Presedintele american Barack Obama a inspectat duminica zona afectata de pata de petrol provocata de scufundarea unei platforme, calificand incidentul drept "un dezastru ecologic fara precedent" si dand asigurari ca British Petroleum va plati.

"Cred ca americanii isi dau seama, de altfel acesta este cazul oamenilor de aici, ca ne confruntam cu o catastrofa ecologica poate fara precedent", a declarat Obama la Venice, una dintre localitatile de pe coasta amenintare de mareea neagra, scrie NewsIn citand presa internationala.

"Sa fiu clar: BP este responsabila pentru scurgere. BP va plati factura
", a subliniat Obama, citat de USA Today. "Dar in calitate de presedinte al Statelor Unite, nu voi scuti niciun efort pentru a raspunde crizei, atat timp cat continua aceasta, si nu voi scuti nicio resursa pentru a repara pagubele provocate", a adaugat el.

Liderul de la Casa Alba a admis, insa, ca in pofida "celei mai avansate tehnologii disponibile", scurgerea ar putea sa nu fie oprita timp de mai mult zile, relateaza CNN.

Obama a mers cinci ore cu avionul, elicopterul si masina pentru a ajunge la Venice, unde a fost informat despre situatie la comandamentul Pazei de Coasta, a discutat cu cinci pescari si a inspectat linia coastei din elicopter.

Aceasta este prima data de la explozia din 20 aprilie a platformei British Petroleum cand Obama isi dedica o intreaga zi incidentului, potrivit USA Today. Consilierii sai au depus eforturi pentru a se asigura ca nu vor exista comparatii cu reactia fostului presedinte George W. Bush la uraganul Katrina, din 2005.

Obama a fost informat la bordul Air Force One, in drum spre New Orleans, de consilierul pentru securitate interna John Brennan si de cel pentru mediu Carol Browner.

La aterizare, el a fost asteptat de activisti ecologisti, printre care Michael Gravitz, de la ONG-ul Environment America, care a apreciat ca riscul unei scurgeri de petrol ar fi trebuit identificat mai devreme. "Administratia nu a provocat acest lucru, dar dupa un timp, oamenii se vor uita la ei si vor spune: 'Unde sunt rezultatele?'", a explicat Gravitz.

Pata uriasa de petrol ar putea fi "Katrina" lui Obama

Citeste si:
Catastrofa ecologica in Noua Zeelanda
Catastrofa ecologica in Noua...

Secretarul pentru securitate interna Janet Napolitano, cel pentru afaceri interne Ken Salazar si comandantul Garzii de Coasta au participat duminica la numeroase emisiuni pentru a apara reactia administratiei. Ei au declarat ca 70 de vase si peste 300 de kilometri de bariere pentru colectarea titeiului au fost desfasurate, ca a fost infiintat rapid un centru de comanda si ca sunt facute eforturi impreuna cu oficialii locali.

Imaginile din satelit analizate de Universitatea Miami sugereaza ca pata de petrol a ajuns la dimensiunile statului Puerto Rico. "Pata se extinde mult mai rapid decat se estima", a spus un expert. De asemenea, au fost lansate avertismente potrivit carora, in cateva saptamani, dezastrul l-ar putea eclipsa pe cel din 1989, Exxon Valdez, cel mai mare din istoria SUA.

Un locuitor din Louisiana a declarat ca ceea ce se intampla acum este mai grav decat Katrina, uraganul care a devastat regiunea in 2005.
Casa Alba a anuntat ca suspenda extinderea forarilor off-shore pana la aflarea cauzelor acestei situatii grave. Expertii de tem de un dezastru economic si ecologic. "Luam toate masurile posibile pentru a ne proteja coasta, fauna, mediul si populatia", a asigurat Bobby Jindal, guvernatorul de Louisiana.

Citeste si:
Inundațiile au făcut ravagii în mai multe cimitire din Franța
Inundațiile au făcut ravagii...

El a cerut Departamentului Apararii sa trimita 6.000 de militari si parasutisti pentru 90 de zile, pentru protejarea statului de pata de petrol.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.