Şase judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi municipiul Bucureşti se vor afla miercuri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Zonele afectate direct.

Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat

Conform ANM, în zonele avertizate, respectiv Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București, se vor înregistra temperaturi maxime de 37...39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele tmeperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

Canicula și disconfortul termic ridicat va persista pe parcursul zilei de miercuri în alte 16 județe, anume Argeş, Arad, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui. În aceste zone, meteorologii au emis atenționare Cod galben.

Valul de căldură va persista în sud-vestul, sudul și în sud-estul teritoriului, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Valorile maxime se vor încadra, în general, între 33 și 37 de grade Celsius, iar temperaturile minime se vor încadra între 17 și 23 de grade Celsius.

Specialiștii meteo avertizează că vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului și pe arii restrânse în rest. Pe de altă parte, valul de căldură se va intensifica din nou spre finalul săptămânii.

Pentru București, meteorologii au anunțat caniculă și disconfort pe parcursul zilei de miercuri, iar spre seară, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice și averse.

Temperaturile maxime vor fi de 37...39 grade Celsius, temperaturile minime de 20...23 de grade Celsius, iar indicele ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales în seara şi noaptea zilei de miercuri, când va creşte probabilitatea pentru intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse.

Citeste si:
Primăvara prinde contur: Alege sacourile perfecte pentru a înfrunta...
Primăvara prinde contur:...

Cum va fi vremea în septembrie 2023?

Conform specialiștilor, temperaturile vor rămâne peste media climatologică a începutului de toamnă. Regimul de precipitații va fi excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în extremitatea de nord a Carpaților Orientali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, potrivit ANM.

Prognoza meteo 28 august – 4 septembrie 2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, estice și sud- estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în extremitatea de nord a Carpaților Orientali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Citeste si:
Risc major de avalanșe, la munte, până miercuri seară. ANM anunță...
Risc major de avalanșe, la...

Prognoza meteo 4 – 11 septembrie 2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo 11 – 18 septembrie 2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 August 2023 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.