Recomandari 13:18
Beauty 10:18
Sanatate 10:14
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica scris de Alexandra Chivu 19 Aug. 2021
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat miercuri că poza în care apare alături de Omar Hayssam a fost făcută în urmă cu peste 20 de ani la o vânătoare, susţinând că are o "înclinaţie mare" către porci mistreţi.
Social 21 Sep. 2020
Ministrul Economiei îi acuză pe social-democrații dintr-o localitate din Mehedinți că au încercat să incendieze mașinile unor liberali.
Timp liber 26 Jun. 2020
Osama bin Laden, unul dintre cei mai cunoscuți teroriști din lume, mort de ceva ani, a reușit să ajungă totuși pe un stadion din Marea Britanie.
International 25 Jun. 2020
Statele Unite au anunțat că au dublat recompensa care va fi oferită celui care contribuie decisiv la capturarea șefului ISIS.
International 29 Nov. 2019
Politia britanica a anuntat ca fortele sale au impuscat vineri un barbat intr-un incident pe Podul Londrei, incident pe care il trateaza ca pe unul terorist, ca masura de precautie, transmite Reuters.
International 01 Mar. 2018
Orice "continut terorist" pe internet trebuie eliminat intr-o ora de la semnalarea sa de catre autoritati, a cerut joi Comisia Europeana, in cadrul unor recomandari catre actorii din sector pentru a lupta impotriva materialelor ilicite in mediul online, relateaza AFP.
Social scris de Clara Vacaru 19 Dec. 2017
Daniel Horodniceanu, seful Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT), a atras atentia, marti dimineata, in Comisia speciala in care se discuta modificarile la Codurile Penal si de Procedura Penala ca Romania se intoarce cu cateva zeci de ani in urma din cauza faptului “ca nu mai putem urmari traseul unui potential terorist”. Horodniceanu s-a referit in mod special la amendamentul prin care se elimina utilizarea camerelor stradale de luat vederi ca mijloace de proba. Seful DIICOT a pus aceste modificari in antiteza cu mijloacele de proba utilizate de alte state, ca Israel, Statele Unite sau China, despre care a spus ca sunt ca cateva zeci de ani inaintea Romaniei.
International 02 Nov. 2017
Trei oameni au murit in urma unui atac petrecut intr-un supermarket din statul american Colorado. Martorii sustin ca este vorba despre peste 10 focuri de arma, trase de persoane necunoscute.
Presedintele american Donald Trump cere condamnarea la pedeapsa cu moartea pentru autorul atacului de la New York soldat cu decesul a opt persoane si ranirea altor douasprezece.
International 15 Sep. 2017
Presedintele american Donald Trump sustine ca explozia de la statia de metrou Parsons Green este un alt atac comis de "un terorist ratat", informeaza The Telegraph .
International 21 Aug. 2017
Politistul din Spania, care a ucis 4 teroristi in Cambrils, este fost soldat al fortelor speciale armate. Acesta se afla in afara orelor de program in timpul atacului.
International 08 Jun. 2017
In cadrul unui interviu acordat Sky News , mama unuia dintre autorii atacului comis sambata spre duminica noaptea la Londra, soldat cu 8 morti si 48 de raniti,a sustinut ca simte durerea victimelor si a familiilor acestora si isi cere scuze pentru faptele fiului sau.
Business scris de Clara Vacaru 28 May. 2017
Politia britanica a publicat imagini surprinse de camerele de supraveghere cu atacatorul sinucigas Salman Abedi, care in noaptea de luni spre marti s-a aruncat in aer la Manchester Arena, provocand moartea a 22 de persoane, relateaza BBC News.
International 20 Feb. 2017
Uciderea lui Kim Jong Nam, fratele vitreg si instrainat al liderului nord-coreean Kim Jong Un, arata "brutalitatea Coreei de Nord izolate".
International scris de Clara Vacaru 26 Dec. 2016
Un sofer roman a declarat pentru El Mundo ca, in timp ce se afla intr-un spatiu de servicii de pe autostrada A20, intre localitatile Limoges si Brive-la-Gaillarde, la ora 22.45, in 21 decembrie, a fost abordat de un alt sofer, care i-a cerut indicatii pentru a ajunge pe autostrada catre Lyon.
International scris de Clara Vacaru 23 Dec. 2016
Anis Amri, suspectul pentru atentatul de la Berlin, a fost lichidat de fortele de ordine italiene, la Milano, anunta Reuters.
International 28 Jul. 2016
Sirianul care s-a aruncat in aer duminica, la Ansbach, in numele gruparii teroriste Stat Islamic, a fost intervievat de doua ori in 2013 de televiziunea nationala bulgara, care a difuzat miercuri fragmente din interviuri, relateaza RTBF.
International 19 Jul. 2016
Turcia a cerut oficial, marti, Statelor Unite sa-l extradeze pe clericul Fethullah Gulen.
International 16 Jul. 2016
Autorul masacrului de la Nisa a fost identificat drept Mohamed Lahouaiej Bouhlel de presa franceza.
International 06 Jul. 2016
Finala Campionatului european de fotbal (Euro 2016) ar putea fi o tinta atractiva pentru reteaua terorista Stat Islamic.
International 30 May. 2016
Un individ care are legaturi cu organizatii teroriste islamiste a incercat sa patrunda in Republica Moldova, fiind depistat si oprit de autoritati la frontiera cu Ucraina, anunta Serviciul moldovean de Informatii si Securitate (SIS), citat de agentia IPN.
International 26 May. 2016
O terorista din cadrul retelei Stat Islamic (SI) a anuntat ca in aceasta vara vor avea loc atentate la Londra, informeaza publicatia Daily Mail.
International 13 May. 2016
Un vehicul-capcana a explodat, joi, in apropierea unei unitati militare, in orasul turc Istanbul, mai multe persoane fiind ranite in atentat.
International 10 Apr. 2016
Procurorul general al Belgiei a afirmat ca Mohamed Abrini a recunoscut ca este "barbatul cu palarie", surprins, in inregistrari video.
International 22 Mar. 2016
O explozie a avut loc marti dimineata in statia de metrou Maelbeek din Bruxelles, mai multe persoane fiind ranite, la putin timp dupa deflagratia din aeroport.
International 16 Mar. 2016
Cel putin 22 de persoane au murit, miercuri dimineata, dupa ce moscheea in care se aflau a fost vizata de atacurile a doua femei kamikaze.
International 04 Mar. 2016
Ministerul marocan de Interne a anuntat, joi, ca a dejucat un atentat cu arme chimice si biologice, arestand doi teroristi islamisti.
International 23 Dec. 2015
Un complot terorist care prevedea atacarea agentilor fortelor de ordine a fost dejucat in Franta, fiind arestati doi islamisti care aveau legaturi cu grupuri din Siria, anunta ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de ziarul Le Figaro.
International 17 Nov. 2015
Presedintele Frantei, Francois Hollande, propune modificarea Constitutiei pentru a se putea retrage cetatenia franceza persoanelor cu dubla nationalitate.
International 06 Aug. 2015
Cel putin 15 persoane au murit, iar alte cateva zeci au fost ranite intr-un atac terorist care a vizat joi o moschee siita din Arabia Saudita
International 31 Jul. 2014
Bolivia a introdus Israelul pe lista sa cu state teroriste, in semn de protest fata de operatiunile militare israeliene in Fasia Gaza.
International 16 Dec. 2013
Patru cladiri ale Universitatii americane Harvard, situata in orasul Cambridge (statul Massachusetts), au fost evacuate, luni dimineata, dupa depistarea unor presupuse dispozitive explozive, informeaza CNN.
Social 19 Jul. 2013
Omar Hayssam este in arestul Politiei Capitalei, potrivit unor surse din cadrul politiei.
International 20 Jan. 2013
"Incidentul terorist din Algeria continua", unde armata algeriana a intervenit joi incercand sa elibereze numerosi ostatici retinuti intr-un complex de exploatare a gazelor naturale.
International 08 Oct. 2012
Directorul SRI, George Maior, a declarat ca Romania se afla pe harta unor organizatii teroriste importante din cauza prezentei trupelor romanesti in Afganistan.
Politica 05 Oct. 2012
Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat, joi, ca Romania este si va ramane aliat fidel al SUA si NATO, "cu tot ce inseamna aceste riscuri".
International 05 Oct. 2012
Mai multe tari din Europa de Est sunt considerate tinte legitime pentru teroristi, sustine liderul islamist Omar Bakri.
International 20 Aug. 2012
Politia ceha a anuntat sambata la Ostrava (nord-est) ca a arestat la 10 august un recidivist ceh in varsta de 29 de ani care pregatea un atac cu bomba.
International 06 Aug. 2012
Atentatul antiisraelian comis la Burgas a fost planificat in strainatate, dar bomba probabil a fost confectionata in Bulgaria.
Foloseste formularul de mai jos