Ochiul subiectiv din spatele obiectivului

In Romania, imaginea fotografilor de presa e umbrita de prejudecata ca sint un accesoriu al reporterului. Denumirea de "pozar", folosita in jargonul redactorilor, exprima, intr-un fel, gradul de importanta care li se acorda. Cu toate acestea, munca lor e la fel de valoroasa ca si cea a colegilor lor din Occident. In aceasta situatie, fotoreporterii acuza lipsa de libertate, maniera de selectare a imaginilor si filtrele care modifi- ca o fotografie pina ce ea apare in presa.

Fotografii romani ajunsi in presa au invatat meserie din mers. Au capatat experienta din propriile greseli si s-au antrenat comparindu-se cu cei mai buni. Desi munca lor e la fel de valoroasa ca a colegilor din Occident, aprecierea lor in breasla jurnalistilor nu e pe masura.

"la noi, Fotograful este apreciat cam la acelasi nivel la care erau apreciati actorii in evul mediu. Poate o sa ajungem si noi la Oscar-urile noastre", spune Radu Sigheti, fotograf Reuters, delegat de agentie in Africa.
"Pozarii"

Declaratia lui Sigheti exprima cel mai bine nemultumirea breslei asupra felului in care sint priviti fotografii. In Romania, imaginea fotografilor de presa e umbrita de prejudecata ca sint un accesoriu al reporterului.

Denumirea de "pozar", folosita in jargonul redactorilor, exprima, intr-un fel, gradul de importanta care li se acorda. "Nu exista respect pentru aceasta meserie - uneori am senzatia ca nici nu e tratata ca o profesie, ci doar ca o ocupatie pe care ti-o alegi daca nu esti in stare de nimic altceva, asa, o treaba pe care am putea cu totii sa o facem, daca am vrea", se revolta Vadim Ghirda, fotograful agentiei Associated Press. Daniel Mihailescu, fotoreporter France Presse, considera ca vina pentru felul minimalizant in care sint perceputi apartine, intr-o oarecare masura, si fotografilor. "Nu sint obisnuiti sa-si propuna si sa realizeze singuri subiecte, nu sint indeajuns de independenti si isi cultiva un statut comod de accesoriu al reporterului", adauga fotograful AFP.

Mai barbari

Specia fotoreporterului se deosebeste de restul fotografilor prin provocarile momentului. "Fotograful de presa trebuie sa fie foarte atent la ce se intimpla in jurul lui pentru ca, daca a ratat momentul, totul s-a terminat. Nu poti sa repeti o poza cum se poate face in fotografia de studio, de exemplu. Nu poti sa-i ceri lui X sa mai cada o data, pentru ca tu nu ai prins faza", explica Gabriela Arsenie, fotograf la "Gazeta Sporturilor". Traseul in presa aduce detasarea necesara profesionalismului, chiar si in situatiile cele mai tragice.

"Evident ca fotografia de presa te schimba. Devii putin cinic, dar asta nu inseamna ca te abrutizezi. Te obisnuiesti doar cu imagini mai putin placute: accidente, sinucigasi, calcati de metrou", spune Bogdan Iurascu, fotoreporter la "Jurnalul National". O precizare in plus: fotografia de presa, prin comparatie cu cea de studio, se apropie mai mult de viata si de ritmul firesc, dar haotic al acesteia. "Fiecare situatie cu care esti confruntat ca fotograf o abordezi sau macar incerci s-o abordezi 'altfel>> de fiecare data, de la o stringere de mina oficiala pina la ochii unor oameni care nu mai stiu sa zimbeasca. In acelasi timp, dupa ce trec prin atita durere, probabil ca unii dintre noi devin mai detasati cind apasa declansatorul, mai 'barbari>>", explica Mihai Barbu, fotograf Reuters.

Victima din fotografie

Modalitatea aleasa de un fotoreporter pentru a arata un mort in fotografie delimiteaza breasla intre cinici si barbari. Etica fotografilor de presa consta in felul in care reusesc sa gestioneze tragicul, fara a-l vulgariza. "Poti sa prezinti drama fara sa arati un trup desfigurat. De exemplu, faceam fotografii la o inundatie, iar o fetita moarta era acoperita cu patura. Unul dintre fotografii de acolo a cerut sa o dezveleasca. Eu nu as fi putut sa cer niciodata asa ceva. Poza pe care am facut-o in urma acestui eveniment a aparut in toata presa: este imaginea tatalui, care tine in brate fetita invelita. Pina la urma, un om mort este un om mort, indiferent cum a murit el. Dar sint mai importanti cei care traiesc si simt durerea in momentul acela", povesteste Toni Salabasev, freelancer. "Foarte multi oameni, atunci cind vad o fotografie, au nevoie sa fie foarte explicita: Gicu ii da in cap lui Nelu.

Sa aiba si un topor in mina, sa se vada. Daca ii oferi mai multe variante in care dramatismul este sugerat, intotdeauna o va alege pe cea foarte explicita si va spune: 'Mama, ce fotografie misto!>>", se revolta Bogdan Iurascu.

Nea Gica Contra

Diferenta vizuala dintre ziarele din Romania se reduce la distinctia dintre tabloide si "celelalte". Lipsa unui stil propriu vine din rutina evenimentelor, care obliga la imagini monotone: partide, canalizari, gropi. Fotografii acuza lipsa de libertate, modul de selectare a imaginilor, filtrele care modifica o fotografie pina sa apara in presa.

"In toate publicatiile la care am lucrat, imaginea era pusa in pagina de catre un nea Gica, cu desavirsire cotropit de plictis si rutina. Am vazut poze excelente ce nu au avut loc, in dauna celor cu gropi in asfalt sau a unor portrete anoste", sustine Daniel Mihailescu. Cu toate acestea, fotografia de presa a parcurs un drum pozitiv din 1990. "Dupa revolutie, nimeni nu era interesat de fotografia de calitate in ziarele noastre, pentru ca ziarele erau conduse de oameni fara experienta in asa ceva, multe nu aveau nici o fotografie si publicau doar portrete, uneori chiar ale autorului articolului. Era hilar. Atunci era o diferenta exprimata prin lipsa de experienta a fotografilor romani. Acum nu cred ca exista vreo diferenta, avem fotografi de talie internationala", sustine Radu Sigheti.

Sa vezi cu ochii lor

Cei care colaboreaza cu agentiile straine spun ca acestea nu vor nimic iesit din comun, solicitarile sint aceleasi ca la ziarele romanesti: de la portrete cu personalitati la meciuri de fotbal. Pretul unei fotografii pleaca de la 50 de euro si poate ajunge pina la 500 de euro. "Incercam sa acoperim aici cam tot ce ar fi de un minim interes pentru un ziar din alta tara si cel mai greu e ca trebuie sa fiu strain in Romania, sa vad cu ochii lor. Noi, obisnuiti cu exotismul mioritic, traim in fiecare zi pe linga el, preferind sa stam la un birou, asteptind sa ne cheme un redactor, la fel de plictisit, la o extraordinara conferinta de presa a lui Vanghelie", explica Mihai Barbu. Diferentele dintre ziarele romanesti si cele straine in ceea ce priveste fotografia tin de subiecte, conditii de lucru si frecventa imaginilor. "Diferentele sint normale, ca intre o tara mica si una mare", spune Gabriela Arsenie. "Un om proaspat venit in Romania 'vede>> mai multe lucruri care i se par interesante fata de unul care le vede zilnic si poate le-a fotografiat de zeci de ori", considera Vadim Ghirda.

Viteza de reactie nu se invata

In Romania nu exista cursuri de profil pentru fotografia de presa. De aceea, fotoreporterii romani provin din cele mai diverse domenii: ASE, Politehnica. "Am facut un curs Reuters cu un fotojurnalist de razboi. Nu are ce sa te invete foarte mult. Depinde insa dupa ce etica te conduci. Daca nu ai morala deloc, atunci ai foarte multe de invatat", crede Toni Salabasev. "Rezultatele nu se obtin prin instructie (e o meserie de intuitie si de talent), ci mai ales prin efort si exercitiu individual. Poti invata metoda, compozitia imaginii, dar nu viteza de reactie si anticipare sau cum sa te imprietenesti cu oamenii, sa le cistigi increderea, sa te accepte linga ei pina in punctul in care uita de prezenta ta.

Poti sa crezi ca doar cu citiva ani in urma, la cursul de fotojurnalism al facultatilor, se studiau revelatoare si mariri in camera obscura? O risipa cumplita de timp...", adauga fotograful AFP. Chiar daca sustin ca sint dependenti de ritmul alert imprimat de presa, intrebati ce ar fotografia, daca ar avea libertate deplina, fotoreporterii aleg "simplitatea care vorbeste". "In timpul liber as face portrete oamenilor, as fotografia natura si animale", povesteste fotograful Associated Press. "Subiectele preferate… Cred ca e raspunsul oricarui fotograf: oamenii cu vietile lor multe", adauga Mihai Barbu.

Amintiri din fotografie

Vocatia fotografiei se pare ca trebuie sa o ai in singe. Intrebati despre inceputurile lor in breasla, majoritatea fotoreporterilor au marturisit ca este ceea ce si-au dorit de mici. "Mi-a placut sa fotografiez de mic. Dupa revolutie am inceput sa colaborez la Reuters. Am ajuns direct in presa internationala, fara nici un preambul in presa locala", povesteste cu placere Radu Sigheti. "Pe vremea cind eram student, mi se parea ca ar fi prea frumos sa poti face fotografie si sa cistigi si bani din treaba asta, ca cei ce reusesc s-o faca l-au prins pe Dumnezeu de picior, iar eu nu ma consideram un tip norocos. Intimplarea a facut ca s-a infiintat atunci cotidianul "Gardianul", iar cei din conducerea ziarului erau profesori la facultatea mea. Au pus un anunt la avizier si uite-asa eu si inca jumatate de facultate am ajuns la "Gardianul", in probe. M-am trezit cu alergatura multa, cu niste bani care parca nici nu erau si, mai ales, cu o legitimatie pe care scria 'fotoreporter>>. Asa a inceput", spune Mihai Barbu.

"Nu poti sa plingi la fiecare moarte"

Fotografii romani isi doresc sa ajunga in strainatate, in locuri generoase ca imagine. Iar acestea sint, de multe ori, zonele de conflict. "Este foarte util si agentiile internationale fac asta, sa trimiti oameni sa acopere evenimente in zone ce au culturi total diferite de ale lor, caci largesti la maxim spectrul perceptiei realitatilor din acea zona", spune Vadim Ghirda, fotograf care a ajuns de multe ori in zonele de conflict. "Am fost in Kosovo. Aveam sentimentul ca am intotdeauna o tinta pe mine.

Pe moment, nu prea iti dai seama de dramatismul situatiei, pentru ca ai ceva de facut, esti in spatele aparatului, vezi doar patratelul prin care trebuie sa captezi imaginea. Lucrurile se petrec in fata ochilor cu o rapiditate uluitoare. Ca la cutremur. In momentul ala nu simti nici o frica, iar dupa ce trece, realizezi ce a fost de fapt", povesteste Bogdan Iurascu. Daniel Mihailescu vorbeste despre nevoia de detasare in zonele periculoase: "Daca faci zeci de ani fotografii in zone de conflict, nu poti sa plingi la fiecare moarte pe care o vezi. Nu mai spun ca nici nu ar trebui", adauga el.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe