teia Sponte, Radu Gheorghe Marino si Victor Piturca la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului.

Citeste si:
Care era, de fapt, planul lui Daniel Balaciu. Dana Roba a povestit...
Care era, de fapt, planul lui...

Totodata, instanta a dispus confiscarea celor 1,7 milioane de euro care ar fi trebuit sa fie dati ca premiere in 2008 jucatorilor de la Universitatea Cluj, daca ar fi castigat meciul cu CFR Cluj.

Procurorul a aratat ca in ce priveste acuzatia ca Gigi Becali a promis bani jucatorilor echipei Gloria Bistrita, pentru ca acestia sa obtina un rezultat favorabil in meciul cu Rapid Bucuresti din 12 mai 2006, cei doi judecatori care au avut opinia majoritara au aratat ca jucatorul de fotbal profesionist nu are obligatia de a castiga, in timp ce magistratul care a avut opinie separata a considerat ca jucatorii aveau obligatia sa isi apere sansele in mod corect.

Procurorul a aratat ca opinia majoritara este eronata, pentru ca face trimiteri numeroase la noul Cod penal, iar din examinarea tuturor documentelor de la dosar rezulta ca jucatorul de fotbal profesionist avea principala obligatie sa isi foloseasca intreaga resursa in interesul clubului, deci implicit sa-si apere cat mai corect sansele, sa joace la capacitate maxima si pentru victorie.

Citeste si:
Fost consilier local bătut de ultrașii Stelei într-un magazin
Fost consilier local bătut de...

Acesta a precizat ca Gigi Bcali a formulat mai multe aparari pe parcursul acestui proces, una fiind aceea ca voia sa sponsorizeze clubul Gloria Bistrita, fapt infirmat tot de declaratiile finantatorului FC Steaua.

"Avea un interes personal direct, respectiv calificarea in Champions League. El voia sa platasca pentru suportul propriei echipe, nicidecum sa ii premieze pe cei de la Gloria Bistrita. Platea pentru incalcarea spiritului competitional", a mai spus procurorul in fata instantei.

In cazul Universitatii Cluj, procurorul a aratat ca jucatorii acestui club de fotbal aveau indatoriri foarte bine delimitate in ceea ce priveste competitia sportiva.

"Esenta acestei probleme este ca Universitatea Cluj era retrogradata matematic. In aceste conditii, pentru Universitatea Cluj nu mai avea nicio importanta acel meci. In schimb, Steaua avea nevoie de egal sau de meci castigat de catre Universitatea Cluj. Astfel, Universitatea Cluj a ajuns sa joace pentru corupator jucand pentru Steaua. Si in acest caz s-a savarsit fapta de dare de mita", a precizat procurorul.

Citeste si:
Gigi Becali, declarații total neașteptate despre situația lui...
Gigi Becali, declarații total...

In ce priveste fapta de care este acuzat fostul vicepresedinte al Consiliului de Administratie al clubului Steaua, Teia Sponte, respectiv complicitate la dare de mita, procurorul a aratat ca aceasta este dovedita de discutiile telefonice avute cu Gigi Becali, Traian Bendorfean, Toni Dobos si alte persoane. Procurorul a precizat ca Teia Sponte arata ca nu vor fi probleme in eventualitatea unor posibile acuzatii, pentru ca totul va fi mascat sub forma unor donatii.

Totodata, procurorul a aratat ca Victor Piturca, Radu Gheorghe Marino si Alina Florentina Ciul "au stiut ca ofera ajutor unui infractor".

"Aveti in vedere ca sportul si fotbalul se bazeaza pe principii, pe legi si fair play. Prin decizia dumneavoastra veti putea curata sportul si fotbalul de cei ce nu inteleg spiritul sportiv. Legende precum Balaci, Dobrin si Gica Hagi au aratat ce inseamna acest spirit", le-a spus procurorul celor cinci judecatori din completul de judecata care va da decizia definitiva in dosarul "Valiza".

Citeste si:
ÎCCJ a respins recursul în casație formulat de Elena Udrea. Decizia...
ÎCCJ a respins recursul în...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.