Un fost consilier local din Dej a dat nas în nas cu suporterii steliști, care au devastat un magazin în pauza meciului. Scandalul a pornit de la câteva replici acide între oficial și ultrași. Nu se știe însă cum au reușit adepții echipei roș-albastre să iasă de pe stadion. Cert este că, plini de furie din cauza celor întâmplate în teren, când au dat de consilier, l-au luat la pumni și picioare prin tot magazinul.
Fost consilier local, fan al echipei Unirea Dej, luat la bataie de ultrașii steliști
La Dej, Steaua a suferit prima înfrângere din acest sezon al Ligii 2. Echipa antrenată de Mihai Oprița a pierdut cu 2-1 și a evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 30, când Bărbulescu a fost eliminat. Ca în cele mai multe dăți, Steaua a fost susținută de un grup important de ultrași, deși, în acest caz, Dejul e separat de București de o distanță mare.
Câțiva sunt în centrul unui scandal, după ce au bătut un fost consilier local din Dej într-un magazin. Incidentul a fost înregistrat de camerele video montate în acea locație. Pe imagini se observă cum un bărbat îmbrăcat într-un tricou galben este lovit cu pumnul de câțiva tineri îmbrăcați în tricouri negre, care par să fi intrat în magazin special pentru a-și face dreptate.
Bărbatul este un fost consilier local din Dej și ar fi fost pe stadion, unde ar fi intrat în conflict cu mai mulți ultrași din galeria Stelei, cărora le-ar fi adus injurii. Victima agresiunii ar fi fost urmărită de suporterii steliști, iar în momentul când a intrat într-un magazin din apropiere, a fost bătut. Răfuiala a produs mai multe pagube în magazin, pe care ultrașii le-au plătit pe loc.
Partida era considerată de la început una cu risc, deoarece suporterii bucureșteni sunt cunoscuți pentru izbucnirile lor violente de la alte meciuri. Acum se fac verificări pentru a se vedea cum au reușit aceștia să iasă de pe stadion înainte de terminarea jocului. Polițiștii spun că au deschis o anchetă și au audiat persoanele implicate, dar că nimeni nu a vrut să depună plângeri.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
65.000 de brazi de Crăciun primesc o nouă viață în campania de colectare a...
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: ”in the world of startups, time is the most precious resource”
Sursa: start-up.ro
-
Ce deosebește narcisismul de mândrie? Cum ne dăm seama când e benefic?
Sursa: garbo.ro
-
Avon continuă expansiunea și va deschide încă un magazin de tip insulă în țară
Sursa: retail.ro
-
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week intră oficial în calendarul global al modei
Sursa: kudika.ro
-
VIDEO | Un român a distrus un altar și mai multe candelabre din Bazilica...
Sursa: wall-street.ro