Cantareata Whitney Houston ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice, si ar fi adormit in cada, fapt care ar fi condus la decesul sau prin inecare.

Site-ul tmz.com citeaza membri ai familiei cantaretei care ar fi spus ca acesteia i-a fost prescris medicamentul, care in mod obisnuit este recomandat pentru tratarea anxietatii si depresiei. Cantareata ar fi consumat mult alcool in noaptea dinaintea mortii sale. Alcoolul, in combinatie cu medicamentul Xanax, are un puternic efect sedativ, fapt care ar fi facut-o sa adoarma in cada.

Cantareata ar fi fost descoperita in cada de baie avand fata sub apa
, potrivit unor persoane apropiate artistei citate de TMZ.

Stilista ei, persoana care ii aranja parul si doua garzi de corp s-ar fi aflat printre persoanele aflate in camera cantaretei in respectivele momente. Acestia ar fi devenit ingrijorati pentru ca Whitney ar fi stat in baie peste o ora si se facuse timpul pentru a merge la petrecerea producatorului Clive Davis, unde artista urma sa sustina un recital, informeaza MEDIAFAX.

Acestia ar fi batut la usa baii si, neprimind niciun raspuns, au pus-o pe stilista cantaretei sa verifice daca Whitney este in regula. Se pare ca Whitney ar fi alunecat sub apa, iar cand a fost scoasa, trupul ei era foarte rece. Paramedicii au sosit la scurt timp dupa aceea, dar nu au putut sa o resusciteze, decesul cantaretei fiind pronuntat sambata, la ora locala 3.55 p.m.

Pe de alta parte, potrivit TMZ, politistii ar fi gasit in camera de hotel in care a fost descoperita moarta Whitney Houston pastile eliberabile doar pe baza de reteta medicala, insa nu au gasit droguri si alcool, cauzele mortii cantaretei fiind inca necunoscute.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.