Toma Caragiu a fost un actor român de origine aromână, care s-a bucurat de o activitate în televiziune, film, radio și teatru. Marele actor a venit pe lume la data de 21 august 1925 și și-a pierdut viața pe 4 martie 1977, în urma cutremurului devastator de la vremea aceea. 

Viața și cariera marelui actor

Provenea dintr-o familie de aromâni, care locuia în satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Părinții lui, Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu, s-au mutat în Ploiești, pe str. Rudului 144, imediat după cedarea Cadrilaterului Bulgariei împreună cu el și cu cele două surori ale sale, Matilda și Geta.

Toma Caragiu s-a considerat ploieștean, deoarece a crescut și a trăit acolo, învățând la Liceul „Sfinții Petru și Pavel”. A intrat mai apoi în în trupa de teatru a liceului și a obținut diploma de bacalaureat în 1954. La scurt timp după, s-a încris la Drept, dar a renunțat și a optat pentru Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa.

„Școala teatrală încurcă multe și pe mulți… Sper să fie altfel acum. De mine s-a ocupat mult Victor Ion Popa, dar totuși puțin, pentru că a murit repede… În școală am jucat de toate, ca toți… Dar, student fiind, în anul III, am jucat rolul principal în Toreadorul din Olmedo la Teatrul Național, în regia lui Ion Șahighian, și pe Rocca din Evantaiul, în regia lui Fernando de Cruciatti.”, spunea actorul, potrivit editiadedimineata.ro.

„Școala teatrală încurcă multe și pe mulți… Sper să fie altfel acum. De mine s-a ocupat mult Victor Ion Popa, dar totuși puțin, pentru că a murit repede… În școală am jucat de toate, ca toți… Dar, student fiind, în anul III, am jucat rolul principal în Toreadorul din Olmedo la Teatrul Național, în regia lui Ion Șahighian, și pe Rocca din Evantaiul, în regia lui Fernando de Cruciatti.”, mărturisea marele actor, potrivit aceleiași surse.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

Toma Caragiu, căsătorit de două ori

A fost căsătorit cu o colegă de teatru, Maria Bondar pe care o alinta „Bebe”, dar pentru că lucrurile nu au funcționat tocmai bine între ei, au decis să divorțeze în 1962, la scurt timp după ce au adopat împreună o fetiță, însăși Maria (Doina) Caragiu. S-a căsătorit după un tmp, mai exact în anul 1963 cu actrița Elena Bichman care, de asemenea, se afla la cea de-a doua căsnicie. Nu a avut noroc în dragoste nici de data aceasta. Femeia a suferit mult după decesul actorului și a decis să se mute din România în Statele Unite ale Americii. A revenit în țară în septembrie 2011 și și-a dorit să înființeze o casa memorială Toma Caragiu.

În anul 1964, a avut loc mutarea sa la București alături de soție într-o casă situată în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală. Locuința a fost mai apoi vândută de către fiica lui adoptivă.

Citeste si:
Sebastian Stan, actorul român de la Hollywood, intră în competiția...
Sebastian Stan, actorul român...

Nufărul roșu - r. Gheorghe Tobias, 1955, Nu vreau să mă însor (1961), Vară romantică -r. Sinisa Ivetici, 1961, Poveste sentimentală - r. Iulian Mihu, 1962, Străzile au amintiri - r. Manole Marcus, 1962, Politică și delicatese - r. Haralambie Boroș, 1963, Pădurea spânzuraților - r. Liviu Ciulei, 1964, Cartierul veseliei, Manole Marcus, 1965, Procesul alb - r. Iulian Mihu, 1966, Haiducii (1966), Vremea zăpezilor - r. Gheorghe Naghi, 1966, Șeful sectorului suflete (1967), Subteranul - r. Virgil Calotescu, 1967, De trei ori București (1968) - segmentul „București” Răpirea fecioarelor (1968), Răzbunarea haiducilor (1968), K.O. (1968), Brigada Diverse intră în acțiune (1970), Haiducii lui Șaptecai (1971), Zestrea domniței Ralu (1971), Facerea lumii (1971) și Săptămîna nebunilor (1971) sunt doar o parte dintre cele 41 de filme în care a jucat.

Citeste si:
Preotul Mirea Vîrtejanu, sfaturi pentru Monica Odagiu, după ce a...
Preotul Mirea Vîrtejanu,...

„Mă bucur când oamenii se bucură că mă văd! Muncesc enorm: 17 ore pe zi, de aceea obosit, duc o viață personală destul de izolată cu gândul că energiile trebuie cheltuite cu grijă. Iubesc în primul rând teatrul…”, mărturisea Toma Caragiu, într-un interviu realizat de Alecu Popovici pentru revista Teatrul , în 1971.

Cutremurul din "77, fatal pentru marele nostru actor

În seara de 4 martie 1977, Toma Caragiu îl invitase în locuința sa pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț. Acesta voia să sărbătorească alături de el finalizarea filmului Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. În timpul cutremurului din seara respectivă, cei doi au încercat să se salveze, dar au fost prinși între dărâmături. Trupul neînsuflețit al regretatului actor a fost găsit la șase zile de la decesul lui. A doua zi, pe 11 martie, au avut loc funeraliile, în cimitirul Bellu.

Citeste si:
Cine a fost Ana Aslan. Ea a descoperit tinereţea veşnică: „Nu se...
Cine a fost Ana Aslan. Ea a...

"Am început să căutam la blocul lui Toma Caragiu. L-am găsit chiar eu. Era complet desfigurat şi alb ca neaua, avea ochelari de vedere şi atunci mi-am dat seama. Atunci l-am recunoscut şi pe Bocăneţ, era sub o grindă. Dacă rămâneau în casă, nu se întapla nimic. Dar casa scărilor s-a prăbuşit. S-au speriat şi au vrut să iasă“, a declarat Mircea Pascu pentru Antena 3, în 1977.

Deși a murit la vârsta de doar 52 de ani, numele lui a rămas încă pe buzele românilor. Se spune că Toma Caragiu ascundea în casa lui o geantă plină cu bani pe care, după decesul său, nu a mai găsit-o nimeni.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Noiembrie 2021 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.