Dezvoltarea explozivă a tehnologiei IT&C din ultimele 4-5 decenii a determinat o extindere extraordinară a rețelei Internet, care era la început un banal experiment între două universități americane. În prezent s-a ajuns chiar la punctul la care, în 2016, ONU a declarat printr-o rezoluție accesul la Internet ca drept uman de bază.
În condițiile unei astfel de dezvoltări, prezența online a companiilor devine esențială pentru însăși supraviețuirea lor. Dat fiind faptul că fiecare companie are nevoi diferite, personalizarea serviciilor IT este o necesitate absolută, mai cu seamă în zilele noastre.
Ce anume definește conceptul de personalizare a serviciilor IT?
Fiecare afacere are propriile ținte de dezvoltare, o organizare distinctă și un mod unic în care se manifestă pe piață. În mod evident, pentru a-și atinge obiectivele, compania are nevoie de anumite tipuri de produse și servicii – furnizate de către salariați sau de partenerii externi – care să o ajute să se impună în domeniul în care își desfășoară activitatea. Personalizarea în acest context înseamnă adaptarea produselor și a serviciilor IT&C la nevoile organizației, astfel încât aceasta să beneficieze de o solidă prezență în mediul online, inclusiv soluții personalizate de e-commerce, dar și de o rețea internă de dispozitive și aplicații care să asigure îndeplinirea cu succes a activităților specifice.
Fiecare companie este unică, așadar serviciile IT&C trebuie să fie realizate cu scopul ca toate costurile asociate și beneficiile obținute să fie corect dimensionate.
Servicii IT specifice mediului de afaceri
Managementul informației, controlul accesului și al distribuției datelor reprezintă aspectele esențiale ale vieții unei companii, de aceea este fundamental ca securitatea accesului la Internet, a dispozitivelor și a rețelelor interne să fie adaptate nevoilor companiei. Trebuie să fie luat în calcul și riscul la care se expune fiecare companie. De exemplu, un magazin online care vinde pantofi nu va necesita aceleași investiții în securitate cibernetică de care are nevoie o companie care activează în cercetare-dezvoltare tehnologică.
Prelucrarea, stocarea și managementul datelor înseamnă alte servicii IT de care companiile trebuie să beneficieze. Unele organizații au nevoie de posibilitatea unei conexiuni eficiente și a unei stocări sigure în cloud, în timp ce altora le este suficientă păstrarea în siguranță a datelor pe un server intern.
DOCUMENT. Guvernul a publicat măsurile fiscale. Cum vor fi taxate...
Serviciile de consultanță în social media, web content sau marketing online reprezintă noul val de servicii moderne care își propune creșterea vizibilității
companiei în mediul online, creșterea vânzărilor sau transmiterea eficientă a anumitor mesaje către publicul țintă.
Echipamente IT&C adaptate activității
Marea majoritate a proceselor creative dintr-o companie implică, în mod necesar, echipamente IT&C și soluții software adaptate specificului activității. Indiferent că vorbim de computere, laptopuri sau servere, echipamente de rețea și telecomunicații, dispozitive de scanare sau terminale de acces, toate acestea necesită investiții periodice în modernizare și mentenanță, astfel încât funcționarea lor optimă să le transforme în instrumente de lucru adecvate.
Premierul Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții MEDEF, organizație...
În funcție de specificul fiecărei afaceri și de dimensiunile acesteia, necesarul de echipamente hardware și soluții software poate face obiectul unui audit și al unui plan de investiții menit să asigure funcționarea optimă a organizației. Achizițiile de echipamente IT nu se realizează la voia întâmplării; nu este necesară risipirea resurselor financiare pe soluții tehnice mult prea puternice, așa cum nu este deloc recomandată zgârcenia atunci când vine vorba de securitatea datelor.
Pandemia a demonstrat, dacă mai era nevoie, că în zilele noastre succesul unei afaceri depinde într-o covârșitoare măsură de modul în care aceasta înțelege să se integreze în mediul online. În condițiile în care majoritatea clienților se conectează la mediul online, iar mare parte dintre serviciilor și produse pot fi furnizate cu ajutorul Internetului, optimizarea serviciilor IT de care beneficiază o afacere poate fi secretul din spatele reușitelor acelei afaceri.
Personalizarea serviciilor IT: instrumentul 2.0 pentru succesul...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro