Nadia Comaneci lucreaza la un copil

Te-a impovarat succesul de la 14 ani?

Eu nu m-am asteptat sa am un asemenea succes. Intotdeauna m-am subestimat, mi-am subevaluat posibilitatile, tocmai pentru a nu fi dezamagita. Cind iti stabilesti ca tel totul la superlativ, atunci ceea ce faci in viata va fi mereu sub asteptari. Eu am inceput gimnastica pentru ca aveam prea multa energie si maica-mea s-a speriat ca o sa stric totul prin casa. A aflat ca exista un loc unde copiii pot sa sara cit vor pe saltele si la paralele si asa m-a dus la sala din Onesti.

Cind ti-ai dat seama ca gimnastica o sa-ti marcheze viata?

Nu mi-am dat seama. Orice sport as fi facut, as fi performat. Am fost nascuta cu o motivatie de a cistiga, de a fi cel mai bun. Cind te uiti la televizor si iti doresti, de exemplu, sa-i intilnesti pe Rolling Stones, e normal. Cind chiar te intilnesti cu ei si ei iti spun Aaa, Nadia, am vazut 10-le perfect din 1976, atunci iti dai seama ca te-ai putea numara printre celebritati. Imi dau seama cit de greu e in ziua de azi sa fii cineva. Trebuie sa faci ceva cu totul si cu totul extraordinar. Nu m-a schimbat deloc succesul. Am aceiasi sase cei mai buni prieteni de-o viata, in frunte cu fratele meu - singurul care a stiut ca plec din tara, familia si citiva oameni din gimnastica.

Au trecut aproape 30 de ani de la Olimpiada de la Montreal. Ai facut ceva mai important de atunci?

Sint foarte multe in viata mea pe care nu mai vreau sa mi le aduc aminte. Mi-e mult mai bine la 40 de ani decit imi era la 30. A fost o perioada de vreo zece ani in care nu prea am facut nimic in viata, n-am stiut in ce directie s-o iau. Dupa ce am plecat din tara, a fost greu sa-mi dau seama ce am de facut mai departe. Am avut noroc ca ceea ce am facut la 14 ani m-a mentinut in memoria oamenilor. Acum stiu ca trebuie sa faci ceva non-stop ca sa ramii in viata oamenilor si nu doar in cartile de gimnastica. Sint implicata in Special Olympics, in programul international pentru distrofie musculara, in promovarea mai multor produse comerciale, din Qatar pina in America.

Traim pe drumuri

Ce anume faci in Romania?

Vin in Romania cam o data la doua luni. Am si casa, si familie, si prieteni. Cind merg in Romania, spun ca merg acasa, cind merg in Oklahoma, spun ca merg acasa. Acasa e acolo unde ma simt bine. Lumea nu prea stie unde locuiesc, dar asociaza numele meu cu Romania si gimnastica. Sint implicata si intr-o clinica Nadia Comaneci in Bucuresti, unde vor fi tratati copiii bolnavi foarte saraci, am unele contracte de publicitate.

Ce serviciu are Nadia Comaneci?

N-am serviciu, asta e visul fiecaruia. Traim pe drumuri, mergem (cu Bart Conner) dintr-un loc in altul pentru a onora contractele de promovare ale unor sponsori olimpici sau ale unor companii foarte mari carora le tinem discursuri motivationale. Sintem platiti enorm, pentru ca sint numai citiva olimpici care fac acest lucru. Cu aceste mari companii impartim succesul.

In Romania e tot timpul scandal

Cum se simte femeia Nadia Comaneci la 44 de ani?

Am o viata foarte frumoasa. Nu stiu ce voi face peste cinci ani, dar, daca decid azi sa merg la Las Vegas, ma urc in avion si ma duc la Las Vegas. Imi place libertatea asta. N-avem copii si ne gindim la asta pentru urmatorii trei ani. Lucram la asta (ride), e singurul lucru care ne lipseste ca sa fim completi.

Cum vezi gimnastica romaneasca azi? Ce sfaturi le dai celorlalte olimpice care au cunoscut succesul in sport, dar care sint tinere si au o viata inainte?

Stiu ca sint junioare foarte bune la Deva. E o junioara foarte promitatoare, Sandra Izbasa, care a cistigat campionatele nationale acum. In America, lotul se schimba complet dupa Olimpiade, gimnastii merg mai departe, la facultate. In Romania, tot timpul e un scandal si, daca nu e, se inventeaza. Daca ai o medalie la git, nu e suficient. Nici o companie n-o sa zica A, esti campion olimpic, ia un milion de dolari de la mine!, ci te intreaba ce poti sa faci tu pentru mine pentru ca afacerea mea sa creasca, pentru ca m-am asociat cu un campion olimpic?. E foarte greu sa stii ce sa faci dupa ce deschizi usa. Eu am avut un imens noroc cu managerul lui Bart, Paul Ziert, care ne-a sfatuit la fiecare pas si n-a facut niciodata vreo greseala. Eu am facut reclama la lenjeria Jockey - nu eram chiar goala - dar scopul a fost sa arat celor care ma stiau drept o fetita de 14 ani ca devenisem femeie. Pentru orice miscare trebuie sa ai un scop. Eu am adus mai multe gimnaste in America pentru a le arata ce ar putea sa faca mai departe. E greu insa. Si in America sint destui care au ajuns sa serveasca mincare la fast food

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe