Anda Călugăreanu a fost o actriță și interpretă de muzică ușoară și folk apreciată în perioada comunistă. Curajoasă și nonconformistă, artista a căpătat, la scurt timp după debut, porecla „Gavroche”, datorită tunsorii sale à la française și încrâncenării. De altfel, cu cea din urmă calitate a reușit să le dovedească aleșilor din vremurile apuse că vocea ei contează. Detalii despre drama vieții sale și boala care a răpus-o.

Viața Andei Călugăreanu, un Gavroche feminin care i-a sfidat pe comuniști

Anca Miranda Călugăreanu, cunoscută ca Anda Călugăreanu, s-a născut în 24 octombrie 1946, în București, a avut prima apariție importantă cu formația Sincron, la Sala Palatului din Capitală, în anul 1965. Aceasta a colaborat mulți ani la Cenaclul Flacăra și a format un trio muzical-cupletistic, o perioadă îndelungată, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș. Celebre au rămas cupletele sale alături de Toma Caragiu.

Pentru Anda Călugăreanu orice sfârşit de drum însemna un nou început: a lansat şlagăre şi piese folk, a făcut scheciuri, a jucat în spectacole de teatru, a prezentat emisiuni. Nu s-a temut niciodată să o ia de la capăt.

Ea nu a avut, inițial, studii de specialitate, făcând mult mai târziu facultatea de actorie, pe atunci Institutul de Artă și Cinematografie (IATC). A ratat examenul de admitere, reușind să intre abia în 1984, după aproape două decenii de carieră strălucitoare.

În viața personală, a fost un personaj chinuit. După o perioadă cruntă în dragoste, când primul ei soț, Dan Tufaru, a părăsit-o pentru Vasilica Tastaman, Anda Călugăreanu și-a depășit trauma și s-a recăsătorit cu Alexandru Medeleanu, în 1986.

A continuat să aibă succes pe toate planurile alături de acesta, însă o teribilă maladie a început să o distrugă, chiar dacă a fost tratată în ultimele trei săptămâni de viață de biofizicianul român care fusese elev al lui Albert Einstein. Înaintea deznodământului, artista a ajuns o umbră a vedetei care strălucea pe micile ecrane.

Să rămânem, însă, la perioada de dinainte de sfârșit, când Anda Călugăreanu era senină și când activa în toate direcțiile, mai ales după Revoluție, când a devenit și mai iubită de lume, mai ales de copii, cu show-ul ei televizat „Club Anda”. În anul 1992, a plecat în Israel într-un turneu cu Stela Popescu și Alexandru Arșinel, unde au stat preț de zece zile. De aici, începe sfârșitul.

Citeste si:
De ce boală suferă Nicoleta Nucă. A ținut totul ascuns până acum:...
De ce boală suferă Nicoleta...

Ultimele dorințe ale artistei

„În 1992, a plecat in Israel într-un turneu cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Au stat acolo timp de zece zile. Când s-a întors, m-am dus s-o iau de la aeroport”, povestește Alexandru Medeleanu, al doilea ei soț. „Mi-a zis doar atât: «-Tati, nu mă simt deloc bine…». Am ajuns acasă şi tot rău îi era. Nu suporta deloc curentul. Am chemat un medic, a consultat-o şi ne-a zis că este vorba despre o răceală. I-a prescris penicilină, dar nu i-a folosit la nimc. În continuare, se simţea tot mai rău. Până la urmă, am dus-o la spital, la Elias. Pe radiografie a ieşit ceva urât pe plămânul drept. Medicul m-a chemat doar pe mine a doua zi. Mi-a zis că are o pată pe plămân de mărimea unei monezi de 5 lei.

Am intrat imediat in panică. Începea calvarul. Ne-am dus la spitalul de plămâni, unde i s-a făcut o analiză destul de traumatizantă. Era ca un fel de operaţie. A durut-o foarte tare şi trei zile a expectorat sănge. Peste o săptămână ,urma să primim rezultatul la investigaţie. Ne-am dus, dar ni s-a spus că analiza se pierduse. Îmi venea să-i omor pe medici. Anda n-a vrut să repete dureroasa investigaţie. Am mers şi la alţi doctori, dar nici unul nu ne-a pus un diagnostic foarte clar. Abia în Grecia, unde am ajuns într-un final, când ea începuse să aibă dureri tot mai mari, mi s-a spus că are cancer. Ea a ştiut tot timpul că este grav bolnavă, deşi nu i-am zis exact ce are.

Citeste si:
Drama care i-a grăbit sfârșitul lui Aurelian Andreescu. Cântărețul...
Drama care i-a grăbit...

Ne minţeam unul pe altul. Ne făceam că nu ştim. Avea dureri aşa de mari, încât nici eu nu mai suportam. Mă simţeam inutil. La un moment dat, cedând nervos de pe urma suferințelor îngrozitoare pe care era silită să le îndure, a încercat să se sinucidă. Şi-a vârât o batistă în gură, sperând că va reuși să se sufoce. Am reuşit s-o salvăm. Era păcat să moară aşa. După ce a venit din Grecia, un poliţist mi-a zis să-l caut pe biofizicianul Carol Przybilla. Tot el l-a tratat şi pe Ceauşescu de cancer la prostată. Avea 80 de ani atunci. Treceau zilele şi nu dădeam de el. Era de negăsit.

După vreo trei săptămăni am reuşit să dau de el. I-am dat un telefon, i-am zis despre ce este vorba şi m-a primit. Razele aparatului său puteau să înmulţească celulele bune şi să le omoare pe cele bolnave. Ministerul de Interne îi făcuse un aparat şi mai bun, care era folosit doar in cazuri deosebite. Cu ajutorul unei cunoștințe, am reușit să-l sun pe Virgil Măgureanu, șeful Serviciului Român de Informații (SRI), şi el ne-a ajutat să luăm aparatul. Am început tratamentul acasă la noi. Avea dureri foarte mari, se tăvălea pe jos.

Citeste si:
Laura Cosoi, despre a patra sarcină. Actrița își trăiește visul:...
Laura Cosoi, despre a patra...

La două zile după tratament, însă, îi dispăruseră durerile. Am început să sperăm, deşi Przybilla ne spunea că este în continuare foarte grav. Anda ajunsese să respire doar cu un sfert din plămân. L-am întrebat dacă într-adevăr a fost elevul lui Einstein. Iar el mi-a răspuns că trei luni a stat pe lângă acesta. Iar Anca l-a întrebat cum a fost cu Ceauşescu. Ne-a mărturisit că l-a tratat două săptămăni, deşi se vindecase după şapte zile de tratament. Era foarte fricos şi voia să se asigure. La 14 august 1992, Przybilla ne-a recomandat să mai facem o radiografie la plămân. Am făcut-o şi ne-a dat verdictul: «-Dacă mai rezistăm patru zile, gata, am scăpat!».

A doua zi, la ora 5 dimineaţa, Anca a murit. Nu mi-am luat la revedere. N-am putut. Am stat cu ea până în ultima clipă. Ultima dorinţă a ei a fost să fac în aşa fel încât lumea să n-o uite. Mi-a mai zis în ce s-o îmbrac pe catafalc şi să am grijă de Ioana. A murit pe canapea, in braţele mele". După ce a scăpat de povara acestei poveşti ţinută închisă atâat amar de vreme, Alexandru Medeleanu a vorbit despre „Ancuța” aşa cum i-a fost dat s-o cunoască la începuturile relației lor, când amândoi erau niște oameni singuri. „Lucram la Magazinul Victoria, eram economist.

Citeste si:
Răsturnare de situație în cazul Monicăi Odagiu. Familia bărbatului...
Răsturnare de situație în...

O cunoşteam bine pe Monica Ghiuţă, era clienta noastră. Într-o zi a adus-o şi pe prietena ei, Anda, să cumpere ceva de la Victoria. Am stat de vorbă cu ea o oră. Era simpatică. Mi-a plăcut tare mult. Am invitat-o la o plimbare cu maşina, la Snagov. Mi-a răspuns: «-Vin cu mare plăcere. Dar să ştii că noi suntem …două!». Ştiam că are o fată, dar nu mă deranja. La scurtă vreme, m-am mutat la ea. Ne-am căsătorit abia după trei ani, în 1986.”

Anda Călugăreanu a pierdut lupta cu boala pe 15 august 1992, iar pe ultimul drum l-a avut alături pe Alexandru Medeleanu, pe care l-a rugat să aibă grijă de fiica sa, Ioana. Interpreta i-a lăsat vorbă bărbatului ca acesta să facă orice astfel încât ea, artistă adorată de milioane de oameni, să nu fie uitată.

Repertoriu


  • ,,Seara" (Versuri: Gheorghe Vâlcu, muzica: Radu Șerban)

  • „N-am noroc" (Ion Cristinoiu)

  • „Cheamă-mă" (Ion Cristinoiu),

  • „Vino să dansăm" (Noru Demetriad)

  • „Vreau să fiu frumoasă"

  • „Pe strada toamnei" (Aurel Giroveanu)

  • „Oare nu vezi"

  • „M-ai învățat" (L. Ionescu)

  • „Vecinii mei sunt muzicanți" (Șt. Kardoș)

  • „Bătrânii"

  • „E bine" (Al. Mandy)

  • „Nu sunt rea" (Titel Popovici)

  • „Știa bunica ce dansa" (Claude Romano)

  • „Nu mă imita"

  • „Ne-am certat"

  • „Nu te supăra" (Radu Șerban)

  • „Cu viața nu glumi" (Radu Șerban)

  • „Băieți frumoși"

  • „Duminica în București" (Gelu Solomonescu)

  • „Tinerii"

  • „O portocală" (Versuri: Ovidiu Dumitru, melodie: Marius Țeicu)

  • „Nu mi-ar fi necaz" (A. Winkler)

  • „Nu te-nțeleg" (Vasile V. Vasilache)

  • „Mâna să-mi fie curată"

  • „Micul prinț" (Nicu Alifantis)

  • „Prin nopți tăcute"

  • „Să ai un plop" (A. Călugăreanu)

  • „Hai Rapid!" (preluare Dire Straits)

  • „Cip, cirip" (preluare Middle of the Road)

  • „Un tren alb" (preluare Gilbert Becaud)

  • „Prietena mea" (preluare Beatles)

  • „Mari vedete suntem" (preluare T. Rex)

  • „Plec" (preluare Proclaimers)

Filmografie


  • Omul și camera - 1966

  • Robinson Crusoe (vocea lui Friday) - 1974

  • Un orfelin iubea o orfelina (scurtmetraj) - 1976

  • Bietul Ioanide (1980)

  • Maria Mirabela (1981) - vocea lui Oache

  • Stop cadru la masă - 1982

  • O zi la București (1987)

  • Secretul lui Nemesis (1987)

  • Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (vocea lui D' Artagnan) - 1987

  • Maria Mirabela în Tranzistoria (1989) - vocea lui Oache

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Septembrie 2022 - 11 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.