Prima jumătate de an a adunat în jurul proiectului Scriptica o serie de opinii relevante venite din partea clienţilor care au condus la îmbunătăţirea funcţiilor aplicaţiei. De la instituții publice, până la companii private, aplicația a fost testată de o paletă largă de clienți cu scopul de a oferi pe piață un produs complex și complet care să ajute organizațiile în tranziția către digitalizare.

Inițial gândită ca o aplicație multifuncțională ce facilitează în mod automatizat digitalizarea proceselor interne și externe, Scriptica a îmbunătățit considerabil experiența utilizatorilor. Schimbările au vizat personalizarea serviciilor la cultura organizațională a companiilor și introducerea unor funcții noi menite să seteze fluxuri predefinite în procesele de lucru. Astfel, cererile de concediu, de transfer, referatele de necesitate, rapoartele interne, aprobările pentru achiziții sau alte acțiuni care au la bază documente şi date sunt rezolvate cu câteva click-uri, semnături digitale aplicate şi nicio hârtie tipărită.

„În aproape 6 luni de la lansarea Scriptica am beneficiat de opinia potenţialilor clienţi ai platformei, fapt ce ne-a lăsat să înţelegem mai clar nevoile acestora, dar nu în ultimul rând să descoperim că procesul de digitalizare este unul complex şi personalizat pentru fiecare organizaţie în parte. Este un proces prin care trebuie să ţinem cont de resursele interne ale beneficiarului, capacitatea şi disponibilitatea salariaţilor, deschiderea acestora către digitalizare şi alte elemente care fac parte din cultura organizaţională”, susține Ciprian BALŞ, Director Arhisoft, fondator Scriptica (www.scriptica.ro) și e-SCIM (www.e-scim.ro).

Dezvoltatorii au luat în calcul și momentele neprevăzute apărute la nivel intern, integrând o nouă funcție pentru „Solicitări ad-hoc”. Cererea este atribuită unui responsabil, iar acesta o poate realoca departamentului potrivit după finalizarea sarcinii sau dacă nu are soluție pentru respectiva cerință. Funcția permite flexibilitate în comunicarea cu clientul extern și rezolvarea unui număr cât mai mare de cereri. Astfel, sunt urmăriți paşii parcurşi până la finalizarea unei solicitări interne sau externe, indiferent dacă acestea implică sau nu o activitate bazată pe documente.

La baza acestor procese se regăseşte şi modulul „Registratură” care a avut parte de actualizări importante pe parcursul celor 6 luni de activitate, devenind în prezent cea mai completă şi complexă aplicaţie de acest tip de pe piaţă. Pe lângă faptul că reușește să răspundă tuturor nevoilor şi proceselor interne ale unei organizaţii, asigură și conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniu. Fiecărui document îi este astfel alocat un număr de înregistrare, urmând ca acesta să fie distribuit pe proiecte cu un ID unic.

Citeste si:
Cum alegi cazarea ideală în concediu, indiferent de anotimp
Cum alegi cazarea ideală în...

Registratura oferită de Scriptica este sincronizată cu toate tipurile de solicitări din aplicaţie (interne, externe şi ad-hoc), cu arhiva digitală şi restul modulelor complementare. În acest mod, atât solicitările ad-hoc pentru documente, cât și transmiterea lor pe unul dintre fluxurile interne sau externe predefinite devin realizabile. În plus, toate solicitările pornite din registratura pusă la dispoziție de Scriptica sunt însoțite de alerte și atenționări automatizate, astfel încât deadline-urile să nu depășească termenele alocate.

Proiectul se află în prezent în plin proces de dezvoltare a versiunii de mobil intitulată „Scriptica Mobile”, o inițiativă ce se axează pe optimizarea contactului cu organizația și îmbunătățirea experienței utilizatorului extern. Această opțiune pentru dispozitive mobile va aduce laolaltă funcțiile de tip „Ghișeu Unic” sau „Front Desk”.

Citeste si:
Cei 3 paşi importanți în pregătirea maşinii pentru un concediu la...
Cei 3 paşi importanți în...

Adresându-se atât domeniului public, cât și sferei private, Scriptica aduce o contribuție importantă primei etape de infringement a automatizării instituțiilor publice din România, începută în 2020. Mai multe detalii despre platformă și funcțiile disponibile în aplicație pot fi regăsite pe www.scriptica.ro sau pe pagina dedicată de Facebook.

Arhisoft, dezvoltatorul Scriptica, a luat naștere în 2013 din pasiune pentru tehnologie și noutate. Prin activitatea desfășurată, compania vrea să fie parte din schimbare, identificând domeniile și întreprinderile în care digitalizarea poate avea cel mai puternic impact. O colaborare cu Arhisoft implică mult mai mult decât dezvoltarea de software. Serviciile includ suport tehnic și mentenanță pentru aplicațiile dezvoltate, actualizarea și optimizarea continuă a acestora, conform cerințelor beneficiarilor, celor mai noi tendințe din domeniul de activitate al acestora, respectiv ultimelor update-uri de sistem disponibile. Detalii pe: www.arhisoft.ro.

Citeste si:
6 motive pentru care merită să îți petreci concediul în România
6 motive pentru care merită...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Noiembrie 2022 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.