Postul de televiziune B1 TV pritoceste de la o vreme, in tacere deplina, un serial care are toate sansele sa rupa gura tirgului, prin densitatea de valori care concureaza la crearea lui.

Se numeste "Lombarzilor 8" (evident, e vorba de o adresa) si este realizat de Mandragora, casa producatoare a filmului "Moartea domnului Lazarescu" de Cristi Puiu, laureat cu Premiul Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes, anul trecut. La baza serialului care va avea 18 episoade, sta un scenariu scris de Mimi Branescu, unul dintre cei mai bine cotati (si premiati!) dramaturgi ai orei actuale, in colaborare cu Danut Chiriac. Regizorul serialului este Titus Muntean, laureat cu Premiul UCIN pentru admirabilul sau film, "Examen".

Imaginea este semnata de un alt nume de referinta al cinematografiei noastre, Oleg Mutu (cel care a manevrat camera de luat vederi la "Moartea domnului Lazarescu"). In rolurile principale vom vedea doi actori de mare calibru. Luminita Gheorghiu (actrita la Teatrul "Bulandra") a fost premiata cu Bayard d`Or pentru cea mai buna actrita la Festivalul Filmului Francofon, in urma performantei sale actoricesti din "Moartea domnului Lazarescu". Teodor Corban este actor al Nationalului din Iasi si il putem vedea pe marile ecrane chiar in aceste zile (alaturi de Luminita Gheorghiu!) in excelentul film al lui Corneliu Porumboiu, "A fost sau n-a fost" (premiat cu Camera d`Or la Cannes). In distributie mai figureaza citeva nume rasunatoare: Ion Besoiu, Ileana Stana Ionescu, Monica Birladeanu, Mimi Branescu (da, e si actor!), Clara Voda, Tudor Aaron Istodor (fiul extrem de talentat al Maiei Morgenstern si al lui Claudiu Istodor).

Pe linga aceasta consistenta lista de argumente, mai pledeaza pentru succesul serialului ce va fi difuzat in aceasta toamna pe B1 TV, si subiectul sau profund uman: dezmembrarea unei familii de conditie medie din Romania zilelor noastre. Ilinca si Vasile Matei sint niste oameni obisnuiti, care au cinci copii. Pentru fiecare dintre ei, prezentul are o alta semnificatie, si se rasfringe in mod diferit asupra sentimentelor si faptelor. Iata ca, dupa ce a dat lovitura cu sitcomul "Mondenii", B1 TV ne mai pregateste o surpriza de proportii!


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.