Recomandari ieri
Social ieri
Sanatate ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Alexandra Chivu 23 Feb.
Asociația Montană Carpați lansează, în perioada februarie - octombrie 2023, proiectul "Plasticul apă nu se face", parte din programul "Cu apele curate", implementat cu sprijinul Lidl România. Inițiativa își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la impactul pe care poluarea cu plastic îl are asupra resurselor de apă și să încurajeze publicul să ia măsuri pentru reducerea poluării apelor.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 27 Apr. 2022
Plasticul este unul dintre cele mai utilizate materiale la nivel mondial. Acesta este utilizat sub diverse forme, cutiile realizate din plastic fiind printre cele mai utilizate accesorii realizate din acest material. Cutiile din plastic sunt foarte apreciate atât de către mediul de afaceri cât și de persoanele casnice. Versatilitatea acestora reprezintă principalul motiv pentru care cutiile din plastic sunt foarte apreciate și extrem de utilizate. Fără utilizarea cutiilor din plastic foarte multe activități economice, agricole, sanitare, comerciale, etc, nu s-ar putea desfășura în condiții foarte bune. Având în vedere importanța acestora este logic de ce acestea sunt achiziționate într-un număr foarte mare. Pentru ca utilizarea acestora să se dovedească o idee rentabilă din punct de vedere financiar se recomandă optarea pentru închirierea cutiilor din plastic. Cu toate că acest tip de serviciu nu este disponibil pe piață de foarte mulți ani de zile, este un serviciu care a fost primit cu foarte mult entuziasm în special de către mediul de afaceri. De fapt, acest tip de serviciu a fost creat pentru antreprenorii care activează în mediul de afaceri. Aceștia nu mai sunt nevoiți să investească bani în achiziționarea cutiilor din plastic necesare pentru desfășurarea activității ci pot opta pentru închirierea acestora. Este o opțiune foarte bună din punct de vedere financiar motiv pentru care există o cerere foarte mare pentru achiziționarea acestui tip de serviciu.
Social scris de Alexandra Chivu 02 Jul. 2021
Directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului intră în vigoare din data de 3 iulie 2021, astfel încât farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă.
International 11 May. 2021
Ambalaje pentru chipsuri şi paste, saci şi pungi din plastic, toate au fost găsite în stomacul unei balene cu cioc.
Sanatate 19 Mar. 2021
Microparticulele de plastic îşi pot croi drum prin mucoasa intestinală ajungând în ţesutul muscular al peştilor.
Social scris de Valentina Podgorneac 30 Dec. 2020
Sistemul garanție-returnare pentru reducerea deșeurilor din plastic urmează să fie implementat pe piața din România.
Social scris de Valentina Podgorneac 20 Nov. 2020
România introduce plata unei garanții pentru produsele ambalate în sticlă, plastic, metal începând din 31 martie 2022.
Social 11 Nov. 2020
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, spune că regiunea Mării Negre este afectată în special de poluarea cauzată de plastic şi micropl
International 27 Oct. 2020
Aproape 230.000 de tone de deşeuri de plastic ajung în fiecare an în Marea Mediterană, cifră care s-ar putea dubla până în anul 2040.
Social scris de Valentina Podgorneac 06 Oct. 2020
Există categorii de deșeuri care pot fi reciclate nu doar de firme, dar și de gospodării. Iată care sunt acestea.
Timp liber 10 Jul. 2020
Dacă te-ai întrebat vreodată ce nu ai voie să bagi în cuptorul cu microunde, iată mai jos o listă de obiecte sau alimente pe care trebuie să le ții dep
International 12 Jun. 2020
O cantitate imensă de microparticule de plastic s-a revărsat sub formă de precpitații peste mai multe parcuri naturale din SUA.
Social 15 May. 2020
Preotul Visarion Alexa este revoltat de măsura impusă de către autorități bisericilor, de a folosi lingurițe și pahare de plastic, spunând că este o um
Auto 25 Feb. 2020
Noua generatie Audi A3 Sportback va putea fi comandata si cu o tapiterie produsa din sticle de plastic reciclate. Conform oficialilor producatorului german, pana la 89% din materialele textile utilizate pentru viitorul A3 vor putea fi fabricate din astfel de produse.
International 07 Jan. 2020
Angajatii de la salubritate au salvat marti un bebelus de sex masculin pe care l-au gasit intr-o ghena din Singapore.
International scris de Clara Vacaru 02 Dec. 2019
Un casalot care a murit dupa ce a esuat pe insula Harris din Scotia avea o masa compacta de 100 kg de deseuri in stomac, informeaza BBC luni.
Social 01 Nov. 2019
Risipa, risipa, risipa. Se vorbeste tot mai des despre acest subiect si se cauta solutii pentru a nu se mai prapadi in van materiale. In aceasta categorie intra si ambalajele si ar fi ideal sa incepem sa reducem folosirea plasticului si sa nu facem nici abuz de utilizarea hartiei. Din pacate, nu toti se arata interesati de astfel de initiative, motiv pentru care exista astfel de fotografii : Citeste si: 15 exemple de folosire inutila a plasticului pentru ambalarea produselor din magazine
Incredibil 01 Oct. 2019
In fiecare an apar informatii tot mai alarmante despre poluare, despre modul in care oamenii influenteaza negativ ecosistemul natural. Cele mai afectate sunt vietatile marine, lasate fara aparare in fata devarsarii de deseuri, de gunoaie, de folosire iresponsabila a diverse resurse. Insa, inca exista sanse sa mai recuperam din raul facut deja. Gasesti in galeria de prezentare cateva solutii pe care le poti adopta si tu, pentru a pastra curatenia oceanelor. Pentru ca, iti vine sa crezi sau nu, la un moment dat un gunoi aruncat de tine va ajunge in ocean, desi pare exagerat si absurd. Pana la 80% din plasticul ajuns in ocean provine de pe uscat - citeste mai multe aici despre acest fenomen .
International 13 Sep. 2019
Autoritatile dintr-o asezare din Filipine incearca sa combata flagelul plasticului, oferind locuitorilor orez in schimbul deseurilor, relateaza joi Reuters.
International 12 Sep. 2019
In timp ce toata planeta incearca sa reduca poluarea si sa minimizeze folosirea inutila a materialelor care nu se degradeaza, unele companii folosesc abuziv plasticul pentru ambalarea produselor, potrivit Bright Side . Iata cateva exemple de folosire in exces a ambalajelor care polueaza:
International scris de Clara Vacaru 17 Aug. 2019
Un pui de dugong, mamifer marin, in varsta de 8 luni, ce a cucerit inimile thailandezilor dupa ce a fost salvat in luna aprilie de pe o plaja, a murit din cauza unei infectii a sistemului digestiv provocata de cantitatea de plastic pe care a ingerat-o in mediul natural, transmite sambata DPA.
Social scris de Clara Vacaru 14 Aug. 2019
Lidl anunta ca scoate complet de la vanzare produsele de plastic de unica folosinta si testeaza alternative pentru pungile de la raioanele de legume si fructe si brutarie.
Social 07 Aug. 2019
Plasticul nu numai ca ucide animalele din mari, oceane si ecosistemele, dar foarte multe studii arata cat de daunator poate fi acesta pentru oameni.
Yuppy 03 Jul. 2019
Interdictia de folosire si distribuire de pungi, paie de plastic sau de produse din polistiren este totala in Bali si a intrat deja in vigoare, fiind anuntata initial in urma cu sase luni.
International 25 Jun. 2019
Grupul italian Prada, specializat in industria produselor de lux, a anuntat luni ca se va lansa la randul sau in domeniul reciclarii plasticului prin intermediul proiectului unei game de posete care utilizeaza un tip de nailon obtinut din deseuri recuperate din oceane, informeaza AFP.
Social 12 Jun. 2019
O persoana ar putea ingera pana la cinci grame de plastic in fiecare saptamana, echivalentul greutatii unui card de credit, potrivit unui raport comandat de World Wide Fund for Nature (WWF) Universitatii Newcastle din Australia si publicat marti, relateaza AFP si Press Association.
Yuppy 23 May. 2019
O sculptura in marimea naturala a unei balene, expusa la intrarea acvariului Monterey Bay din San Francisco, a fost inscrisa in Cartea Recordurilor, fiind cea mai mare sculptura facuta vreodata din materiale de plastic.
International 21 May. 2019
Un casalot in varsta de aproximativ 7 ani a fost gasit mort pe o plaja populara in randul turistilor din Sicilia.
Social 16 May. 2019
Atunci cand organizezi un eveniment, prioritatea este experienta pe care le-o oferi invitatilor. Din dorinta unui eveniment cat mai deosebit, se poate ajunge cu usurinta la risipa. Fie ca organizezi o nunta, un botez, o petrecere de logodna sau o aniversare, e bine sa constientizezi impactul acestor evenimente asupra mediului inconjurator. Cu cat este mai mare evenimentul si cu cat are un numar mai important de invitati, cu atat e mai mare posibilitatea sa poluezi si sa ai un impact negativ asupra mediului.
Yuppy scris de Clara Vacaru 17 Apr. 2019
Nu mai este niciun secret: plasticul incepe sa ne sufoce, incet incet. Cantitatea uriasa de plastic acapareaza oceanele, ucide animalele, ne polueaza aerul, iar o schimbare a obiceiurilor fiecaruia dintre noi este binevenita in aceasta situatie. Iata cum incearca diverse companii din lume sa atraga atentia asupra aceste probleme si ce produse s-au "inventat" pentru ca plasticul sa nu mai fie folosit.
Incredibil 02 Apr. 2019
O balena insarcinata a fost gasita moarta pe o plaja din Sardinia, Italia.
International 01 Mar. 2019
Mai multe rate din plastic au fost plasate pe apele unui lac din Glasgow, Scotia, in incercarea de a atrage atentia locuitorilor sa nu mai hraneasca pasarile, relateaza vineri Press Association.
Yuppy 22 Nov. 2018
O balena a fost gasita esuata in Indonezia. Se pare ca principala cauza care a dus la decesul ei este cantitatea uriasa inghitita de plastic inghitita.
International 23 Oct. 2018
Microparticule de plastic au fost descoperite in premiera in fecale umane, conform unui studiu prezentat marti de Universitatea de Medicina din Viena si Agentia federala de mediu din Austria, relateaza DPA.
Social scris de Clara Vacaru 25 Jul. 2018
Peste 100 de tone de deseuri care pluteau pe suprafata lacului Izvorul Muntelui au fost colectate in decurs de o saptamana din zona barajului Bicaz si a viaductului de la Poiana Largului, judetul Neamt.
Incredibil 21 Jul. 2018
Pamantul este un loc care se degradeaza in fiecare zi, gratie interventiilor omului in ecosistemul natural. Sunt afectate fauna si flora la un nivel inimaginabil, diverse organizatii incercand sa ia masuri si sa atraga atentia asupra celor ce se intampla. Imagini recente cu niste ursi polari care se joaca cu plastic ridica un semnal de alarma urias.
International 03 Jun. 2018
Problema poluarii cu obiecte din plastic a mediului marin este din nou in atentia publica dupa ce in stomacul unei balene pilot esuate pe o plaja din Thailanda, ce nu a mai putut fi salvata, au fost descoperite zeci de obiecte din plastic care cantareau peste 8 kilograme, informeaza duminica Reuters.
Yuppy 21 May. 2018
Pentru editia lunii iunie, revista National Geographic uimeste cu o coperta care surprinde o imagine cutremuratoare. Atrage astfel atentia asupra unui viitor care poate fi dezastruos, mai ales ca nivel al poluarii oceanelor, care a atins cote alarmante.
Foloseste formularul de mai jos