Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de miercuri, 2 noiembrie. Climatologii au transmis că vremea va fi deosebit de caldă în sudul și sud-estul țării.

Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 2 noiembrie: vremea în țară

Miercuri, 2 noiembrie, vremea va fi caldă, iar în sudul și sud-estul teritoriului vremea va fi deosebit de caldă. Temperaturile maxime se vor situa între 16 și 26 de grade Celsius. Cerul va fi variabil în sud și sud-est, iar pe alocuri va ploua slab.

Joi, 3 noiembrie, vremea caldă se va menține în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi mult mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă și vor fi cuprinse între 16 și 23 de grade Celsius.

Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 2 noiembrie: vremea la București

Miercuri, 2 noiembrie, vremea va fi frumoasă și caldă. Temperatura maximă va atinge la amaiză 26 de grade Celsius. Joi, 3 noiembrie, vremea se va menține caldă pentru această dată, astfel că valoarea maximă va fi de 20 de grade Celsius.

Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 2 noiembrie: vremea la munte

La munte, de asemenea, vremea va fi caldă și frumoasă. Cerul va fi variabil spre senin, miercuri, 2 noiembrie, iar vântul va sufla slab și moderat.

  • Sinaia - 16
  • Predeal - 16
  • Păltiniș - 16
  • Stâna de Vale - 17

Cum va fi vremea în luna noiembrie

Vremea în România va fi neobișnuit de călduroasă și în luna noiembrie, au transmis meteorologii. Temperaturile nefiresc de mari nu înseamnă că vom avea parte de o iarnă blândă, avertizează specialiștii. Estimările lor de acum arată că iarnă ar putea veni cu zăpadă și viscol, cel puțin în zona montană.

„Dacă analizăm estimările pentru următoarele 4 săptămâni, până în jurul datei de 28 noiembrie observăm faptul că în perioada 31 octombrie până în jurul datei de 7 noiembrie va fi caracterizată din punct de vedere termic de abateri semnificativ pozitive, mai mari cu 4,5 grade Celsius în cea mai mare parte a țării, în special în partea de sud, sud-est și est a țării”, a spus la Digi24 directorul ANM, Elena Mateescu.

Citeste si:
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Prognoza meteo ANM 13 - 26...

„Acest lucru însă nu înseamnă că în iarna 2022-2023, așa cum arată estimările furnizate până în prezent, nu putem să avem și intervale specifice, cu temperaturi sub minus 10 - minus 15 grade și strat de zăpadă, așa cum s-a întâmplat și în iarna anterioară, când cel puțin pentru zona de munte stratul a fost unul veritabil și am avut și fenomen de viscol”, a adăugat ea.

Săptămâna 31.10.2022 – 07.11.2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai
ales în zonele montane.

Săptămâna 07.11.2022 – 14.11.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Citeste si:
ANM: Cod portocaliu și cod galben de ninsori și vreme rea pentru...
ANM: Cod portocaliu și cod...

Săptămâna 14.11.2022 – 21.11.2022

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Săptămâna 21.11.2022 – 28.11.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare la munte, în centru, sud și est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, conform ANM.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Noiembrie 2022 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.